Dr. Ursula Sandner — Iubire, relații și viață — Psihologie

Dr. Ursula Sandner — Iubire, relații și viață — Psihologie

By Dr. Ursula SandnerHealth & FitnessMental Health
Download on the App Store

Dr. Ursula Sandner — Iubire, relații și viață — Psihologie episodes

  • Narcisistul ascuns – ce caracteristici îl trădează?
    Narcisistul ascuns nu se laudă, nu caută atenție și nu pare arogant. Tocmai de aceea este cel mai greu de identificat și poate deveni deosebit de dăunător în relații. Manipulează prin victimizare, tăcere și culpabilizare subtilă. Descoperă ce caracteristici îl dau de gol.Dr. Ursula Sandner
    Narcisismul se poate manifesta în diferite feluri, unele dintre ele fiind mai subtile decât altele. O astfel de formă de manifestare este narcisismul de tip ascuns.
    Narcisiștii ascunși au aceeași nevoie de a fi admirați și validați precum narcisiștii grandioși, însă manifestă această nevoie într-o manieră mai puțin evidentă. Pot părea umili, modești, serviabili, timizi, introvertiți, însă, dincolo de aceste aspecte, și ei au aceeași nevoie de atenție și control pe care ceilalți narcisiști o au și caută să fie mereu cu un pas înaintea celorlalți, să iasă în câștig. Pentru aceasta vor folosi manipularea și șantajul emoțional și se vor victimiza frecvent.
    Mult timp narcisiștii ascunși pot fi percepuți de cei din jur nu ca narcisiști, ci ca persoane care suferă de anxietate sau depresie, care au o stimă de sine scăzută sau care trec printr-o perioadă dificilă de viață. Victimizarea și nemulțumirea continue, stările emoționale negative, aparenta neajutorare îi determină pe cei din jur să încerce să-i salveze.
    Narcisiștii ascunși pot să împărtășească poveștile lor de viață dificile, să vorbească despre copilăria nefericită sau abuzivă, despre rănile lor emoționale foarte, foarte devreme într-o relație. Celălalt va simți empatie, poate chiar milă, îi va părea rău și va încerca să-l ajute pe narcisist, însă cu timpul se va simți din ce în ce mai secătuit de resurse și energie, deoarece orice va face, nu va fi suficient și nici nu îl va putea salva sau schimba pe acesta. Va începe să-i găsească scuze și justificări pentru comportamentele sale toxice, deoarece nu dorește să se confrunte cu vinovăția pe care ar simți-o dacă ar pleca din acea relație – narcisiștii ascunși folosesc foarte mult șantajul emoțional pentru a obține ceea ce-și doresc, iar sentimentele de vinovăție sunt o urmare a șantajelor emoționale repetate și a manipulării.
    Care sunt cauzele?
    - trauma de atașament (este preverbală) – stresul cronic pe care copilul îl resimte în cazuri de neglijare, maltratare, abuzuri repetate;
    - experiențe traumatice timpurii;
    - o anumită vulnerabilitate biologică plus un mediu familial care a invalidat trăirile și experiențele copilului. Nevoia de a fi „văzut” și „auzit” de către părinți  nu este împlinită. Părinții sunt distanți, absenți, ignoră copilul, îl umilesc;
    - emoțiile copilului nu sunt oglindite într-un mod constant, iar copilul va avea dificultăți în a-și recunoaște, înțelege, autoregla și asuma responsabilitatea pentru emoțiile sale. Va căuta în exterior validarea de care are nevoie;
    - unul dintre părinți sau amândoi părinții sunt narcisici;
    - încurajarea de către familie / societate a unor comportamente narcisiste și răsfățul exagerat – nu i se refuză nimic, i se spune că este mai bun decât alții (este de dorit să fie lăudat și încurajat copilul, însă fără a fi mereu comparat cu alții), este tratat preferențial.
    Care sunt caracteristicile narcisiștilor ascunși?
    - lipsa empatiei sau un nivel scăzut de empatie – identifică / înțelege din punct de vedere intelectual starea celuilalt, are o imagine de ansamblu asupra a ceea ce gândește și simte, ca și cum ar încerca să pună cap la cap piesele unui puzzle, însă nu prezintă sensibilitate față de sentimentele lui/ei pentru a răspunde în mod adecvat. Prin empatie ne sincronizăm cu experiența interioară a celuilalt și putem avea emoții similare, însă nu ne lăsăm copleșiți de ele fără să ne dăm seama cum am ajuns să ne simțim altfel, cum se întâmplă în cazul contagiunii emoționale. Narcisiștilor nu le pasă de sentimentele altora, ci doar de ceea ce alții pot să facă pentru ei.
    Deși narcisiștii ascunși sunt dispuși să-i ajute pe alții și, de multe ori, chiar par foarte altruiști și empatici, fac acestea pentru a câștiga aprecierea și aprobarea celorlalți. Dacă nu le sunt recunoscute meritele, dacă nu sunt lăudați, vor începe să se plângă de faptul că alții profită de pe urma lor și că nu le apreciază sacrificiile;
    - sunt extrem de invidioși – narcisistul se simte nesigur pe el, tocmai de aceea are nevoie de a-și crea și a crede în această imagine falsă despre sine în care el este cel mai minunat dintre toți, este superior altora, chiar dacă lumea nu-i recunoaște minunăția, pentru că îl invidiază. De fapt, este invers. El îi invidiază pe alții și se focalizează pe ce au aceștia și nu are el. De exemplu, dacă are o casă cu două camere, îl va invidia pe cel care are o casă cu trei camere. Dacă are un palat cu trei etaje, îl va invidia pe cel care are un palat cu patru etaje. Se compară mereu cu alții referitor la bunurile materiale, la relații, la felul în care arată, la cât de fericit este și este veșnic nemulțumit, oricât de multe ar avea și oricât de bine i-ar merge.
    De asemenea, au tendința de a ține ranchiună dacă simt că nu sunt tratați conform așteptărilor, dacă altcineva este lăudat sau primește ceva ce narcisistul consideră că i se cuvine sau ceva ce își dorește (de exemplu, un coleg este promovat, pe merit, în locul lui), dacă altcineva le greșește. Chiar dacă pe moment pot să nu spună nimic, așteaptă ocazia perfectă pentru a se răzbuna;
    - după cum spuneam mai sus, narcisistul ascuns este neîncrezător și se îndoiește de sine și, de multe ori, îi lasă pe alții să aleagă în locul lui spunând că nu știe ce-și dorește, deși poate fi vorba doar despre anumite temeri: teama de a nu greși, de a nu se face de rușine, teama de consecințele propriilor alegeri (nu își asumă responsabilitatea), dorința de a rămâne sub protecția cuiva, precum un copil neajutorat;
