DoR Audio

Autor: Sorana Stănescu
Voce: Oana Sandu
Fotografie: Bogdan Gîrbovan

„Elevilor ei le spunea că sunt „clasa campionilor” și că cea mai importantă valoare e prietenia. Când unul dintre ei ajungea la spital (și se întâmpla), îi lua pe toți și mergeau în vizită, până când, pe neștiute, au ajuns să meargă și singuri. Spre sfârșitul clasei a IV-a i-a făcut să nu se mai bată, să citească, dar cam atât. I-ar fi lăsat repetenți pe toți, numai să mai aibă un an cu ei.

A făcut, în schimb, altceva: în anul următor a luat o Clasă Pregătitoare ca normă didactică și a rămas diriginte voluntar la clasa ei, cu care făcea și o oră de științe sociale, pe care avea dreptul să o țină datorită studiilor ei: management în administrație publică la ASE. În plus, când putea, mai fura câte o oră cu ei de la colegi: geografie, de la doamna directoare, când și când un desen sau o muzică, ca să mai recupereze câte ceva. Dimineața îi învăța pe cei mici să țină creionul în mână și după-amiezele era cu cei mari."

Poate o Primărie cu mindset de „privat”, care își ascultă locuitorii, să readucă prosperitatea într-un oraș post-industrial? 

Autor și voce: Nicoleta Rădăcină
Montaj: Ana Maria Ciobanu
Foto: Mircea Reștea
Muzica: Podignton Bear- Springs Come early

Dacă povestea te-a ajutat să înțelegi mai bine lumea în care trăiești, susține DoR cu un abonament digital. Găsești detalii pe dor.ro/sustine. 

Autor și voce: Bogdan Coșa
Ilustrație: Oana Barbonie

„Copil fiind, dacă se-ntâmpla să iau bătaie, dar mai ales înainte să cadă loviturapropriu-zisă, mă rugam să se termine viața în mine așa cum se stinge lumina în tubul televizorului, să nu fiu martor la scena imediat următoare; să nu mai rămână din mine decât o dungă orizontală, apoi un punct tot mai greu de deslușit”, scriam într-un eseu despre copilărie. 

Așa a fost, l-am urât pe tatăl meu pentru fiecare dos de palmă încasat, pentru că n-aveam unde să fug din calea lui, dar în special pentru că loviturile lui mă nimereau cel mai des peste față, peste ochi. Era de parcă voia să-mi șteargă moaca, să nu mă mai vadă, să nu-l mai văd, și-atunci îl uram și mă uram cu tărie, pentru că-l iubeam. Îmi doream din inimă să ripostez violent și în același timp să dispar. 

Am urât-o pe mama – și m-am urât însutit pentru că o urăsc, pentru că o iubeam. 

I-am urât pe colegii care, pentru că părinții îmi interziseseră să ripostez, și-au bătut joc cu cruzime de mine ani la rând. Și m-am urât, la fel, pentru că le căutam prezența, deși acceptasem fără rest regulile familiei mele, pentru că am fost orb – aș fi putut foarte bine să-i împing și eu pe scări, să-i lovesc și eu, mai tare, să le fac ceva care să-i convingă să nu se mai apropie niciodată de mine, dar n-am făcut-o, ca și când n-aș fi avut opțiunea asta.

Poți citi și eseul lui Bogdan Coșa, „Acasă a însemnat frică", despre violență domestică, publicat în 2021. 

Dacă povestea te-a ajutat să înțelegi mai bine lumea în care trăiești, susține DoR cu un abonament digital. Găsești detalii pe dor.ro/sustine. 

Sunt mai bine de zece ani de când coloana sonoră a Ionelei, o profesoară de limba romani în vârstă de 35 de ani, e construită din vocile copiilor. 

La început au fost elevii de gimnaziu în risc de abandon școlar din cartierul bucureștean Ferentari, unde făcea educație remedială. Apoi au fost copiii imigranți de la periferia Parisului, pentru care a predat franceză. 

