Dr. Ursula Sandner — Iubire, relații și viață — Psihologie

Dr. Ursula Sandner — Iubire, relații și viață — Psihologie

By Dr. Ursula SandnerHealth & FitnessMental Health
Download on the App Store

Dr. Ursula Sandner — Iubire, relații și viață — Psihologie episodes

  • Frica de schimbare îți construiește o închisoare invizibilă. Adevărata libertate și înțelepciunea vin când îți dai voie să trăiești deplin
    Omului îi este teamă de schimbare și îi este frică de necunoscut. Cea mai bună metodă de a ne învinge temerile este să le confruntăm, să ne punem în acele situații care ne sperie și să le depășim.
    Din păcate, însă, mulți oameni aleg iluzia siguranței oferită de o viață monotonă, în care nu încearcă nimic nou, ci se limitează doar la ceea ce le este cunoscut. Astfel, preferă să trăiască în adevărate „închisori”, cărora le întăresc zidurile în fiecare zi, repetând același scenariu de viață. Timpul trece și, pentru că de fiecare dată aleg calea cunoscută, în loc să se îmbogățească cu experiențe, lecții de viață și înțelepciune practică și teoretică, devin din ce în ce mai săraci și mai temători.
    Cu cât mai mult timp petrec în „închisoare”, cu atât mai frică le va fi de orice este în exteriorul ei. Câtă libertate și satisfacție poți să simți, făcând toată viața ta aceleași lucruri? Cât de multe poți să înveți despre tine și despre viață, dacă tu nu-ți dai voie, de fapt, să trăiești?
    Știi că se vorbește despre acei oameni care au „școala vieții” și despre faptul că înțelepciunea vine odată cu experiența și așa și este. Nu contează câți ani ai, ci prin câte lucruri ai trecut și câte lecții ai învățat. Degeaba ai patruzeci, cincizeci, șaizeci de ani sau mai mult, dacă toată viața ta ai trăit în „închisoare” și nu ți-ai dat voie să experimentezi, de fapt, să trăiești cu adevărat.
    Înțelepciunea nu vine odată cu vârsta, ci odată cu experiența. Un om care a trecut prin multe nu se mai teme, ci are încredere în sine, pentru că știe că poate să depășească orice îi va aduce viața în cale. Un om care face ce a făcut dintotdeauna este temător și îi este frică să TRĂIASCĂ cu adevărat.
    Viața este un dar minunat care ne-a fost dat ca să trăim, să experimentăm și să învățăm. Iar tu ce faci cu viața ta? Te limitezi doar la ceea ce cunoști, nu te expui la experiențe noi, pentru că ți-e frică, faci ce face toată lumea – așa cum te-au învățat familia și cei din jurul tău – și strădania ta constantă este să cauți siguranța?
    Și acei oameni care trăiesc în închisoare sunt într-o relativă siguranță. Au un adăpost, primesc mâncare în fiecare zi, însă nu au deloc libertate de mișcare. Oare nu arată și viața ta într-un mod similar, doar că zidurile „închisorii” sunt mai flexibile puțin?
    Tu adaugi viață zilelor tale sau zile vieții tale? Atunci, când vei ajunge la sfârșitul vieții, crezi că te vei simți împlinit că ai repetat același tipar în fiecare zi? Oare nu ar fi mai bine pentru tine să acționezi, să acumulezi experiențe și înțelepciune, iar la sfârșit, atunci, când tragi linia, să poți spune: „Am avut o viață plină, a fost o cursă extraordinară și acum plec împăcat că am TRĂIT și am făcut tot ce mi-am dorit”?
    TRĂIEȘTE, ACȚIONEAZĂ, EXPERIMENTEAZĂ, pentru că vei lua cu tine doar ceea ce ai trăit... amintiri sau regrete, este timpul să alegi!
    Ursula Sandner
    3 min
  • Cea mai grea lecție: să accepți că mama ta nu se va schimba și să înveți să îți oferi iubirea de care ai avut nevoie
    Una dintre cele mai dificile experiențe emoționale este să conștientizezi că mama ta, persoana de la care ți-ai dorit mereu iubire, validare și înțelegere, nu se va schimba niciodată.
    Ani la rând continui să încerci, să demonstrezi, să fii „mai bun”. Explici, te străduiești să fii mai calm și mai împăciuitor, să te faci cât mai bine înțeles. Lași de la tine, faci compromisuri, ești atent la fiecare gest pentru a n-o supăra, cu speranța că într-o zi va vedea, te va înțelege cu adevărat și îți va oferi ceea ce ai avut nevoie.
    Dar, mai devreme sau mai târziu, înțelegi că problema nu este că nu ai fost tu suficient de clar, ci că mama ta nu are resursele emoționale să răspundă nevoilor tale. Și, de fapt, nu le-a avut niciodată.
    Iar această conștientizare doare, deoarece aduce cu sine o formă de doliu: plângi după iubirea pe care nu ai primit-o și după mama pe care ai fi vrut să o ai. Te doare când, în urma fiecărei tentative de apropiere, constați că distanța dintre voi devine și mai vizibilă prin tăcerea și răceala care se aștern. Te frămânți și te simți tensionat/ă când știi că urmează să vă întâlniți. Te doare când o nouă discuție se încheie la fel ca toate celelalte – cu o liniște apăsătoare.
    Se simte ca o trădare să accepți că, poate, nu se va schimba niciodată. Ca și cum a renunța la speranță, ar însemna să renunți la ea. Dar, în realitate, a te agăța de această iluzie te ține blocat/ă în suferință.
    Abia atunci începi să vezi câtă energie ai consumat așteptând, încercând și străduindu-te atât de mult să fii văzut/ă. Așteptând scuze, așteptând recunoaștere și validare, așteptând mama de care aveai nevoie atunci și pe care încă o cauți acum.
    A accepta această „pierdere” nu înseamnă că nu o mai iubești. Înseamnă să nu te mai pui pe ultimul loc doar ca să păstrezi iluzia unei relații. Înseamnă să îți recunoști și să îți îmbrățișezi acea parte vulnerabilă din tine, acea instanță de copil care încă suferă și tânjește după iubirea mamei și să-i spui: „Știu cât e de greu, dar nu mai ești singur/ă. Sunt aici cu tine pentru a te susține.”
    Durerea de a realiza că mama ta nu se va schimba niciodată este reală, dar poate fi și un moment de eliberare, pentru că înțelegi că nu mai are rost să aștepți gesturi sau cuvinte care nu vor veni.
    Nu mai încerci să o convingi, nu mai încerci să-i schimbi reacțiile, nu te mai agăți de speranțe false. În schimb, începi să redirecționezi acea energie către tine – începi să îți oferi singur/ă sprijin, să fii mai atent/ă la propriile nevoi, să îți construiești relații sănătoase cu oameni alături de care te simți văzut/ă și valorizat/ă.
    Când renunți la așteptarea ca ea să te iubească altfel, abia atunci începi să înveți cum să te iubești și să ai grijă de tine așa cum ai avut mereu nevoie.
    Ursula Sandner
    3 min
  • Stresul e contagios, dar și calmul se transmite: oamenii de lângă tine îți pot ridica cortizolul sau, dimpotrivă, îți pot aduce vindecare și liniște
    Când oamenii din jurul tău sunt stresați, corpul lor transmite semnale care îți pot crește și ție nivelul de cortizol – hormonul stresului.
    Acest mecanism se numește neurocepție – procesul prin care sistemul tău nervos „scanează” permanent dacă ești în siguranță sau în pericol, reacționând instinctiv la expresiile, tonul și limbajul corporal al celorlalți. Dacă percepi în jur neliniște sau furie, corpul tău răspunde imediat, ca și cum tu ai fi cel afectat.
    Dar lucrurile funcționează și invers. La fel cum corpul tău reacționează la semnalele de stres, reacționează și la semnalele de calm. Liniștea, echilibrul și stabilitatea emoțională ale unei persoane se transmit și corpului tău, care începe să se regleze și să se liniștească doar prin simpla apropiere.
    De aceea, a fi înconjurat de oameni echilibrați nu este benefic doar pentru starea ta emoțională. Are un efect vindecător real asupra corpului tău: îți scade nivelul de cortizol, îți reglează sistemul nervos și te ajută, cu timpul, să te simți din ce în ce mai liniștit.
    Stresul e „contagios”, dar și starea de calm e la fel de „contagioasă”, așa că alege înțelept oamenii cu care te înconjori!
    Ursula Sandner
    2 min
  • Ești într-o relație cu un narcisist? Semne, etape și cum te protejezi
    Recunoști un partener narcisist după ce omul inițial perfect devine treptat critic, rece, abuziv și manipulator. Te face să simți că tu ești problema, te devalorizează constant, reacționează agresiv la critică, te controlează emoțional și te tratează ca pe un instrument pentru nevoile lui, nu ca pe o persoană cu nevoi proprii.Dr. Ursula Sandner
    Care sunt semnele că partenerul/a tău este narcisist/ă?
    Narcisiștii sunt persoane care, în primă fază, poartă cu măiestrie masca omului drăguț, șarmant și carismatic, binevoitor, călduros și interesat de cei din jur. În spatele acelei măști se află, de fapt, indivizi problematici, egoiști, extrem de pretențioși, fragili emoțional, nesiguri, care au nevoie în permanență de a fi validați, apreciați și adulați.