    - par fără direcție în viață – de multe ori, narcisiștii ascunși inițiază proiecte și fac schimbări profesionale sau personale pentru că intră, în mintea lor, în competiție cu alții pe care îi invidiază și pe care și-ar dori să-i depășească. Vor să facă și ei ce fac alții, vor să aibă și ei ce au alții, vor să fie și ei fericiți cum sunt alții. Însă, frecvent, nu duc la bun sfârșit planurile începute, se plictisesc repede sau găsesc noi motive de nemulțumire. Lumea îi poate percepe, din acest motiv, ca fiind indeciși, neserioși, imaturi sau oportuniști;
    - comportament pasiv-agresiv – spre deosebire de narcisiștii grandioși care nu au nicio problemă să-ți spună direct în față ceea ce îi deranjează, chiar într-o manieră agresivă, narcisiștii ascunși adoptă, mai degrabă, atitudini și comportamente pasiv-agresive;
    - hipersensibilitate la critică și fragilitate emoțională – sunt extrem de sensibili la orice formă de critică. Chiar și un comentariu nevinovat care nu este spus cu scopul de a critica, va fi luat personal și transformat într-o adevărată dramă. Chiar pot deveni paranoici deoarece cred că lumea într-adevăr are ceva cu ei, că lumea dorește să le facă rău, într-o formă sau alta – „mi-a spus asta pentru că vrea să mă rănească”, deși acel comentariu poate că nici măcar nu era adresat lor, ci spus la modul general;
    - narcisismul este „ascuns” în spatele unei false modestii și în spatele vulnerabilității și fragilității, însă narcisiștii ascunși manifestă grandoare, aroganță și au un sentiment exagerat al importanței de sine. Această importanță nu este totuna cu a avea o stimă de sine sănătoasă. O persoană care se valorizează pe sine și care are o stimă de sine sănătoasă nu simte nevoia de a le dovedi altora că este superioară. Se simt îndreptățiți să obțină anumite favoruri, doar că felul în care transmit aceste lucruri este diferit față de un narcisist grandios.
    De exemplu, pot gândi: „Și eu aș fi avut o carieră de succes, dacă aș fi avut șansele sau resursele financiare ale altora”, „sunt mult prea bun pentru o slujbă de la 09:00 la 17:00”, „Ar trebui să fiu apreciat doar pentru că vin la lucru, pentru prezența mea (fără să mai depun vreun alt efort), oricum sunt mult mai bun decât toți cei de aici”. Se simt superiori altora, în ciuda faptului că par timizi, tăcuți sau neîncrezători  și le invalidează părerile și sentimentele celorlalți. Deseori sunt cei care cred că știu mai bine despre un anumit subiect decât o persoană care chiar este specializată pe acel subiect. De multe ori se vor subaprecia ori vor arăta o modestie dusă la extrem sau chiar dispreț față de sine, tocmai pentru ca alții să-i laude, să-i complimenteze și să le spună cât de minunați sunt;
    - îi critică, îi desconsideră și îi judecă pe ceilalți – de exemplu, îi critică pe cei care încearcă să realizeze ceva, să-și asume un risc ori să facă anumite schimbări, le găsesc nod în papură, deși ei înșiși nu și-ar asuma niciodată acele riscuri, nu ar ieși din zona de confort, nu ar face schimbări. Pun realizările altora pe seama norocului, pe seama oportunităților „miraculoase”, pe seama „pilelor”, însă nu vor să accepte că oamenii respectivi au muncit și au depus eforturi pentru a obține ceea ce au acum. Îi critică și îi judecă pe ceilalți și pentru că se simt îndreptățiți ca viața să le ofere mai mult, iar când acest lucru nu se întâmplă, devin plini de resentimente și își varsă acele resentimente asupra altora.
    Gândesc așa deoarece se percep pe sine ca pe niște victime, ca și cum succesul lor în viață nu ar depinde de cine sunt și ceea ce fac ei, ci ar depinde de împrejurări și circumstanțe, de alți oameni care, oricum, nu fac nimic altceva decât să le pună bețe-n roate, să îi invidieze pentru calitățile lor minunate și să le dorească răul. Așteaptă ca oportunitățile să le pice din cer, în loc să facă ceva, iar în acest timp acumulează din ce în ce mai multe frustrări și furie, întrebându-se: „De ce viața este atât de nedreaptă cu mine (când eu sunt îndreptățit să primesc tot ce-mi doresc prin simplul fapt că sunt o ființă deosebită și specială) și atât de bună cu alții care oricum sunt mai prejos?”. Desigur, există și situații în care poți depune toate eforturile posibile pentru a reuși ceva și, în ciuda strădaniei tale, să nu reușești din diferite motive, însă acum nu despre astfel de situații vorbim, ci despre un tipar în care narcisistul nu face nimic în mod real pentru a-și îmbunătăți viața, plasând responsabilitatea în exterior, dând vina pe alții, invidiindu-i pe cei care reușesc și plasându-se într-o poziție de victimă persecutată și invidiată căreia nu i se permite să reușească în viață;
    - folosesc manipularea și șantajul emoțional pentru a obține ce-și doresc – pozează în victime și încearcă să-ți inducă sentimente de vinovăție și rușine. Își amplifică sau își exagerează suferința pentru a-ți capta atenția în totalitate și încearcă să te facă responsabil de ceea ce simt ei sau de problemele lor. Vor spune lucruri de tipul: „Dacă m-ai iubi, ai face asta pentru mine”, „Cred că îți cer prea mult dacă te rog să...”, „Nu-i nimic dacă nu-ți pasă, o să sufăr în tăcere”, „N-am nimic! Nu-ți face tu griji”.
    Încearcă să te convingă, în moduri subtile, că tu ești cel care are o problemă sau, pornind de la o problemă existentă, însă minoră, țes o întreagă poveste despre gravitatea acesteia. Încearcă să te convingă de o realitate falsă, însă care le este lor în avantaj. Neagă, invalidează sau distorsionează experiențele, gândurile și sentimentele tale pentru a te face să te îndoiești de propria percepție asupra realității. Pot spune lucruri de tipul: „Exagerezi”, „Ești prea sensibil”, „Nu s-a întâmplat așa / asta nu s-a întâmplat niciodată”.
