HR Club Talks

HR Club Talks

By HR Club TalksBusiness
Download on the App Store

HR Club Talks episodes

  • Ce, cum, cand si de ce invatam in organizatii?
    Prin învățare permanentă o companie se angajează să promoveze îmbunătățirea continuă a proceselor, produselor și serviciilor sale. Așa cum piața evoluează și schimbările cerințelor business-ului se schimbă din ce in ce mai des. De aceea, cunoştinţele, puterea de învățare și creativitatea oamenilor au devenit principala sursă a avantajului competitiv al companiei.
    Am dedicat un episod HR Club Talks provocărilor dezvoltării de competențe specifice în diverse industrii, capacității de a întelege particularitățile și contextul organizației pentru a construi un plan de învățare relevant. Aflăm care este rolul HR-ului în procesul de învățare și prin ce intervenții susține dezvoltarea angajaților.
    34 min
  • Care este cel mai important lucru pe care il poate oferi HR-ul unui angajat?
    Toți cei care am avut ocazia să-l cunoaștem și ascultăm pe Dave Ulrich am rămas impresionați atât de know-how-ul valoros pe care îl oferă cu generozitate, cât și de empatia, atenția cu care ascultă fiecare interlocutor și sfatul pe care i-l oferă, și mai ales de caldura pe care o emană de fiecare data. Acest episod este unul special, un dialog reconfortant despre provocările momentului și viitorul HR-ului. Participă la această discuție Andreea Voinea - Director Executiv Resurse Umane, BCR, Mădălina Racovițan - Head of People Services & Partner, KPMG România și “părintele HR-ului modern”, Dave Ulrich.
    50 min
  • Care este impactul real al HR-ului?
    Dacă ești profesionist de resurse umane și te întrebi care este valoarea adăugată pe care împreună cu echipa de HR o aduci în organizația din care faci parte, ei bine, acest episod îți va merge la suflet. Dedicăm un episod pentru a înțelege cum pot avea acțiunile noastre un impact real în rândul colegilor pentru care pregătim programe de HR, care este butonul „wake-up call” care ne ajută să îmbunătățim experiența angajatului într-un cadru dinamic și plin de schimbări. Pe final, avem conturați câțiva piloni importanți de care poți ține cont în acțiuni de impact.
    36 min
  • Managementul performanței - de la evaluare la feedback și conversație

    Lumea noastră are nevoie de o transformare către durabilitate și o reorientare pentru evaluarea performanței individuale, dar mai ales de echipă. Efortul colectiv este unul din micile secrete ale unei reușite, continuitatea fiind dată de experiența fiecărui membru al echipei și de calitatea discuțiilor dintre aceștia. Reflectă sistemele de evaluare a performanței folosite în prezent efortul colectiv și nevoia de feedback permanent? În acest episod aflăm care sunt principiile lucrului în echipă, dar și ale lucrului dintre echipe, de ce e important ca atitudinea liderului să reflecte valorile companiei și cum aducem intrapreneurial thinking în rândul echipelor.

    34 min
  • Cum arata liderul "figital" al viitorului?
    Creșterea numărului de joburi cu valoare adaugată în organizații va reprezenta un principal trend ce va fi vizibil în piața muncii în urmatorii ani. Într-o lume în care modelele de business se schimbă rapid, singurul lucru pe care putem miza este capacitatea colegilor noștri de a se adapta la schimbare. Liderii viitorului sunt “liderii figitali” – cei care vor ști să folosească tehnologia pentru a crea sinergie în echipe și a susține echipele atât fizic, cât și virtual. În acest sens, vom face cunoștință cu Alex, Mihai și Maria (cele 3 Persona identificate printr-un exercițiu cu ajutorul Design Thinking în cadrul BCR).
    38 min
  • Wellbeing intre moda si proiecte cu impact
    A te simți bine la locul de muncă, a avea conștiința faptului că faci parte dintr-o echipă care te ajută să-ți împlinești visele personale, familiale și profesionale sunt deziderate pe care orice companie ar trebui să le aibă în atenție. Fiecare dintre noi oferă maximum de randament atunci când fericirea individuală se împletește frumos cu a celor dragi și a grupului de muncă. O astfel de legătură ne ajută să ne transformăm visele în realitate, ne dă energia necesară creării și implementării cu succes a proiectelor din viața noastră.
    32 min
  • Schimbare si Agilitate in HR
    Energia echipei este secretul oricărui proiect de change management. Organizațiile își doresc să îmbunătățească modul de gândire în care toți stakeholderii se așteaptă constant la schimbare și încurajează echipele să „taie” proiectele în bucăți mai mici, care se pot livra, astfel încât să nu fie nevoite în alte cazuri să refacă părți mari din el. Vorbim despre cum ajută metodologia Agile în menținerea la cote ridicate a energiei echipei și cum poate fi preluată în proiecte de HR.
    În episodul 5 HR Club Talks aflăm de ce este util să ai în echipă chiar și un coleg care se opune schimbărilor, dar și care sunt detaliile de care să ținem cont atunci când dăm startul unui nou proiect sau chiar când avem o nouă strategie de business.
    33 min
  • Dialog intre generatii despre generatii

    Tu cum crezi că arată piața muncii pentru tinerii din ziua de astăzi? Episodul căruia tocmai i-ai dat play este un dialog între generații despre generații și aflăm care sunt prioritățile organizaționale în ceea ce privește noua forță de muncă și modul în care aceasta va fi integrată, dar și despre atenția acordată diversității și incluziunii. Au acceptat cu drag invitația la acest dialog Simona Popovici – HR Executive Director @Groupe Renault România și Iulian Pavăl - Talent & HR student @IE Business School.

    29 min
  • Cum a fost readaptata comunicarea interna in contextul actual?
    Comunicarea internă în cadrul organizațiilor a trecut printr-o adaptare esențială, pentru că a devenit mai relevantă ca oricând. Și pentru asta a apelat la tehnologie. Cum s-au asigurat organizațiile că mesajele transmise au claritatea necesară sau cum au integrat noii angajați pentru a avea contact autentic cu organizația vom afla în acest episod.
    37 min
  • Ce presupune conceptul de wellbeing in organizatii?
    Se vorbește despre wellbeing aproape la fel de mult cât despre o pandemie întreagă. De ce? Ce presupune conceptul de „stare de bine”? Ce reprezintă wellbeing-ul organizațional și care sunt modalități de a face locul de muncă un mediu mai sănătos, unde întregul potențial al angajaților poate fi manifestat.
    Organizațiile s-au întors în aceasta perioadă la lucrurile de baza și sunt din ce în ce mai interesate să susțină și să prioritizeze sănătatea fizică și mintală a angajaților.
    32 min

About HR Club Talks

From the publisher's feed

HR Club Talks - locul unde predăm ştafeta şi facem transfer de know-how între generaţii într-un podcast savuros, servit cu o garnitură de dezbateri pe teme de actualitate pentru oamenii de HR.