    Încrederea în sine exacerbată și aroganța pe care le manifestă maschează sentimente de gol interior și, chiar dacă par a fi „invincibili”, un cuvânt nepotrivit, un ton anume sau o mică greșeală le pot declanșa subit furia și îi pot destabiliza emoțional. Din acest motiv, în preajma lor te poți regăsi de multe ori în situația în care să îți alegi cu foarte multă grijă cuvintele și atitudinea, sentimentul fiind acela că trebuie să te porți cu mănuși cu ei.
    Narcisiștii disprețuiesc slăbiciunea și, cu cât afișezi mai mult în fața lor acest atribut, cu atât mai mult le vei stârni furia, furie cauzată de faptul că ei văd în tine ceea ce nu pot accepta în ei. Într-un fel poate fi vorba de oglindirea acelor aspecte pe care ei le neagă la propria persoană. Pentru un narcisist este extrem de important să își mențină acea imagine de sine caracterizată prin „omnipotență”, atotcunoaștere și invulnerabilitate. Din acest motiv se pot detașa de propriile emoții și le poate fi foarte greu să accepte emoțiile altor persoane.
    A fi uman și a simți ca toți ceilalți este semn de vulnerabilitate. Pentru a-ți putea menține poziția de superioritate, tu trebuie să fii mai presus de ei, trebuie să fii diferit. A simți vreo emoție în prezența altcuiva înseamnă a te lăsa influențat într-o oarecare măsură de acel cineva. Faptul că cineva te poate influența, înseamnă că tu nu ești suficient de stăpân pe tine însuți, iar sentimentul de care se teme cel mai tare narcisistul este pierderea controlului.
    Controlul mediului sau a celor din jur poate reprezenta, de asemenea, o strategie prin care narcisistul își conservă acel sentiment al puterii - dacă reușește să îi manipuleze pe aceștia pentru a obține ce își dorește, nu va mai fi nevoie să ceară. În momentul în care ceri, trebuie să admiți că de data aceasta ai nevoie de ajutor sau pur și simplu ai nevoie de ceva din exterior, ceea ce pentru un narcisist se traduce prin slăbiciune, atribut care nu își poate găsi locul în imaginea pe care acesta și-a construit-o în propriii ochi.
    Dacă facem o analogie, putem să ne gândim, de exemplu, la situația în care soțul face o criză de furie pentru că partenera sa nu a pus suficientă sare în mâncare (oricât de exagerat ar părea, aceste lucruri se întâmplă) și putem citi printre rânduri adevăratul motiv al furiei sale - recunoașterea dependenței de soție. Tu mă hrănești pe mine, ceea ce înseamnă că ce voi mânca și gustul mâncării depinde în totalitate de tine, iar acceptarea acestui fapt mă înfurie pentru că îmi trădează „incapacitatea” de a mă hrăni singur după bunul plac.
    Un narcisist nu suportă ideea de a depinde într-un fel sau altul de alții, și, mai ales, de a fi refuzat sau respins dacă formulează o cerere/rugăminte. Din acest motiv, manipularea altora devine cea mai bună strategie. Furia pe care o manifestă ocazional nu este decât una din strategiile sale, pentru că cel mai frecvent tehnicile sunt mult mai subtile. Dezaprobarea și subestimarea constantă, însă voalată, care duc la un sentiment de inadecvare de sine, dificultatea pe care o resimți în a-ți exprima preferințele sau a fi tu însuți, adică a te exprima pe tine așa cum ești, sunt alte semnale de alarmă care traduc manierele prin care narcisistul încearcă să te controleze - lui nu îi pasă cu adevărat de tine, de nevoile tale, de ce vrei tu să exprimi, el doar își dorește să te mulezi pe nevoile sale, chiar dacă acest lucru înseamnă anularea propriei tale personalități.
    Persoanele din jurul lor nu reprezintă altceva decât instrumente prin care ei pot să-și atingă scopurile. iar relațiile simple afaceri de pe urma cărora caută să obțină cât mai mult, fără a oferi, dacă se poate, nimic în schimb. Nu afectivitatea este importantă, ci utilitatea, căutând să-i subordoneze pe cei din jur și transformându-i în pioni pe tabla de șah a propriei vieți unde trebuie să câștige mereu. Ei se așteaptă ca ceilalți să îi pună pe primul loc, să le răspundă prompt nevoilor și intereselor, indiferent de costuri. Relațiile pe care narcisiștii le cultivă sunt deseori abuzive, deoarece nu țin cont de ceilalți, ci doar caută prin orice mijloace ca aceștia să le facă jocul.
    Cum te afectează relația cu un narcisist?
    Experți ai manipulării, la început se vor preface a fi cu adevărat interesați de tine și de bunăstarea ta, se vor purta exemplar pentru a-ți câștiga încrederea, îți vor oferi ce ai nevoie (sau cel puțin vor crea impresia că sunt dornici să te susțină și să te ajute), te vor încuraja, iar apoi, după ce te vor prinde în mrejele lor, vor începe treptat-treptat să te devalorizeze, să te critice constant sub pretextul că îți vor binele, să te facă să îți pierzi încrederea și să te îndoiești de tine pentru a te putea controla cât mai bine, pentru a te exploata în interes personal.
    Aceeași persoană care la început părea că te place și te apreciază necondiționat, căreia îi păsa de tine, care îți făcea cadouri sau te copleșea cu atenție și grijă a început să se transforme într-o persoană rece, critică, dură, abuzivă, lipsită de respect, cu toane și schimbări de dispoziție, reacții imprevizibile de iritare sau enervare.
    În aceste condiții, primul gând care îți vine în minte este că tu ai o problemă, că este vina ta, că dacă te vei strădui mai mult, vei oferi mai mult, lucrurile vor fi din nou ca înainte și că el/ea va reveni la sentimente mai bune. Însă acest lucru nu se întâmplă niciodată. Cu cât oferi mai mult, cu atât narcisicul va vrea mai mult de la tine. Niciodată nu este suficient și niciodată nu te vei simți cu adevărat apreciat și recompensat, deoarece consideră că, oricum, i se cuvine tot ce faci pentru el, că este de datoria ta să îl slujești când vrea și cum vrea, să îl faci pe el fericit.
    De ce te-ai aștepta la reciprocitate în condițiile în care tu din start ești doar un furnizor de plăcere, un instrument a cărui menire este să-i satisfacă pretențiile? După ce nu va mai avea ce să ia de la tine, după ce vei ajunge să te simți secătuit emoțional și din toate punctele de vedere, îți va întoarce spatele fără a mai privi în urmă. Iar dacă relația se va termina, fii convins că tu vei fi de vină.
    Narcisistul „iubește” doar atunci când are un interes. În fapt, nu e capabil nici de iubire, nici de empatie. Însă manipulează, șantajează emoțional sau face pe victima pentru a-și duce planurile la bun sfârșit. Îți încalcă limitele și nu ține cont de dorințele tale. Te tratează cu indiferență și tăcere și deseori are comportamente pasiv-agresive. Dacă îi atragi atenția asupra unui aspect care te deranjează, să nu te surprindă că tot pe tine te va face să te simți vinovat.
    În relația cu un narcisist, îndeosebi când perioada devalorizării începe, sentimentul că ceva nu este în regulă e mai mereu prezent. Nu știi exact ce nu este în regulă, însă de cele mai multe ori te simți vinovat - vinovat că nu ești suficient de bun, de capabil, de înțelegător și așa mai departe; că nu faci lucrurile suficient de bine. În fapt, narcisistul îți induce aceste sentimente de inadecvare pentru că el nu este capabil să-și asume responsabilitatea pentru nesiguranțele proprii, pentru propria inadecvare adânc îngropată.
    Plasează totul pe umerii tăi, proiectează, își găsește scuze. Este ca și cum ar spune: „Eu nu vreau să mă simt slab, nevaloros, incapabil... simte-te tu în locul meu așa”. Proiectând mereu asupra ta atributele sale negative, poate ajunge să îți poarte resentimente și chiar să te urască. El nu te mai vede așa cum ești de fapt, te vede așa cum te-a construit în mintea lui. Devii un personaj fictiv făurit de propriile sale gânduri.
    Devii țapul ispășitor al propriilor sale „păcate” sau părți întunecate. Ceea ce nu acceptă, de fapt, este propria persoană reflectată în alții. În adâncuri, sentimentul nefericirii și lipsa de împlinire îi guvernează ființa și va continua să proiecteze asupra altora acest sentiment. Este ca și cum, orice ar face, nu se poate simți mulțumit, cel puțin nu pe termen lung; ca și cum ar fi în permanență în căutare de ceva, un „ceva” pe care nu îl găsește niciodată.
    Chiar dacă tu te îndepărtezi de el, întrerupi orice legătură, narcisistul își va căuta o altă persoană cu care să înceapă acest joc patologic. Pentru că fără astfel de oameni-instrument care să îi fie coloane de susținere a imaginii autocreate, întreaga lume a narcisistului se va prăbuși, el ca ființă autoanulându-se. Narcisistul se hrănește prin ceilalți, iar când pionii sau „furnizorii” dispar, sentimentul este de pierdere a simțului sinelui, de invalidare totală și de autoanulare.
    Cum putem explica acest lucru?
    În primul rând trebuie să înțelegem factorii ce au contribuit la dezvoltarea tulburării de personalitate de tip narcisic. În copilărie este posibil să fi fost neglijați, ignorați, umiliți, criticați, subestimați, jigniți, să fi simțit că nu sunt doriți, că nu sunt importanți, că nu se pot ridica la standardele impuse de părinții lor, că nu sunt suficient de buni așa cum sunt.