    Proiectează propriile trăsături negative, emoții sau comportamente asupra ta pentru a plasa responsabilitatea: „Tu ai o problemă, nu eu”, „Încerci să mă faci să mă simt rău”, „Ești egoist (dacă nu faci cum vreau eu)”.
    Te vor ignora, vor refuza să comunice și vor face pe supărații pentru a te pedepsi atunci când eșuezi să le îndeplinești așteptările și dorințele.
    O altă tehnică de manipulare este triangularea - implicarea unei a treia persoane pentru a provoca dramă și tensiune, pentru a distrage atenția de la propriile comportamente toxice, pentru a fi văzut într-o lumină bună, cu scopul de a-i controla pe cei din jur, pentru a manipula dinamica relației sau a grupului. De exemplu, un narcisist poate să-i spună unui coleg că un alt coleg va primi un bonus considerabil, iar el nu, sau că munca colegului este mult mai apreciată de către șef decât munca lui, pentru a crea animozitate la locul de muncă, pentru a-l face pe acesta să se îndoiască de capacitățile lui/ei și pentru a-l întoarce împotriva altora.
    Se gândesc doar la ce este bine pentru ei și la cum pot obține ce-și doresc, indiferent de mijloace și indiferent de consecințe. Alteori te complimentează și te flatează, sunt foarte amabili cu tine, pentru a te determina să faci ce își doresc.
    - sunt veșnic nemulțumiți – extrem de critici și disprețuitori, furioși sau iritați, ostili, par a fi mereu supărați și se plâng frecvent de orice;
    - se victimizează ori de câte ori au ocazia – imaginea pe care își doresc să o proiecteze este aceea de victimă neajutorată pentru a obține simpatia și atenția altora – viața nu a fost dreaptă cu ei, nu au avut oportunitățile pe care alți oameni le-au avut, ei au fost mereu buni, iar alții au profitat de pe urma lor, orice încearcă să facă, nu reușesc, pentru că alții nu știu să-i aprecieze la adevărata valoare ori pentru că sunt „confuzi” și nu mai știu ce-și doresc. Viața și ceilalți oameni i-au rănit atât de mult, încât au ajuns să nu mai știe ce-și doresc.
    Sunt victime, însă nu orice fel de victime, ci niște victime speciale – nimeni nu poate înțelege prin ce trec ei și nimeni nu suferă mai tare ca ei. Pentru ei, suferința este „magia” prin care obțin ceea ce-și doresc și este motivul pentru care alții ar trebui să le acorde tratament special: „uită-te la mine, săracul de mine, fă-mi pe plac, fă tot ce vreau eu, oferă-mi tot ce-ți cer (altfel te voi face să te simți vinovat și îi voi convinge și pe ceilalți ce om nepăsător și îngrozitor ești)”.
    Așadar, par a fi într-o suferință continuă și pot folosi această suferință ca pe o scuză – nu-și asumă riscuri sau nu fac nimic pentru că, de fapt, le place acest rol de victimă prin care îi pot manipula pe ceilalți inducându-le milă, vinovăție sau rușine, nu pentru că ar avea într-adevăr o incapacitate de a ieși din situațiile de care se plâng. Uneori, își pot face singuri rău (inclusiv din punct de vedere fizic) dacă acest lucru îi ajută să obțină ceva. Așadar, o persoană cu răni și vânătăi pe care singură și le face, poate da vina pe partener – „el/ea m-a abuzat”, dacă știe că are ceva de câștigat de pe urma acestui lucru.
    Dacă vei încerca să îl ajuți, într-o formă sau alta, pentru că te vei lăsa impresionat de discursul lui/ei de tipul: „eu vreau, dar nu am nicio oportunitate” sau „eu vreau, dar nu știu cum să procedez” sau „eu vreau, dar alții îmi tot pun bețe-n roate”, vei constata, după nenumărate încercări, că narcisistul nu schimbă nimic, ci continuă să se plângă. Găsește probleme la orice soluție cu care inițial este de acord și noi și noi motive pentru care nu poate schimba nimic. Chiar dacă par a cere ajutor, de fapt nu vor să fie ajutați, ci doar să le validezi rolul de victimă. Astfel că, indiferent cât de multe faci pentru ei, nu va fi niciodată de ajuns, iar tu vei deveni în ochii lor încă o persoană care i-a dezamăgit.
    Dacă, după zile, săptămâni sau luni în care asculți nemulțumirile nesfârșite ale narcisistului, îl întrebi: „Ce ai de gând să faci în această privință?” sau „De ce nu faci ceva să rezolvi situația de care te plângi?” narcisistul se va înfuria, se va simți nedreptățit, ofensat și, în funcție de cât de tare s-a enervat și supărat, fie își va manifesta acea furie într-o manieră agresivă: „Credeam că ești prietenul meu, cum poți să-mi spui așa ceva? Cum poți să crezi că nu vreau să fac nimic? Tot eu sunt de vină?” și va ieși trântind ușa, fie va începe să plângă și să se victimizeze și mai tare, încercând să te facă pe tine să pari cel insensibil, lipsit de bun-simț și empatie;
    - spre deosebire de narcisiștii grandioși, nu se simt confortabil să participe la evenimente sociale, la petreceri, la întâlniri de grup. O persoană introvertită, timidă sau care are anxietate socială nu va privi cu dispreț aceste întâlniri, iar dacă va merge acolo, se va simți inconfortabil, încercând să ascundă cât de inconfortabil se simte, deoarece nu îi place să fie în centrul atenției. Va simți că va consuma extrem de multă energie prin simpla interacțiune cu ceilalți, se va teme să nu se facă de rușine, însă va avea o dorință de a socializa, pe când un narcisist ascuns, deși într-adevăr nu are abilitățile sociale atât de dezvoltate precum cele ale unui narcisist grandios și nici carisma acestuia, se va simți inconfortabil deoarece va crede că evenimentul sau oamenii respectivi sunt sub nivelul său.
    Este ca și cum ar gândi: „ce rost are să merg acolo și să pierd timpul cu oamenii ăia, oricum sunt prea special pentru asta”. De fapt, acesta este doar un mecanism de apărare, deoarece el nu se simte bine în pielea lui, însă pentru că nu poate să recunoască și să-și asume acest lucru (deoarece imaginea falsă despre sine pe care și-a creat-o s-ar prăbuși), va da vina pe ceilalți – „ei nu sunt demni de mine”. Va sta îmbufnat într-un colț și se va uita disprețuitor la toți, va arunca „săgeți” și replici pasiv-agresive, îi va critica pe ceilalți și va găsi nenumărate motive de nemulțumire.