Acum vocea principală e a fiului ei, dar de doi ani de când s-au mutat în Vizurești, un sat din Dâmbovița la 40 de km de capitală, Ionela are mereu brațele deschise pentru îmbrățișat și alți zâni și zâne, cum își numește elevii. 

Acasă și în clasă răsună vocea ei fermă, care acoperă orice zumzet.Dar cuvintele pe care le folosește sunt desprinse din cărțile moderne despre creșterea copiilor: „Mulțumesc că ai pus carioca la loc”, „Apreciez că ai încercat singur”, „Mă bucur că ai cerut ajutorul”

Urmărește activitatea Ionelei pe pagina FRIENDS Vizurești.

Notă: pe parcursul narațiunii vei auzi de două ori cuvântul jignitor „ț*gan” și o dată ”ț*gănie”. Sunt citate din discuții cu persoane rome și nu încurajăm în niciun fel folosirea acestor termeni de către ne-romi, de aceea sunt și ortografiați cu *.

Caută mai multe articole de Ana Maria Ciobanu pe dor.ro sau ascultă episodul „Ca femeie romă ești mereu între două lumi” din feed-ul DoR Audio, podcastul Obiceiul pământului sau portretul vioristului Caliu din Clejani. Dacă vrei să vorbești cu autoarea despre povestea pe care a scris-o, o găsești la [email protected]

Dacă povestea te-a ajutat să înțelegi mai bine lumea în care trăiești, susține DoR cu un abonament digital. Găsești detalii pe dor.ro/sustine.

Autor și voce: Ana Maria Ciobanu
Fotografii: Ioana Cîrlig
Montaj: Ana Maria Ciobanu

Totul a început în Gara de Nord, în a doua săptămână din martie. Anastasiia, cei șapte colegi profesori (majoritatea învățătoare, fiindcă școala lor era una primară), elevi din fosta școală și mamele lor abia se instalaseră în casa pusă la dispoziția lor gratuit de o româncă. O găsiseră pe una dintre platformele de găzduire a refugiaților și, după zeci de ore pe drum, se simțeau în sfârșit în siguranță. Cu toate astea, spune Anastasiia, vina îi copleșea. „E un sentiment enorm de vină pe care-l simte fiecare ucrainean când își părăsește țara, care este distrusă de război.”

Știa că la Gara de Nord vin mulți refugiați, mulți copii, și că vor găsi aici și voluntari care vorbesc ucraineană sau rusă. Ar fi vrut să ajute cu ce știu mai bine: să predea, pentru că, la un moment dat, copiii care în primă fază au nevoie urgentă de mâncare și de un loc de dormit vor avea nevoie curând și de educație.

I-au întrebat pe voluntari dacă pot găsi un loc unde să predea acestor copii. Era însă haos și nu au primit răspunsuri. Și, la un moment dat, în mijlocul Gării de Nord, Anastasiia a strigat în engleză: „Suntem profesori! Vrem să predăm! Copiii au nevoie de educație”.

Caută mai multe articole de Oana Sandu pe dor.ro sau ascultă episodul „Pe terenul celor care ajută" din feed-ul DoR Audio, despre mobilizarea românilor pentru refugiații ucraineni, din primele două săptămâni de după începerea războiului. Dacă vrei să vorbești cu autoarea despre povestea pe care a scris-o, o găsești la [email protected]

Autor și voce: Oana Sandu
Fotografie: Ioana Moldova

Un reportaj scris și citit de Georgiana Ilie, publicat pe 11 noiembrie 2021 pe dor.ro

Autor și voce: Georgiana Ilie

Montaj: Ana Maria Ciobanu
Muzica: Blue Dot Sessions, Filing away

Dar șocul morții lui a rămas ca un arc tensionat, gata să sară și să o dezechilibreze de fiecare dată când ceva îi scapă de sub control. 