    Faptul că nu au primit acceptarea și validarea de care aveau nevoie i-ar fi putut determina să-și construiască în mintea lor un eu ideal, acea variantă a lor care în sfârșit să fi fost acceptată, apreciată și chiar adorată de părinții lor. Acest eu ideal sau imaginea grandioasă pe care narcisiștii o afișează în exterior poate fi privită ca o reacție de compensare a acelor sentimente de inadecvare, rușine, respingere și „micime” pe care le-au trăit în copilărie și care, în cele mai multe cazuri, încă există în spatele măștii pe care ei o poartă.
    Tot din acest motiv este posibil să-și fi canalizat întreaga atenție și energie pe a reuși în viață, pe a deveni oameni de succes, concentrându-se, astfel, în întregime pe propria persoană și devenind egocentrici. Simt nevoia de a acumula cât mai mult, de a avea cât mai multe lucruri, aceasta fiind o manieră prin care ei își validează importanța și superioritatea, însă și pentru că, indiferent cât ar acumula în exterior, acest lucru nu va fi niciodată suficient, pentru că nimic material nu va putea umple cu adevărat acel gol din interior, fapt ce îi va determina să-și dorească în continuare mai mult și mai mult.
    Lipsa de empatie și de responsivitate față de sentimentele și nevoile altora poate fi explicată prin faptul că, în copilărie, fiind atât de prinși în propriile trăiri și preocupați cu propriile nevoi nesatisfăcute, nu au reușit să-și dezvolte suficient de mult aceste calități.
    În relațiile cu cei din jur, poate chiar fără să-și dea seama, caută să obțină aprecierea, validarea, acceptarea și susținerea pe care nu le-au avut în copilărie. Însă mecanismele de apărare pe care și le-au construit, pentru a nu fi nevoiți să se mai confrunte vreodată cu acele sentimente de abandon, respingere, umilire, nesiguranță sau vulnerabilitate, creează ziduri de netrecut între ei și ceilalți. În acest fel, chiar dacă la nivel inconștient și-ar dori intimitate, nu se pot apropia cu adevărat de ceilalți și nici nu le permit altora să se apropie prea mult de ei.
    Acceptă cu mare dificultate critica, deoarece le este foarte greu să conceapă că ar putea greși, și cum ar putea greși o persoană care mereu are dreptate? Agățându-se de un simț al sinelui definit printr-un ego exacerbat, resping orice vine în contradicție cu imaginea pe care și-au creat-o despre sine. La bază stă frica de a nu fi acceptat, de aceea sunt mereu în gardă și atenți ca nu cumva cineva să le pună la îndoială cuvântul sau faptele, deoarece dezaprobarea din partea altora și critica îi fac să se îndoiască de ei înșiși, activându-le propriile nesiguranțe. În schimb, ei îi critică foarte mult pe alții.
    Narcisicul este și trebuie să fie perfect, de ce nu vezi că tu ești cel „greșit”, cel care trebuie să se schimbe? Ei au nevoie să se perceapă ca fiind perfecți, deoarece orice mai prejos de asta ar trezi la viață vocea părintelui critic ce încă a rămas undeva în mintea lor. Un narcisist, de multe ori, îi desconsideră pe alții sau le distruge moralul, pentru că în acest fel se simte el mai bine. Prin comparație, dacă cel de lângă tine nu are nicio șansă să evolueze în vreun fel, ci, dimpotrivă, devine din ce în ce mai pierdut, mai șters, mai puțin bun decât tine, tu ești cel care va străluci în continuare, care va ieși în evidență. Lumina reflectoarelor va rămâne asupra ta, fapt ce îți va confirma faptul că, felul în care ești și trăiești, este ok. Dacă sunt alții mai buni ca tine, cum mai poți să-ți susții credința că tu ești cel mai bun? Ca să-ți aperi această credință, vei alege să nu le observi calitățile sau pur și simplu îi vei subestima.
    Narcisiștii adoră să fie în centrul atenției și reacționează negativ dacă trebuie să împartă lumina reflectoarelor cu altcineva, devenind profund deranjați dacă o altă persoană „le fură” momentul și captează atenția asupra sa. De asemenea, au credința că ceilalți îi invidiază. Desigur că oricine a putut simți într-un moment sau altul al vieții sale invidie din partea altora, însă narcisistul crede cu tărie că toată lumea îl invidiază și, de multe ori, pune pe seama acestui fapt comportamentele celor din jur care nu îi sunt pe plac.
    Cum ieși dintr-o relație cu un narcisist?
    Dacă, citind cele de mai sus, te-am pus pe gânduri și ai regăsit în relația ta multe din aceste elemente, mi-aș dori să nu fii prea dur cu tine, să nu te învinovățești. Victima abuzului narcisic consideră întotdeauna că vina îi aparține și, prinsă în relație ca într-un cerc vicios, nu poate ieși de acolo atât timp cât nu vede sau nu acceptă adevărata față a celui cu care a intrat în relație.
    Sfâșiată în conflicte intrapsihice, nu poate înțelege cum omul bun și înțelegător de altădată s-a putut transforma în manipulatorul și abuzatorul de astăzi. Crede că i se pare, își găsește explicații sau scuze, se întreabă dacă nu cumva și-a pierdut mințile și ce anume este în neregulă cu el/ea.  De fapt, nu este nimic în neregulă.
    În momentul în care conștientizezi că ești într-o relație toxică, când îți dai seama că te-ai schimbat, însă nu într-un sens pozitiv, că te-ai izolat de prietenii sau familia ta, gravitând în jurul partenerului tău, când te simți din ce în ce mai rău, nu mai sta pe gânduri, ieși din relație. Nu ai cum să schimbi persoana de lângă tine, nu te mai hrăni cu această iluzie. Închide toate ușile și nu mai privi înapoi.
    Acordă-ți permisiunea să te simți furios, să eliberezi toată acea energie pe care ai reprimat-o - dacă ai fost folosit, este normal să te simți așa.
    Acceptă-ți pierderea - în momentul în care investești într-o relație, este normal ca atunci, când aceasta se termină, să simți o pierdere. Fă pace cu trecutul și învață lecțiile prețioase pe care această experiență ți le-a oferit. Dacă simți că ai nevoie de un anumit timp pentru tine, pentru a integra această experiență și a putea merge mai departe, acordă-ți acel timp. Însă nu te izola perioade lungi de timp și nu te mai învinovăți. Învață să ai mai multă grijă de tine și să te respecți mai mult. Redobândește-ți puterea interioară și eliberează-te de corzile ce te-au ținut captiv până acum în propria viață.
    Ai dreptul să trăiești așa cum îți dorești, ai dreptul să fii respectat și iubit, ai dreptul să fii cine ești și să te exprimi pe tine în totalitate. Nu mai accepta să fii folosit de persoane care încă nu și-au găsit armonia de a trăi! Nu aceasta este menirea ta. Nu te mulțumi cu roluri secundare, ci fii actorul principal în propria viață.
    Alege înțelept!
    Dr. Ursula Sandner
    Întrebări frecvente despre relațiile cu narcisiști
    Care sunt primele semne că partenerul/a meu este narcisist/ă? La început pare șarmant, extrem de iubitor, atent și perfect, dar este vizibil preocupat de imaginea lui/ei și de felul în care este perceput. Apoi apar: critică constantă „pentru binele tău”, reacții agresive la obiecții, invalidarea emoțiilor tale, manipulare prin vinovăție, schimbări bruște de dispoziție și senzația că trebuie să „umbli cu mănuși” cu el/ea. Poate un narcisist să se schimbe? Schimbarea este extrem de rară și necesită ani de psihoterapie intensivă pe care narcisistul trebuie să o dorească sincer, ceea ce se întâmplă foarte rar, deoarece nu își recunosc problema. Majoritatea specialiștilor recomandă focalizarea pe propria vindecare, nu pe schimbarea narcisistului. De ce victimele narcisiștilor se învinovățesc? Pentru că narcisistul proiectează constant vina asupra ta și te face să crezi că tu ești cauza problemelor. După luni sau ani de manipulare, ajungi să te îndoiești de propriile percepții și să accepți versiunea lui în care nu numai că faci lucruri greșite, ci „tu ești greșit/ă”. Aceasta este o consecință directă a abuzului psihologic. Cum comunici cu un narcisist când te atacă? Când ești atacat, cel mai sigur mod de a comunica este să fii scurt și ferm, fără să intri în justificări excesive. De ce? Pentru că orice explicație pe care o oferi devine muniție împotriva ta. Poți să recunoști emoția celuilalt fără să accepți acuzația: „Văd că ești supărat” – validezi ce simte, dar nu intri în jocul acuzațiilor. Apoi revii calm la fapte și stabilești o limită clară legată de comportament: „Putem vorbi doar dacă nu mă jignești”. Dacă tonul escaladează și dialogul devine abuziv, iei o pauză. Revii doar când există un minim de respect reciproc. Pentru că, dacă celălalt continuă să te atace indiferent de ce spui, aceea nu mai este o conversație, ci o încercare de control. Și tu nu ai obligația să participi la ea.
    16 min
  • [EXCLUSIV] Ești într-o relație cu un narcisist? Semne, etape și cum te protejezi