    Dacă partenerul dorește să iasă în oraș, să aibă o viață și în afara cuplului, va încerca să-l manipuleze pe acesta pentru a-l izola, treptat, cât mai mult de ceilalți. Va vorbi cu dispreț la adresa dorințelor, intereselor sau hobby-urilor sale. Poate spune lucruri de tipul: „De ce vrei să mergi acolo, nu ești mulțumit de relația noastră, nu îți e suficient să petreci timp cu mine, atâta contez eu pentru tine?” sau „Ah, da, du-te și primește-ți atenția, pentru că oricum ești disperat/ă după atenția altora”, „Ce rost are să pictezi? Ăsta e hobby de oameni mari? Ha, ha, cred că ai rămas doar un copil...”. De asemenea, va începe să-i inducă partenerului ideea că prietenii lui/ei nu sunt sinceri, nu sunt o companie potrivită, caută doar să profite de pe urma lui/ei, sunt invidioși pe el și pe relația lor, îl/o influențează negativ.
    Narcisiștii ascunși au fluctuații emoționale destul de intense, iar de la o stare de superioritate absolută pot cădea într-o stare de autodepreciere și invidie profundă față de alții, de la o „iubire” pasională pot trece la ură și o dorință de răzbunare profundă dacă partenerul le greșește, sunt veșnic nemulțumiți de orice, se victimizează foarte mult și pot chiar să dezvolte tulburări psihosomatice care îi destabilizează și mai mult. Par mai mereu stresați ori îngrijorați din diverse motive, iar teama de a nu fi criticați îi ține într-o stare de alertă continuă. Se înfurie sau se supără foarte tare dacă sunt criticați și pot reacționa agresiv față de alții, dar și față de sine.
    Se pot confrunta de-a lungul vieții cu depresie și anxietate, cu gânduri de sinucidere și pot cere ajutor de specialitate din aceste motive. Pe parcursul tratamentului sau psihoterapiei pot exista îmbunătățiri, simptomele specifice acestor tulburări se pot diminua, însă vor rămâne nemulțumirea cronică, tendința de a se victimiza, dezamăgirea și furia că nu primesc ceea ce merită, sentimentul că sunt nedreptățiți, stările emoționale fluctuante.
    Acestea nu dispar pentru că sunt trăsături ale personalității lor, nu simptome ale unei tulburări depresive sau anxioase. În astfel de cazuri, cineva apropiat sau partenerul de viață care nu știe că nu este vorba doar despre o tulburare anxioasă sau depresivă, poate simți că nu face îndeajuns de mult pentru a-l ajuta pe celălalt. Se poate simți vinovat și poate încerca să-și dea seama de ce narcisistul nu își revine. Oare este vina lui/ei că nu îl susține suficient de mult? Oare greșește cu ceva?
    Poate încerca să se apropie de narcisist, pentru că îl percepe vulnerabil și dorește să-l ajute, dar se poate lovi de o atitudine de respingere sau furie din partea acestuia, în special dacă se apropie de punctele lui sensibile, dacă aduce în discuție sau face comentarii privind tendința de a se victimiza, hipersensibilitatea la critică, atitudinea de desconsiderare față de alții ș.a.m.d.
    Relația cu un narcisist ascuns poate fi dificilă și greu de gestionat. Comportamentele lor subtile și manipulative îi pot răni pe cei apropiați și le pot crea confuzie și mult stres. Poate fi extrem de frustrant să ajungi să mergi ca pe coji de ouă în preajma lui/ei pentru ca nu cumva să-i rănești sentimentele și, cu toate acestea, tot tu să fii arătat cu degetul, tot tu să fii învinovățit pentru lucruri pe care nu le-ai făcut. Poate fi extrem de obositor să asculți victimizările și plângerile continue ale narcisistului, să încerci să îl ajuți, dar să constați că nu vrea decât să îi validezi rolul de victimă. Poate fi dureros să renunți la atât de multe lucruri și relații apropiate pentru el/ea ca să-l mulțumești și „să fie bine”, doar pentru a constata că nimic nu-l mulțumește, indiferent ce faci.
    Cum arată, așadar, relațiile cu un narcisist ascuns? Cum poți gestiona aceste relații? Poți, oare, să-l schimbi pe narcisist? Ne revedem curând cu un nou articol pe site, iar dacă încă nu te-ai înscris la newsletter, înscrie-te acum pe site-ul https://www.ursula-sandner.com/ și vei primi pe e-mail notificări cu noutățile pe care le am pregătite pentru tine, inclusiv seria de articole ce va urma.
    Dr. Ursula Sandner
    Întrebări frecvente despre narcisistul ascuns
    Care e diferența dintre narcisistul ascuns și cel grandios? Narcisistul grandios e vizibil arogant, carismatic, sigur pe sine. Narcisistul ascuns pare timid, modest, vulnerabil, anxios sau depresiv. Ambii manipulează și controlează, dar narcisistul ascuns o face prin victimizare, vinovăție și şantaj emoțional, nu prin agresiune directă. E mai greu de identificat pentru că pare că are nevoie de ajutor, nu că te abuzează. De ce ți-e atât de greu să pleci dintr-o relație cu un narcisist ascuns? Pentru că te simți vinovat – pare atât de vulnerabil, atât de rănit de viață, încât să pleci înseamnă „să-l abandonezi când are cea mai mare nevoie de tine”. Plus că manipularea e subtilă – nu e abuz evident, ci o epuizare lentă prin nemulțumire cronică, victimizare și cerințe emoționale nesfârșite. Ajungi să crezi că tu ești problema. Cum știu dacă partenerul meu e narcisist ascuns sau doar trece printr-o perioadă grea? Într-o perioadă grea, persoana acceptă ajutor real și se îmbunătățește treptat. Narcisistul ascuns respinge ajutorul real, găsește probleme la orice soluție, nu schimbă nimic concret și nemulțumirea e cronică indiferent de cât de multe faci. Dacă după luni sau ani de „salvare” situația e aceeași sau mai rea, iar tu te simți epuizat și vinovat, e narcisism, nu doar o criză temporară. Cum te protejezi într-o relație cu un narcisist ascuns? Stabilești limite ferme și nu te lași manipulat de victimizare. Nu îți asumi responsabilitatea pentru starea lui emoțională. Nu te justifici excesiv. Nu intri în jocurile lui/ei. Cel mai important este să accepți că nu îl poți salva și că nu e responsabilitatea ta să îl faci fericit. Dacă relația te epuizează constant fără să existe o îmbunătățire, soluția reală e plecarea, nu depunerea unui efort mai mare.
    21 min
  • [EXCLUSIV] Narcisistul ascuns – ce caracteristici îl trădează?