În mai multe locuri din București, voluntari, activiști și asistenți sociali ajută refugiații cu informații, mâncare, găzduire, donații, transport și încurajări. Reporterii Oana Sandu și Ana Maria Ciobanu s-au oprit, în a doua săptămână de război, la Aeroportul Otopeni, Gara de Nord, Gara Obor, Consiliul Național al Refugiaților din Ucraina, sala de sport din Colegiul Tehnic „Henri Coandă", adăpostul asociației Carusel și depozitul de donații din Iuliu Maniu 11. 
Peste două milioane de ucraineni și-au părăsit țara, iar peste 365.000 au intrat până acum în România. 

Cei mai mulți au fost în tranzit spre alte destinații. Aproape 283.000 au și plecat deja din țara noastră. 

Un eseu scris și citit de Anca Iosif, publicat pe 31 august 2021 pe dor.ro

Autor și voce: Anca Iosif

Montaj: Ana Maria Ciobanu
Muzica: Blue Dot Sessions, Filing away

Extra:

Citește eseul publicat pe dor.ro

Ascultă înregistrarea unei conversații pe Zoom cu Anca pentru mai multe informații practice despre traseu.

Pentru versiunea poetică a eseului, uită-te la Ce dai și ce primești de pe drum, un moment conceput pentru DoR Live: Zona Neutră, filmat în septembrie 2021.

Doi oameni încearcă, aproape un deceniu, să facă o relație să funcționeze. Eșuează. Ce spune asta despre ei și despre iubire?

Un eseu scris și citit de Ioana Burtea, publicat în septembrie 2021 pe dor.ro

Autor și voce: Ioana Burtea

Montaj: Oana Sandu
Colaj: Anna Grozavu

După 25 de ani de faimă internațională cu Taraf de Haïdouks, lăutarul Caliu cântă neobosit, ca să ne convingă pe noi – și pe el însuși – că rămâne de neegalat.

Caliu e astăzi liderul tarafului care duce în spate istoria Clejanilor, un viorist care știe cum e să n-aibă de niciunele, dar și cum e să fie „șeful lumii” (cum îl alintă Jean de la Craiova). Știe și cum e să o ia de la zero, cu încrederea că sunetele pe care le scoate din vioară îi vor hrăni familia și-i vor câștiga respectul oricui îl ascultă.

„Muzica iese de aici și oamenii simt ce le transmit”, mi-a spus odată, arătând spre inimă. „De-asta le curg lacrimile șiroaie, de-asta râd, de-aia dansează.”

Tot ce-și dorește, mai ales după un an de pandemie în care n-au cântat, e să fie sănătos el și ai lui și să aibă publicul în față. „Acum au descoperit și tinerii noștri ce valoare vine de la Clejani, înainte o cunoșteau doar străinii. E foarte important să demonstrăm că ținem tradiția în viață; că știm să cântăm ca acum 300 de ani, cum cântau bătrânii noștri, și să arătăm cum a evoluat totul. Și vreau să-l cunoască toată lumea și pe băiatul meu, Robert, că el va fi viitorul.”

Caută mai multe articole de Ana Maria Ciobanu pe dor.ro sau episodul „Ca femeie romă ești mereu între două lumi” din feed-ul DoR Audio. Dacă vrei să vorbești cu autoarea despre povestea pe care a scris-o, o găsești la [email protected]

Dacă povestea te-a ajutat să înțelegi mai bine lumea în care trăiești, susține DoR cu un abonament digital. Găsești detalii pe dor.ro/sustine.

Autor și voce: Ana Maria Ciobanu
Fotografie: Andrei Pungovschi
Introducere și montaj: Ana Maria Ciobanu
Muzica: Taraf de Caliu, înregistrări din perioada mai-august 2021 la studioul Unda Recording și în concerte la Grădina Urbană.