    Intră pe ⁠⁠DrUrsula.ro⁠

    Recunoști un partener narcisist după ce omul inițial perfect devine treptat critic, rece, abuziv și manipulator. Te face să simți că tu ești problema, te devalorizează constant, reacționează agresiv la critică, te controlează emoțional și te tratează ca pe un instrument pentru nevoile lui, nu ca pe o persoană cu nevoi proprii.


    Care sunt primele semne că partenerul/a meu este narcisist/ă?

    La început pare șarmant, extrem de iubitor, atent și perfect, dar este vizibil preocupat de imaginea lui/ei și de felul în care este perceput. Apoi apar: critică constantă „pentru binele tău”, reacții agresive la obiecții, invalidarea emoțiilor tale, manipulare prin vinovăție, schimbări bruște de dispoziție și senzația că trebuie să „umbli cu mănuși” cu el/ea.

    Poate un narcisist să se schimbe?

    Schimbarea este extrem de rară și necesită ani de psihoterapie intensivă pe care narcisistul trebuie să o dorească sincer, ceea ce se întâmplă foarte rar, deoarece nu își recunosc problema. Majoritatea specialiștilor recomandă focalizarea pe propria vindecare, nu pe schimbarea narcisistului.

    De ce victimele narcisiștilor se învinovățesc?

    Pentru că narcisistul proiectează constant vina asupra ta și te face să crezi că tu ești cauza problemelor. După luni sau ani de manipulare, ajungi să te îndoiești de propriile percepții și să accepți versiunea lui în care nu numai că faci lucruri greșite, ci „tu ești greșit/ă”. Aceasta este o consecință directă a abuzului psihologic.


    Cum comunici cu un narcisist când te atacă?

    Când ești atacat, cel mai sigur mod de a comunica este să fii scurt și ferm, fără să intri în justificări excesive. De ce? Pentru că orice explicație pe care o oferi devine muniție împotriva ta. Poți să recunoști emoția celuilalt fără să accepți acuzația: „Văd că ești supărat” – validezi ce simte, dar nu intri în jocul acuzațiilor. Apoi revii calm la fapte și stabilești o limită clară legată de comportament: „Putem vorbi doar dacă nu mă jignești”. Dacă tonul escaladează și dialogul devine abuziv, iei o pauză. Revii doar când există un minim de respect reciproc. Pentru că, dacă celălalt continuă să te atace indiferent de ce spui, aceea nu mai este o conversație, ci o încercare de control. Și tu nu ai obligația să participi la ea.