    Intră pe ⁠DrUrsula.ro⁠

    Narcisistul ascuns nu se laudă, nu caută atenție și nu pare arogant. Tocmai de aceea este cel mai greu de identificat și poate deveni deosebit de dăunător în relații. Manipulează prin victimizare, tăcere și culpabilizare subtilă. Descoperă ce caracteristici îl dau de gol.

    Întrebări frecvente despre narcisistul ascunsCare e diferența dintre narcisistul ascuns și cel grandios?

    Narcisistul grandios e vizibil arogant, carismatic, sigur pe sine. Narcisistul ascuns pare timid, modest, vulnerabil, anxios sau depresiv. Ambii manipulează și controlează, dar narcisistul ascuns o face prin victimizare, vinovăție și şantaj emoțional, nu prin agresiune directă. E mai greu de identificat pentru că pare că are nevoie de ajutor, nu că te abuzează.

    Pentru că te simți vinovat – pare atât de vulnerabil, atât de rănit de viață, încât să pleci înseamnă „să-l abandonezi când are cea mai mare nevoie de tine”. Plus că manipularea e subtilă – nu e abuz evident, ci o epuizare lentă prin nemulțumire cronică, victimizare și cerințe emoționale nesfârșite. Ajungi să crezi că tu ești problema.

    Într-o perioadă grea, persoana acceptă ajutor real și se îmbunătățește treptat. Narcisistul ascuns respinge ajutorul real, găsește probleme la orice soluție, nu schimbă nimic concret și nemulțumirea e cronică indiferent de cât de multe faci. Dacă după luni sau ani de „salvare” situația e aceeași sau mai rea, iar tu te simți epuizat și vinovat, e narcisism, nu doar o criză temporară.

    Stabilești limite ferme și nu te lași manipulat de victimizare. Nu îți asumi responsabilitatea pentru starea lui emoțională. Nu te justifici excesiv. Nu intri în jocurile lui/ei. Cel mai important este să accepți că nu îl poți salva și că nu e responsabilitatea ta să îl faci fericit. Dacă relația te epuizează constant fără să existe o îmbunătățire, soluția reală e plecarea, nu depunerea unui efort mai mare.

    De ce ți-e atât de greu să pleci dintr-o relație cu un narcisist ascuns?Cum știu dacă partenerul meu e narcisist ascuns sau doar trece printr-o perioadă grea?Cum te protejezi într-o relație cu un narcisist ascuns?