    16 min
  • Trădarea sub masca iubirii: Când sfaturile celor dragi îți frâng aripile și te condamnă la resemnare. Alege să asculți vocea care te eliberează
    „Sună un prieten” ca să te plângi când dai de greu este o modalitate de a face față situațiilor problematice din viața ta. Te descarci, te simți înțeles, susținut emoțional și încurajat, așa că treci mai ușor peste emoțiile pe care ți le-a cauzat problema. Însă este, oare, o strategie bună pentru tine?
    Ai probleme în relație și o suni pe mama sau pe prietena/prietenul tău despre care știi că rezistă și ei, la rândul lor, într-o relație disfuncțională sau toxică. Ce îți vor spune ei? „Lasă, va trece... Știu că ți-e greu, dar și eu îndur de mult. Ce să și faci? Relații mai bune ca ale noastre nu există, așa că plângi, descarcă-te și mergi mai departe. Oricum nu vei găsi pe cineva mai bun și măcar pe cel/cea de acasă îl cunoști. În plus, singurătatea este o povară și un stigmat.”
    Ce efect au asupra ta aceste povețe? Te lași influențat de cuvintele pe care le auzi și mergi mai departe în relația ta.
    Îți displace jobul pe care îl ai, simți că fiecare zi petrecută acolo este o povară. Suni pe cineva apropiat și vei auzi: „Măcar primești un salariu de acolo. Cum altfel îți vei plăti ratele la bancă? În plus, nu există loc de muncă mai bun. Mereu vor exista probleme oriunde te duci.” Auzind asta, îți spui: „Da, are dreptate” și continui să mergi la serviciul care îți displace profund.
    Vrei să faci o schimbare în viața ta, dar îți este teamă de schimbare și de a părăsi zona de confort și de cunoscut. Îți suni părinții, iar ei, din dorința de a te ști în siguranță, îți vor spune să „stai în banca ta” pentru că, dacă faci schimbări, te expui la cine știe ce pericole nebănuite și vei păți ceva rău. Sunt părinții tăi, doar îți vor binele. Așa că renunți la schimbare și la visurile tale.
    Îți sună cunoscute aceste scenarii? Ești conștient că, ascultând aceste sfaturi binevoitoare, nu faci altceva decât să te limitezi singur, trăind o viață similară cu a celor din jur?
    De ce te lași influențat de oameni care nu sunt modele de reușită, ci de compromis, sacrificiu și suferință?
    Atunci, când vrei mai mult de la tine, caută mentori care au reușit în acel domeniu. Lasă-te inspirat de cei care te încurajează să îți dorești mai mult și mai bine de la tine, nu de cei care și-au sacrificat viața pe altarul „siguranței”.
    Există relații împlinite și frumoase, există joburi în acord cu vocația ta, există vieți trăite în satisfacție. Cei de la care ceri sfaturi le au pe toate acestea sau nu? Dacă nu, nu le mai cere părerea pentru că nu vei ajunge mai departe decât au ajuns ei.
    Ursula Sandner
    3 min
  • Nu ești obligat să suporți desconsiderarea. Când o persoană apropiată te rănește constant și refuză să se schimbe, ai dreptul să te îndepărtezi
    Nu ești obligat să menții relații cu persoanele care nu îți arată că te respectă și te prețuiesc. Este important să fii atent/ă la faptele lor, mai mult decât la ceea ce spun – oamenii promit multe și spun neadevăruri doar pentru a nu pierde beneficiile pe care le au de pe urma ta.
    Astfel, indiferent că este vorba de familie, rude sau prieteni, este de datoria ta să începi să te protejezi, dacă o persoană continuă să facă următoarele lucruri:
    – îți respinge sau îți invalidează emoțiile și te face să îți pui la îndoială propria realitate;
    – îți critică orice decizie și alegere, făcându-te să te îndoiești de tine, să devii confuz ori să rămâi blocat în frică;
    – îți vorbește urât, cu dispreț sau lipsă de respect;
    – te face să te simți vinovat/ă dacă reacționezi în fața abuzurilor, spunându-ți cât de mult l-ai rănit sau ai rănit-o atunci când ai îndrăznit să te aperi;
    – îți descurajează visurile, spunându-ți că nu sunt realizabile sau că „un om ca tine” nu le poate atinge;
    – încearcă direct sau subtil să îți saboteze oportunitățile profesionale, relațiile sau viața în general;
    – nu te încurajează și nu se bucură pentru reușitele tale, ba dimpotrivă, se simte amenințat/ă sau devine gelos/geloasă;
    – îi laudă pe alții în fața ta, dar pe tine nu te laudă niciodată în fața celorlalți;
    – nu arată niciun fel de empatie când suferi sau te simți vulnerabil;
    – te ignoră sau devine rece și distant/ă în mod intenționat atunci când îți exprimi nevoile sau dorințele;
    – nu își recunoaște greșelile și nu face niciun efort să își schimbe comportamentele care te rănesc – vina e mereu a ta;
    – te ajută, doar pentru ca apoi să te șantajeze emoțional cu asta: „După tot ce am făcut pentru tine…”;
    – te face să te simți mereu vinovat/ă și rușinat/ă, victimizându-se: el sau ea este omul „slab”, „bătrân”, „naiv” sau „neajutorat”, cum poți să fii atât de neînțelegător și egoist?;
    – iubirea și aprobarea lui/ei sunt condiționate de cât de mult te străduiești să îi faci pe plac;
    – distorsionează adevărul după un conflict, prezentându-se drept victimă în fața altora și pe tine drept „agresor”;
    – te face să te îndoiești de tine, spunându-ți că „ești prea sensibil/ă”, „gândești prea mult”, „reacționezi exagerat”;
    – îți încalcă constant limitele, fără să îi pese de cum te simți tu sau cum te afectează asta;
    – îți transferă întreaga responsabilitate – bunul mers al relației depinde de cât de multe accepți tu, cerându-ți să taci și să te prefaci că totul e în regulă;
    – îți impune modul său de viață și valorile sale în loc să accepte diferențele care există între voi;
    – nu este interesat/ă de cum te simți, de greutățile tale și nu îți oferă iubirea și sprijinul de care ai nevoie;
    – te judecă, te respinge sau te face să te simți rușinat/ă dacă gândești altfel decât el/ea, ai alte valori sau faci alegeri diferite în viață;
    – îți invalidează experiențele, comparându-le mereu cu ale sale și spunându-ți că: „Tu n-ai de ce să te plângi”. În acest fel, te face să simți că problemele tale nu contează, pentru că ale lui/ei sunt „mai importante”;
    – se așteaptă să fii „drăguț/ă” și „să treci peste”, chiar și după ce te-a rănit, fără să își asume vreun moment responsabilitatea pentru faptele sale.
    Familia, prietenii sau rudele nu au dreptul să îți consume energia și resursele după bunul plac și nu primesc automat un loc în viața ta doar pentru că „sunt sânge din sângele tău”, pentru că îi cunoști de o viață sau pentru că aveți un trecut împreună.
    Astfel de oameni toxici te transformă în țap ispășitor, proiectând asupra ta neputințele, frustrările și nesiguranțele lor. Îți spun că ești „prea dificil”, „prea complicat”, „prea egoist”, doar pentru că nu au curajul să se uite în interior și să își confrunte propriile răni și umbre.
    Dacă te epuizează, te rănesc, te abuzează și refuză să își asume responsabilitatea sau să facă un efort real pentru a-și schimba comportamentele toxice, ai dreptul să pui limite, să te protejezi, să te îndepărtezi.
    Dacă te întorci mereu în același mediu toxic, sperând că de data asta va fi altfel, vei continua să te rănești singur/ă. Oamenii care refuză să se schimbe, se vor comporta mereu la fel, indiferent cât aștepți tu altceva.
    Ursula Sandner
    5 min
  • Vindecarea brutală: când vechiul eu construit din frică se prăbușește, îți deschide calea spre renaștere autentică și iubire de sine
    Vindecarea nu este întotdeauna blândă și ușoară, ci poate fi dură sau chiar brutală uneori. Pentru că nu ai cum să nu te simți zdruncinat în momentul în care îți dai seama că o mare parte din ceea ce credeai că e „personalitatea” ta, laolaltă cu multe lucruri pe care le considerai „firești” la tine, erau, de fapt, doar mecanisme de supraviețuire, modul în care ai învățat să faci față traumelor prin care ai trecut.
    Calmul tău nu era liniște autentică, ci un rezultat al suprimării emoțiilor.
    Răbdarea și altruismul tău față de ceilalți nu izvorau dintr-un echilibru interior, ci din frica de a nu-i supăra pe cei din jur, de a nu fi respins.
    Independența ta a rezultat din faptul că ți-ai dat seama că nu puteai să te bazezi pe nimeni, astfel că ai fost nevoit să te descurci singur/ă.
    Perfecționismul tău era doar o teamă mascată – teama că nu ești suficient de bun și că trebuie să faci lucrurile impecabil pentru a te simți valoros.
    Vindecarea înseamnă să îți plângi vechea versiune, cea care a făcut tot ce a putut doar ca să supraviețuiască. Să o privești cu compasiune și să îi mulțumești pentru că a făcut tot ce a știut mai bine pentru a se adapta unui mediu care nu i-a oferit siguranță și sprijinul de care avea nevoie. Și apoi să te desprinzi de ea și să o lași în urmă, iar asta este cea mai grea parte, pentru că a reprezentat identitatea ta atât de mulți ani.
    Vindecarea doare pentru că presupune „distrugere” înainte de renaștere – o prăbușire a vechiului sine pentru a face loc unei reconstrucții autentice. Iar acesta este cel mai frumos cadou pe care ți-l poți oferi, o declarație de iubire față de tine însuți/însăți.
    Ursula Sandner
    2 min
  • Manipularea (I) – cum funcționează și de ce este atât de greu de recunoscut?
    Manipularea este un ansamblu de tactici prin care o persoană îți influențează percepțiile, emoțiile și comportamentele fără ca tu să înțelegi pe deplin ce se întâmplă. Funcționează subtil – îți subminează încrederea în propria judecată, te face să îți pui la îndoială reacțiile și te menține într-o stare constantă de confuzie și vinovăție. De aceea este atât de greu de recunoscut și de oprit.
    Într-o relație în care ești manipulat, simți constant că ceva nu este în regulă, dar nu poți spune exact ce. Te îndoiești de propriile percepții. Îți pui la îndoială reacțiile. Te întrebi dacă nu cumva tu ești cel care greșește sau exagerează.
    Această confuzie nu apare din întâmplare. Manipularea nu se instalează brusc, ca un conflict deschis sau o amenințare directă. Se instalează treptat, prin mecanisme care funcționează simultan: negarea, vinovăția, frica, distorsionarea realității, dependența emoțională ș.a.m.d. De aceea, când ești manipulat, nu există un moment clar în care să spui „aici a început”.
    A înțelege cum funcționează manipularea nu înseamnă să devii suspicios sau să vezi pericole peste tot – înseamnă să te cunoști mai bine și să te protejezi, să pui în cuvinte experiențe pe care, poate, le trăiești de ceva vreme, dar pe care până acum nu ai știut cum să le numești.
    I. Cine sunt cei care manipulează și ce îi determină să facă asta?
    Nu toți cei care manipulează fac acest lucru din aceleași motive sau în același mod. Unii oameni manipulează conștient, știind foarte bine ce fac și de ce. Alții manipulează inconștient, ca strategie relațională învățată timpuriu.
    Cei mai periculoși manipulatori sunt cei care se încadrează în ceea ce psihologia numește triada întunecată: personalități cu trăsături psihopatice , narcisice sau machiavelice.
    Ce au în comun este lipsa empatiei – manipulează calculat, strategic și fără să aibă remușcări, urmărindu-și propriul interes indiferent de costul emoțional sau psihologic pe care celălalt îl are de suferit.
    Sunt reci, oportuniști, adesea agresivi în mod indirect și folosesc relațiile ca pe niște oportunități de a obține ceva: control, admirație, resurse, validare ș.a.m.d. Fac acest lucru cu o determinare lipsită de orice considerație morală.
    Ceea ce îi face greu de identificat este tocmai abilitatea de a-și masca natura reală. Pot părea fermecători, agreabili sau carismatici. Își creează o imagine de normalitate care funcționează impecabil în public.
    Această discrepanță între ceea ce par și ceea ce sunt îi face atât de nocivi pentru cei care se apropie de ei. Poți avea alături un astfel de om ca partener, prieten, coleg sau șef și să nu îți dai seama ani de zile că ceea ce se vede la suprafață nu reflectă deloc realitatea din spatele măștii.
    Nu toți manipulatorii se încadrează, însă, în această categorie. Există oameni care recurg la manipulare fără să aibă o tulburare de personalitate și fără intenții în mod deliberat rău-voitoare. O fac pentru că au învățat, încă din primii ani de viață, că acesta este modul în care obții ceea ce vrei, fără să te expui și să riști cerând direct.
    Acest tip de comportament apare frecvent la persoane care au crescut în medii în care nevoile lor nu erau ascultate sau validate, afecțiunea era condiționată, iar „puterea” părea singura formă de siguranță. În astfel de contexte, manipularea nu este neapărat conștientă. Devine un limbaj relațional interiorizat, o strategie de adaptare care spune, de fapt: așa am supraviețuit, așa am învățat să fiu în relație.
    Dar nu toți manipulatorii patologici provin din medii în care au fost neglijați sau răniți în sensul clasic. Unii au fost, dimpotrivă, încurajați și idealizați excesiv, protejați sistematic de consecințe, validați indiferent de comportament.
    În aceste cazuri, nu se dezvoltă simțul responsabilității, ci sentimentul de îndreptățire – „mi se cuvine”. Iar acest „mi se cuvine" devine fundamentul pe care se construiește întreaga relație cu ceilalți, nu ca parteneri egali, ci ca resurse de exploatat.
    În spatele comportamentului manipulativ se află, aproape întotdeauna, o mare dificultate de a fi în relație într-un mod matur, direct și asumat.
    Oamenii manipulează atunci când nu știu să ceară clar ceea ce vor, când nu reușesc să își exprime nevoile fără teama că vor fi respinși sau când nu pot tolera frustrarea pe care o aduce un refuz. Disconfortul vulnerabilității, inevitabil într-o relație autentică, este ceva ce nu pot tolera și, de aceea, îl evită. În acest context, manipularea devine, pentru ei, o soluție, chiar dacă nu este una sănătoasă.
    De cele mai multe ori, manipularea este alimentată de o stimă de sine fragilă sau de un sentiment scăzut al propriei valori. Controlul asupra celuilalt funcționează ca un mecanism de reglare emoțională: dacă reușesc să te fac să gândești, să simți sau să acționezi așa cum vreau eu, atunci nu mai sunt neputincios, nu mai sunt nesigur, nu mai sunt mic. Puterea asupra ta devine un substitut pentru valoarea de sine.
    La un nivel și mai profund, manipularea este legată de frica de abandon . Unii oameni nu încearcă să se apropie de tine și să creeze un sentiment de intimitate prin ceea ce sunt cu adevărat, ci încearcă să te țină lângă ei prin vinovăție, confuzie sau dependență. Își doresc să aibă o relație, dar nu știu să o construiască altfel, decât prin control.
    Mulți oameni au folosit, la un moment dat, o formă de manipulare în loc să comunice deschis și clar. Problema apare atunci când manipularea încetează să mai fie o excepție și devine regula după care funcționăm în relații.
    Manipulatorii patologici nu pot oferi, într-o relație, iubire reală, intimitate sau reciprocitate, ci doar o simulare atent gândită, o iluzie menită să le servească propriile interese, nu să creeze o legătură autentică. Iar schimbarea este puțin probabilă, tocmai pentru că nu recunosc existența unei probleme care ar necesita o schimbare.
    II. De ce este atât de greu să-ți dai seama că ești manipulat?
    Unul dintre motivele principale este că agresivitatea manipulatorului nu este vizibilă. Nu se exprimă întotdeauna prin atacuri directe, amenințări sau conflicte deschise. De cele mai multe ori, este mascată.
    Poți simți că celălalt încearcă să te domine, să-și impună voința sau să aibă mereu câștig de cauză, iar acest lucru te poate intimida subtil. Problema este că, în lipsa unor dovezi clare și obiective, îți este greu să ai încredere în aceste trăiri. Simți că ceva nu este în regulă, dar nu poți „demonstra” nimic și, atunci, începi să te îndoiești de propria percepție.
    Manipulatorii folosesc tactici subtile, tocmai pentru a te deruta. Pot părea că suferă, că le pasă, că se apără, că fac ceea ce fac din grijă sau din iubire. Pot părea orice, mai puțin ceea ce sunt de fapt, pentru a demonta orice potențială suspiciune.
    Explicațiile pe care le oferă sunt suficient de plauzibile, încât să te facă să te îndoiești de propria intuiție. Nu sunt absurde, ci „aproape logice”. Exact cât trebuie pentru a te face să te îndoiești de tine și să te întrebi dacă nu cumva exagerezi tu.
    Iar în timp ce încerci să înțelegi ce se întâmplă, ești deja destabilizat emoțional. Pe de-o parte, nu mai vezi clar ce se întâmplă, pe de altă parte, ești menținut într-o stare de alertă emoțională. Când ești neliniștit, confuz sau tensionat, nu mai poți gândi limpede. Iar când nu poți gândi limpede, devii mult mai vulnerabil la influența celuilalt.
    Un alt motiv important este faptul că toți avem puncte sensibile. Putem simți vinovăție cu ușurință, ne putem teme de abandon, avem nevoie de validare și de confirmarea că nu greșim, că nu rănim, că nu suntem „răi” sau egoiști.
    Uneori știm care sunt aceste vulnerabilități, alteori nu. Chiar și atunci, când suntem conștienți de ele, în momentul în care cineva ne apasă „butoanele” sensibile în mod constant, putem pierde din vedere ce se întâmplă cu adevărat.
    Manipulatorii ajung, de multe ori, să ne cunoască mai bine decât ne cunoaștem noi înșine – știu ce „zone” să atingă, când să o facă și cât de mult pot insista. Lipsa de autocunoaștere devine, astfel, o poartă deschisă către exploatare emoțională.
    În cele din urmă, ceea ce simțim în prezența unui manipulator intră adesea în conflict cu ce am învățat să credem despre oameni. Ne-am obișnuit să căutăm explicații pentru comportamentele toxice: dacă cineva ne rănește, o face pentru că suferă – din frică, din nesiguranță sau din cauza unor traume vechi. Și, uneori, aceste explicații sunt reale. Alteori, nu sunt. Nu toți cei care rănesc o fac din frică sau nesiguranță. Unii o fac pentru că pot, pentru că le este util și pentru că nu există empatie sau responsabilitate care să îi oprească.
    Problema apare când aceste explicații ne împiedică să vedem comportamentul așa cum este. Apare un conflict între ceea ce simțim și ceea ce vrem să credem. Intuiția ne semnalează un pericol, ne spune că avem de-a face cu cineva calculat, rece, strategic sau fără scrupule. Dar apoi încep justificările: poate suferă, poate nu își dă seama, poate exagerez eu. Și, treptat, începem să căutăm explicații pentru acele comportamente în loc să avem încredere în ceea ce simțim.
    Dar faptul că cineva a suferit nu transformă comportamentul său în ceva acceptabil –  explicația nu șterge impactul, contextul nu anulează consecințele, iar a înțelege nu înseamnă a accepta orice.
    III. De ce este manipularea atât de distructivă?
    Indiferent dacă este conștientă sau nu, manipularea funcționează în același mod: îți subminează capacitatea de a lua decizii în propriul interes. Te împinge să faci lucruri pe care, în alte condiții, nu le-ai fi făcut. Te determină să accepți situații sau comportamente pe care, în mod firesc, le-ai fi refuzat.
    În variantele sale cele mai nocive, manipularea îți distruge încrederea și stima de sine , te face să îți pui la îndoială propriile percepții și, în timp, să dezvolți o imagine distorsionată asupra realității. Pe măsură ce aceste mecanisme se instalează, capacitatea ta de a te proteja se diminuează, iar vulnerabilitatea crește. Astfel, ciclul manipulării se adâncește.
    Prin confuzie și presiune constantă, manipulatorul te face să îți pierzi ancorele – mintea și intuiția ta nu mai sunt punctele tale de reper, reperul devine el sau ea. Din acel moment, controlul nu mai este negociat sau contestat, este deja instalat și este exercitat.
    Pentru ca acest lucru să fie posibil, manipulatorul trebuie să îți cunoască punctele sensibile, să își ascundă intențiile reale și să fie suficient de rece, încât să nu îl preocupe impactul său asupra ta. Singurul lucru care contează este să obțină ceea ce își dorește.
    A înțelege modurile prin care ești manipulat te ajută să recunoști agresiunea mascată. Nu este un proces simplu, pentru că manipularea nu exploatează defecte, ci tocmai lucrurile firești: încrederea, vulnerabilitatea, dorința de conexiune, emoții precum vinovăția, frica sau rușinea. De multe ori, aceste emoții nu sunt doar folosite, ci sunt provocate intenționat, tocmai pentru a-ți tulbura capacitatea de a vedea limpede.
    De aceea, unul dintre cele mai importante lucruri pe care le poți face este să înveți să recunoști momentele în care te îndoiești de propriile percepții sau în care simți confuzie, vinovăție sau nesiguranță fără un motiv clar. Acele momente sunt un semn că ceva nu este în regulă – nu cu tine, ci cu ceea ce ți se întâmplă.
    În partea a doua a acestui articol vom vorbi despre cum se instalează această confuzie – cum ajungi să îți pui sub semnul întrebării propria realitate, cum te face manipulatorul să crezi că tu ești problema și cum ești condiționat prin frică și dependență emoțională. Ne revedem curând!
    Dr. Ursula Sandner
     