    22 min
  • Adevărul despre cerșitul iubirii: când renunți la demnitate, pierzi respectul celuilalt. Redescoperă-ți valoarea și vei atrage iubirea autentică
    Nu cerși niciodată iubirea cuiva. Nu te umili pentru atenția, afecțiunea, timpul cuiva. Nu-i cere cuiva să stea în viața ta, dacă acea persoană îți arată că nu își dorește asta.
    Nu fi dispus să faci compromisuri, să te schimbi, să faci sacrificii, să renunți la tine și la valorile tale, doar pentru a ține pe cineva în viața ta.
    Când cineva se îndepărtează de tine, acceptă asta cu demnitate. Pentru că aproape nimic nu este mai degradant pentru om decât să cerșească, în genunchi, ca un alt om să facă parte din viața sa. Asta denotă lipsă de prețuire, respect și stimă de sine. Iar dacă nu le ai, cum ar putea altcineva să te prețuiască și să își dorească să fie cu tine?
    Atunci, când cerșești, arăți că tu, ție însuți, nu îți ești suficient. Ești dependent, la fel ca un dependent de droguri. Adică o ființă fragilă care are nevoie de ancore, mai mult sau mai puțin nocive, de care să se agațe pentru a-și trăi viața.
    Încetează să te mai înjosești. Ridică-te, îndreaptă-ți coloana vertebrală, asumă-te pe tine însuți și viața ta. Investește în tine, îmbogățește-ți personalitatea, dă un sens vieții tale. Pentru că atunci, când vei fi mândru de tine, vei rămâne mereu demn și nu vei mai accepta în viața ta decât acele persoane care vin cu brațele deschise în întâmpinarea ta.
    Împlinirea și bucuria de a trăi nu vin din alte persoane (ele doar îți desăvârșesc fericirea), ci din abilitatea ta de a da un scop vieții tale.
    Ursula Sandner
    2 min
  • Adevărul despre respingere: nu ești tu insuficient, ci celălalt nu te poate vedea dincolo de propriile limite
    Respingerile ne rănesc pentru că le interpretăm greșit. Le luăm personal și credem că sunt o dovadă a faptului că nu suntem suficient de buni, de frumoși, de valoroși.
    Nu ești respins pentru că „nu ești suficient de bun”. În multe cazuri, ești respins pentru că omul din fața ta nu are capacitatea de a înțelege, de a vedea, de a simți sau de a primi mai mult decât ceea ce îi permit propriile limite.
    Dacă ești un om autentic, empatic, profund, de încredere și îți dorești o relație bazată întocmai pe aceste elemente, dar celălalt se ascunde în spatele măștilor și fricilor sale, nu va putea să te vadă dincolo de aparențe și nu va putea construi ceva autentic cu tine.
    Dacă ești un om stabil și matur emoțional, însă celălalt este imatur, are anumite răni nevindecate sau interacțiunile sale sunt bazate pe jocuri de putere, nu va ști cum să primească ceea ce oferi. Poate chiar te va considera ciudat sau ciudată.
    Unii oameni nu te pot înțelege dincolo de propriile limite. Nu pentru că ești tu „prea mult”, ci pentru că ei nu au capacitatea să te vadă în profunzimea ta și să te accepte cu tot ceea ce reprezinți.
    De aceea, nu mai privi refuzurile ca pe un verdict asupra valorii tale. Privește-le ca pe un filtru: oamenii care nu rezonează cu tine ies din viața ta, lăsând loc celor care te pot vedea și aprecia cu adevărat.
    Ursula Sandner
    2 min
  • Căsătoria din grabă: Când presiunea socială te face să alegi un rol, nu un partener, sacrificându-ți visurile și fericirea
    Mulți oameni își doresc să se căsătorească înainte să găsească persoana potrivită.
    Singurul lor obiectiv, presați de societate sau de anumite prejudecăți, este să facă o nuntă și nu să găsească un partener de viață compatibil.
    Însă graba aceasta are un preț. Oameni care abia încep să se cunoască pe ei înșiși, care nu și-au descoperit propria cale și nu și-au vindecat rănile emoționale, ajung să-și lege viața de altcineva și, odată cu asta, să-și sacrifice visurile și libertatea. În loc să-și construiască mai întâi o identitate proprie, se trezesc împovărați de responsabilități, blocați în relații care devin, din păcate, încetul cu încetul, „închisori”.
    De asta nu funcționează căsniciile. Și nici nu ar avea cum să funcționeze atât timp cât oamenii sunt obsedați de ideea de a se căsători și nu le prea pasă cu cine se căsătoresc, ce simt față de acel om sau ce simte viitorul soț sau viitoarea soție față de ei.
    Uită-te în jur - câte căsnicii nu sunt clădite pe compromisuri, pe teama de singurătate, pe dorința de validare socială? Oameni care nu se mai iubesc de mult rămân împreună „pentru copii” sau „de gura lumii”, în timp ce fiecare caută în altă parte ceea ce nu găsește acasă. Copiii cresc în tensiune, iar părinții „supraviețuiesc” unui joc al aparențelor în care nu autenticitatea contează, ci „rolurile”.
    Căsătoria nu îți garantează fericirea. Dacă faci acest pas din frică, din grabă sau ca să bifezi o etapă, nu faci decât să deschizi drumul renunțărilor și al frustrărilor.
    Mai întâi construiește-ți tu propria viață, învață să fii un om conștient, matur și autentic și abia apoi alege să-ți unești destinul cu un partener care are aceleași valori și aceeași viziune ca tine, dar de care nu „ai nevoie” și de care nu depinzi pentru a te simți „întreg”.
    Ursula Sandner
    2 min
  • Vindecarea începe când nu mai aștepți iubirea și validarea părinților, ci începi să-ți oferi tu sprijinul, siguranța și grija de care ai avut nevoie
    De multe ori, în viața de adult, continuăm să căutăm în părinții noștri ceea ce nu am primit niciodată de la ei: iubire, validare, protecție, siguranță. Și, inevitabil, continuăm să ne rănim singuri, pentru că ne raportăm la ei cu așteptarea că, poate, acum vor fi altfel.
    Dacă părintele nu a lucrat asupra sa, nu a mers la terapie, nu și-a vindecat propriile traume sau răni și nu a dobândit maturitate emoțională, nu ne putem aștepta să ne ofere ceea ce nu are de oferit. Iar a insista înseamnă a ne expune din nou aceleiași dureri.
    Aici intervine un pas important: să învățăm să fim noi înșine părintele de care am fi avut nevoie. Asta înseamnă să avem grijă de acea parte vulnerabilă sau rănită din noi (instanța noastră de Copil) și să îi oferim ceea ce nu a primit la timp: protecție, înțelegere și sprijin.
    Iar acest lucru înseamnă și să punem limite clare în relația cu părintele. Dacă știi că părintele tău este imatur emoțional, nu este nevoie să îi împărtășești cele mai intime gânduri sau deciziile importante din viața ta, dacă știi că nu le poate înțelege sau respecta.
    Siguranța ta vine din a ști cât poate duce celălalt și din a nu-i cere mai mult decât poate oferi. Poate că ai observat că atunci, când te deschizi emoțional în fața părintelui tău, însă acesta nu reușește să te „conțină”, să te înțeleagă, să-ți răspundă adecvat momentului, ci, dimpotrivă, te critică, îți minimalizează trăirile sau te tratează cu indiferență, începi să te simți în nesiguranță, neînțeles și chiar singur.