    Întrebări frecvente
    Care e diferența dintre manipulare și influențare/persuasiune?
    Influențarea sau persuasiunea se bazează pe transparență: celălalt își spune clar intenția, își susține punctul de vedere și îți respectă dreptul de a refuza, fără să te pedepsească emoțional pentru asta. Manipularea, în schimb, ascunde intenția, schimbă regulile în timpul conversației și te împinge să iei decizii din frică, vinovăție, presiune sau confuzie, nu dintr-o înțelegere clară a lucrurilor.
    Poate cineva să manipuleze fără să își dea seama?
    Da. Pentru unele persoane, manipularea nu este o intenție conștientă, ci un tipar relațional învățat: folosesc vinovăția, dramatizarea sau ambiguitatea ca să obțină apropiere, siguranță sau control. Dar faptul că acest comportament e inconștient nu îi schimbă efectul. Impactul rămâne același și nu îl transformă, automat, într-o formă sănătoasă de comunicare.
    De ce ajungi să te îndoiești de tine când ești manipulat/ă?
    Pentru că realitatea ta este contestată sau reinterpretată în mod repetat, iar tu ajungi să cauți obsesiv „unde ai greșit”, doar ca să „salvezi relația” și să se oprească tensiunea dintre voi. În momentul în care atenția ta se mută de la fapte la autoînvinovățire și justificări, îți pierzi reperele. Și, treptat, începi să ai mai multă încredere în versiunea celuilalt decât în propria percepție.
    Cum te afectează manipularea pe termen lung?
    Te condiționează să îți organizezi viața în funcție de reacțiile partenerului sau ale partenerei. Ajungi să te cenzurezi: spui mai puțin, ceri mai puțin, exprimi mai puțin, ca să eviți tensiunea sau consecințele emoționale. În timp, autonomia și stima de sine scad și îți este din ce în ce mai greu să iei decizii în acord cu nevoile și interesele tale.
    14 min
  • [EXCLUSIV] Cum îți dai seama că ești manipulat într-o relație?