    Deschiderea emoțională implică vulnerabilitate și avem nevoie ca persoana din fața noastră să ne arate că ne respectă trăirile și că e prezentă lângă noi pentru a ne simți în siguranță în acele clipe.
    Desigur că poți să alegi să ai o relație cu părintele tău, însă nu va fi relația idealizată din mintea ta, cea la care ai sperat sau de care ai avut nevoie cândva. Va fi doar relația pe care el este capabil să o susțină, cu limitele și resursele pe care le are.
    Vindecarea ta vine din felul în care înveți să fii acolo pentru tine, în loc să mai aștepți o mamă sau un tată care să-ți vindece rănile trecutului sau să îți aline suferința copilăriei.
    Ursula Sandner
    3 min
  • Cum îți dai seama că ești manipulat într-o relație?
    Manipularea psihologică presupune influențarea gândirii, emoțiilor și comportamentului cuiva prin anumite metode ascunse și chiar abuzive cu scopul de a servi intereselor manipulatorului.
    Desigur că, trăind în interdependență, cu toții suntem supuși influențelor celorlalți, însă în acest articol nu voi discuta despre influențarea reciprocă pozitivă ca parte componentă a oricărei relații constructive, ci despre o anumită formă de manipulare în care realitatea persoanei devine atât de distorsionată, încât începe să își pună la îndoială amintirile, percepțiile, judecata și chiar propria sănătate mentală. Denumirea originală cunoscută în limba engleză este „gaslighting” și este inspirată dintr-un film „Gaslight” din 1944 în care un soț își manipulează soția pentru a o face să creadă că și-a pierdut mințile.
    Manipulatorul îi induce victimei în mod sistematic un sentiment de confuzie și anxietate, încercând să o determine să nu mai poată funcționa independent, să își piardă echilibrul psihic și emoțional, precum și încrederea în sine, cu scopul de a dobândi control și putere deplină asupra acesteia.
    Această formă extremă de manipulare este poate mai des întâlnită decât ne-am fi așteptat, mai ales în cadrul relațiilor de cuplu. AEste, de fapt, un abuz psihologic și emoțional. De ce ar face cineva așa ceva? Întrebarea este retorică, bineînțeles. Așa cum există relații frumoase și armonioase, dar și oameni conștienți de sine care caută în permanență să evolueze și să își depășească punctele slabe, tot așa există relații toxice și disfuncționale și oameni care înțeleg prin relaționare impunerea dominației asupra celuilalt prin orice mijloace posibile cu scopul de a le servi intereselor egoiste.
    Un astfel de exemplu este acela când ea se dedică numai familiei și copiilor, însă la un moment dat decide că vrea să își urmeze un vis mai vechi. Să își continue studiile și să înceapă o carieră. El, la aflarea acestei vești, se enervează și îi reproșează că este o soție și o mamă denaturată. Că își abandonează familia, că este o egoistă și că oricum el le oferă  tot ce au nevoie. Într-o discuție ulterioară, când ea încearcă să clarifice lucrurile și îi spune că nu se simte susținută, ci, dimpotrivă, el îi desconsideră trăirile și îi spune pe un ton împăciuitor că exagerează, că el tot timpul a susținut-o, că i-a oferit tot ce a avut nevoie, însă că se gândește la binele ei, la faptul că va fi tot timpul obosită și că nu va mai avea timp de ce este cu adevărat important pentru ea, plus că în societatea actuală sunt atâția oameni care se ocupă cu ce ar vrea ea să se ocupe și s-ar supune la multe riscuri inutile care i-ar prejudicia sănătatea.
    Vorbim, așadar, despre o manipulare prin care el încearcă să o facă pe ea să se îndoiască de propriile alegeri și dorințe cu scopul de a nu pierde avantajele situației prezente.
    Cum îți dai seama că ești manipulat?
    Această formă de manipulare începe cu anumite jocuri psihologice prin care abuzatorul te induce în eroare, scopul fiind acela de a te determina să nu mai ai încredere în capacitatea ta de a percepe realitatea așa cum este. Te simți deseori confuz și începi să te îndoiești de adevărul pe care îl cunoști – tu știi că lucrurile s-au întâmplat într-un fel anume, însă cel care încearcă să te manipuleze vine și îți spune că „ți se pare”, „nu a fost așa”, „exagerezi”.
    De fapt încearcă să întoarcă lucrurile în favoarea sa, în așa fel, încât tu să pari cel irațional sau „nebun”. Când este confruntat, adoptă deseori o atitudine falsă de bunăvoință, vrea să pară rațional și asertiv pentru a-ți transmite ideea că este în control, stăpân pe situație, că el este cel care are dreptate și tu cel care greșește. Vrea să îți arate că îi pasă și, tocmai pentru că îți vrea binele, încearcă să te aducă „pe calea cea bună”. Ceea ce face, de fapt, este că îți desconsideră sentimentele și se joacă cu punctele tale slabe.
    Atunci, când tu știi că ai dreptate, însă cealaltă persoană începe și-ți spune de fiecare dată că „nu este așa”, „nu am spus asta”, „nu știu despre ce vorbești”, „te înșeli”, „îți imaginezi”, când te acuză că ești prea sensibil sau emoțional, că faci din țânțar armăsar, că te enervezi și te superi fără motiv, începi să te îndoiești și mai mult de tine. Chiar începi să crezi că ești prea sensibil, că nu ești îndreptățit să simți ceea ce simți.
    Scopul este ca tu să îți pierzi încrederea în tine, să gândești că ești cel care greșește, pentru a nu mai avea curajul să te împotrivești abuzurilor și, mai mult decât atât, să nu le mai percepi drept abuzuri. Să ajungi să ai încredere în el și în ceea ce spune și să te îndoiești de tine și ceea ce gândești tu. Poate chiar ți-a indus ideea că el are întotdeauna dreptate ori că știe mai bine și că ceilalți greșesc, tocmai pentru a fi acea persoana la care să te întorci atunci când ai nevoie de confirmări, când ai îndoieli. Astfel, să devii ușor de controlat și redus la tăcere.
    Cu timpul ajungi să te simți din ce în ce mai nesigur și temător, că ceva este greșit cu tine și îți este din ce în ce mai frică să spui ce gândești sau să îți exprimi emoțiile. Simți că nu mai știi cine ești, ca și cum ți-ai pierde identitatea. Nu mai poți să ai încredere în judecata ta. Începi să crezi ceea ce ți se spune că ar fi bine să crezi și să te comporți cum ți se spune că ar fi bine să te comporți. Te simți mai slab și mai puțin încrezător decât erai în trecut și îți e greu să iei decizii, fie ele și minore.
    Astfel, cauți mereu aprobarea celuilalt și trăiești mereu cu teama de a nu greși din nou. Pentru că ți s-a reproșat de prea multe ori că greșești, că nu faci lucrurile cum trebuie, că nu ai dreptate. Ajungi să îți ceri scuze pentru aproape orice – pentru a evita un alt conflict, pentru a evita reproșurile, pentru că te simți vinovat.
    Ești măcinat de incertitudini pentru că, deși simți că ceva este în neregulă, nu poți să îți dai seama ce. Te gândești că tu ai o problemă. Începi și analizezi din nou faptele, însă nu ajungi la nicio concluzie. Într-un fel știi că ai dreptate, însă îți amintești de toți acei „exagerezi”, „te înșeli”, „ești prea sensibil”, „ți se pare”. Nu mai știi care e realitatea pentru că abuzatorul ți-a diminuat atât de mult încrederea în tine, încât chiar ai ajuns să crezi că tu ești cel nebun, exagerat, „defect”.
    Începi să simți că nu poți să faci nimic cum trebuie, că nu ești suficient de bun. Te simți din ce în ce mai trist și deprimat, neînțeles și lipsit de speranță. Chiar te învinovățești că nu poți să te mai bucuri de lucrurile de care te bucurai înainte, că nu mai ești cum erai înainte, pentru că ceva cu siguranță s-a schimbat. Ești confuz, agitat, te simți pierdut, rușinat și vinovat și, din acest motiv, apare tendința de a te izola. Eviți să mai vorbești cu alții despre aceste lucruri pe care nici măcar tu nu le mai poți înțelege.
    În preajma abuzatorului ai un sentiment aparent inexplicabil de teamă, cumva te simți amenințat și în pericol, fără să îți dai seama de ce. Nu poți să ai încredere în tine, dar nu poți să ai încredere nici în el. Ești sfâșiat de un conflict intrapsihic.
    Simți că ceva nu este în regulă, însă îți vine greu să crezi că într-adevăr așa stau lucrurile, pentru că nici măcar nu poți să îți dai seama exact despre ce e vorba.  Simțindu-te în pericol, recurgi la anumite strategii de apărare, cum ar fi atașarea de agresor – când suntem mici, percepem lumea ca pe un loc înfricoșător, iar pentru a ne putea adapta, avem nevoie să creăm o legătură de atașament cu persoana care ne îngrijește, tocmai pentru a ne simți protejați de pericolele care ne amenință integritatea sinelui.  Însă această persoană de atașament (în general mama) poate să fie în același timp și cea care te protejează, dar și cea care te rănește. Din punct de vedere psihologic, pentru a scăpa de sentimentul iminent al autoanulării, ca mecanism de apărare cauți protecție tocmai în aceeași persoană care îți face rău.
    Așadar, atunci când suntem abuzați în mod repetat, pentru a putea să facem față traumei, ne întoarcem din punct de vedere psihologic în copilărie (regresăm), atunci când ne apăram de pericolele resimțite prin atașamentul față de mamă, numai că de data aceasta persoana de atașament este agresorul. Iar faptul că tu ești atașat de cel care îți face rău îți face imposibilă plecarea.
    În acest caz, trebuie să te supui dorințelor abuzatorului, negându-te pe tine, văzându-te nevoit să faci compromisuri. Devii inautentic, nu mai știi cine ești, treptat începi să renunți la valorile tale, la credințele tale, la nevoile tale. Ești tratat cu lipsă de respect și desconsiderat, însă din când în când lăudat și apreciat, tocmai pentru a te gândi că situația nu e chiar așa de rea. Și exact în acele momente apar vinovăția și îndoielile: „Cum am putut să gândesc că nu mă iubește / nu ține la mine / nu mă apreciază / este un om rău?”. De fapt aceste aprecieri, dacă stai să te gândești, îți sunt adresate tocmai atunci când îi faci pe plac, când renunți la tine pentru el/ea, când faci ceva în interesul lui, chiar dacă acest lucru este în detrimentul tău. Rămâi prins ca într-o pânză de păianjen.
    Ce poți face?
    Ia în considerare faptele mai presus de vorbe. Atunci, când te confrunți cu o persoană care încearcă să te manipuleze, care încearcă să te convingă de niște lucruri care tu știi că nu sunt așa cum le susține ea, ai încredere în uzul rațiunii tale și confruntă acele vorbe cu evidențele din realitate. Oricât ar încerca să distorsioneze realitatea, adu-ți aminte că faptele sunt cele care vorbesc, mai presus de orice altceva – orice emoții de moment care îți pot fi induse prin exploatarea punctelor tale sensibile.
    Observă acele momente când începi să te simți confuz, când începi să îți chestionezi propria realitate, să te îndoiești de adevărul tău interior. Ce vorbe, acțiuni și situații îți declanșează asta? Observi cumva un tipar? Care este acela? De ce anume încearcă să te convingă celălalt? Care crezi că este scopul? Cum crezi că ar beneficia el /ea din asta? Chiar crezi că te înșeli sau doar persoana respectivă încearcă să te convingă de un adevăr care nu îți aparține, pentru a-i servi mai bine intereselor proprii?
    Găsește modalități prin care poți să te ancorezi din ce în ce mai mult în tine. Pare puțin lucru, însă încrederea în sine se redobândește prin fapte mărunte, atunci când începi să faci lucruri pe care ți le dorești, care îți aduc bucurie, care te fac să te simți util și mândru că le-ai făcut – lucruri prin care îți demonstrezi ție că te respecți.  De ce este asta atât de important? Pentru că atunci, când nu ai încredere în capacitățile și judecata ta, nu ai curajul să te aperi în fața celorlalți, să stabilești limite și granițe – ești precum o frunză în vânt gata oricând să fie sfărâmată de orice adiere.  Te lași influențat și îi urmezi pe alții, asculți de nevoile și pretențiile lor până în acel punct în care te pierzi pe tine.
    Dacă îți dai seama că ești manipulat și folosit, fie că vorbim despre o relație profesională sau una personală, gândește-te dacă are rost să mai continui. Da, știu că ți-e frică. Da, știu că nu ai încredere că vei lua cea mai bună decizie. Însă, ceea ce trăiești în prezent, merită investiția ta? Și înspre ce investești? Înspre mai multă suferință?
    Nu te mai închide în tine, găsește-ți curajul să vorbești cu persoane de încredere, care știi că te-ar putea ajuta, caută ajutor specializat, orice e nevoie pentru a te susține să ieși din acest cerc vicios.
    Nu te mai percepe o victimă, în tine există puterea, poate încă neconștientizată, de a-ți lua viața în propriile mâini. Crede-mă, poți să treci și peste asta. Oamenii au o putere incredibilă de a face față și de a depăși cele mai fatidice experiențe de viață!
    Gândește realist, alege înțelept, ai încredere în tine și în deciziile tale, așa cum știu că aveai odată și amintește-ți că tot ceea ce te leagă de acest prezent, de această relație abuzivă, de altfel, deși știu că îți este greu să accepți asta, sunt doar niște emoții trecătoare ori atașamente distructive.
    Poți și meriți mai mult de atât!
    Dr. Ursula Sandner
     
     
    12 min

About Dr. Ursula Sandner — Iubire, relații și viață — Psihologie

From the publisher's feed

Gânduri despre viață, relații și suflet, cu Dr. Ursula Sandner — psihoterapeut, life-coach și autor. Episoade scurte de 1-7 minute.