    Intră pe ⁠DrUrsula.ro⁠

    Manipularea psihologică presupune influențarea gândirii, emoțiilor și comportamentului cuiva prin anumite metode ascunse și chiar abuzive cu scopul de a servi intereselor manipulatorului.


    Manipulatorul îi induce victimei în mod sistematic un sentiment de confuzie și anxietate, încercând să o determine să nu mai poată funcționa independent, să își piardă echilibrul psihic și emoțional, precum și încrederea în sine, cu scopul de a dobândi control și putere deplină asupra acesteia.

    Această formă extremă de manipulare este poate mai des întâlnită decât ne-am fi așteptat, mai ales în cadrul relațiilor de cuplu. Este, de fapt, un abuz psihologic și emoțional. De ce ar face cineva așa ceva? Întrebarea este retorică, bineînțeles. Așa cum există relații frumoase și armonioase, dar și oameni conștienți de sine care caută în permanență să evolueze și să își depășească punctele slabe, tot așa există relații toxice și disfuncționale și oameni care înțeleg prin relaționare impunerea dominației asupra celuilalt prin orice mijloace posibile cu scopul de a le servi intereselor egoiste.


    Dacă îți dai seama că ești manipulat și folosit, fie că vorbim despre o relație profesională sau una personală, gândește-te dacă are rost să mai continui. Da, știu că ți-e frică. Da, știu că nu ai încredere că vei lua cea mai bună decizie. Însă, ceea ce trăiești în prezent, merită investiția ta? Și înspre ce investești? Înspre mai multă suferință?

    Nu te mai închide în tine, găsește-ți curajul să vorbești cu persoane de încredere, care știi că te-ar putea ajuta, caută ajutor specializat, orice e nevoie pentru a te susține să ieși din acest cerc vicios.

    Nu te mai percepe o victimă, în tine există puterea, poate încă neconștientizată, de a-ți lua viața în propriile mâini. Crede-mă, poți să treci și peste asta. Oamenii au o putere incredibilă de a face față și de a depăși cele mai fatidice experiențe de viață!

    Gândește realist, alege înțelept, ai încredere în tine și în deciziile tale, așa cum știu că aveai odată și amintește-ți că tot ceea ce te leagă de acest prezent, de această relație abuzivă, de altfel, deși știu că îți este greu să accepți asta, sunt doar niște emoții trecătoare ori atașamente distructive.

    Poți și meriți mai mult de atât!

    Dr. Ursula Sandner


    12 min

About Dr. Ursula Sandner — Iubire, relații și viață — Psihologie

From the publisher's feed

Gânduri despre viață, relații și suflet, cu Dr. Ursula Sandner — psihoterapeut, life-coach și autor. Episoade scurte de 1-7 minute.