Istoria României

Istoria României

Download on the App Store

Istoria României episodes

  • Ep 91 - Spada și stiloul

    În acest episod, vorbesc despre domnia scurtă a lui Dimitrie Cantemir, alianța riscantă cu rușii și exilul la curtea lui Petru cel Mare. Un domnitor care a influențat cursul istoriei, atât cu spada, cât și cu stiloul, vorba proverbului.

    Support the show

    30 min
  • Ep 90 - Așa tată, așa fii

    În acest episod vorbesc despre urmașii lui Constantin Cantemir, Antioh și Dimitrie. În timp ce domnii Moldovei se schimbă ca șosetele, Dimitrie așteaptă puterea politică la Istanbul, reușind, între timp, să-și dezvolte latura academică.

    Support the show

    28 min
  • Ep 89 - Ai parale, (n-)ai scăpare!

    În acest episod, vorbesc despre sfârșitul domniei lui Constantin Brâncoveanu, de la primele semne ale poziției precare, prin conflictele cu familia Cantacuzino și până la mazilirea sa de către otomani. Vorbesc și despre soarta lui la Istanbul, unde am păstrat editarea la un nivel minim, de dragul autenticității, că nici eu nu sunt robot, iar a vorbi despre asemenea lucruri e destul de greu. În cele din urmă, vorbesc despre soarta familiei Brâncoveanu, despre ultima suflare a domniilor pământene și despre instaurarea fanarioților în Țara Românească.

    Support the show

    32 min
  • Ep 88 - Prințul de Aur

    În acest episod vorbesc despre ascensiunea lui Constantin Brâncoveanu și jocul internațional dintre turci și habsburgi, care l-a ajutat din plin. Abil în gestionarea banilor și a informației, Brâncoveanu e exemplul perfect de domnitor care joacă vecinii pe degete, reușind să păstreze relevanța unui stat mic pe "scena cea mare".

    Support the show

    27 min
  • Ep 87 - Another one bites the dust

    În acest episod încep o serie despre căderea țărilor române sub dominație străină, fără drept de apel. În cazul Transilvaniei, administrația austriacă este o mașinărie de neoprit, care transformă structurile de "vorbă bună" la unele de "dosar cu șină". Mihai Apafi al II-lea încearcă să-și păstreze domnia, dar contextul e complet nefavorabil.

    Support the show

    22 min
  • Ep 86 - Rocky Balboa

    În acest episod vorbesc despre istoria de anduranță, un concept inspirat de personajul lui Rocky Balboa din seria de filme cu același nume. La urcarea pe tron a lui Mihai Apafi, Transilvania e slăbită. Înconjurat de oameni puternici și capabili, autoritatea lui Apafi scade în timp, deși refacerea economică a Transilvaniei reușește. După bătăliile câștigate de austrieci la Viena, Buda și Mohacs, e doar o chestiune de timp ca Transilvania să revină sub autoritatea Habsburgilor, dar în ce condiții? Spre finele episodului, vorbesc despre cadoul otrăvit al lui Leopold Habsburg pentru libertățile religioase și despre înființarea Bisericii Greco-Catolice.

    Support the show

    28 min
  • Ep 85 - Înapoi la opincă

    În acest episod vorbesc despre Gheorghe Rákoczi al II-lea și rivalii săi. De asemenea, câteva lucruri interesante despre cultura din Transilvania, eforturile antiotomane și încă o manevră de schimbare a suzeranității.

    Support the show

    29 min
  • Ep 84 - Începuturi

    În acest episod vorbesc despre originile Cantemireștilor și întemeierea dinastiei lor. Discut evenimentele din Rusia, care începe să-și arate colții pe scena politică internațională. Viața lui Constantin Cantemir, zis "bătrânul", e marcată de fapte de vitejie și greutăți, dar ca domn va surprinde prin simț practic și echilibru, reușind să țină domnia timp de 8 ani. Ba chiar să întemeieze, cu bătaie lungă, o mică dinastie. La final, vorbesc și despre domniile lui Constantin Duca.

    Support the show

    23 min
  • Ep 83 - Șerpilienii atacă!

    În acest episod vorbesc despre domniile sinuoase ale lui Gheorghe Duca, ultimul Mușatin oficial și alți domnitori din această perioadă a istoriei moldovenești. Dar, pe lângă domnitori, "se cere" să vorbim și despre doi răsculați: unul căpos pe nume Mihalcea Hîncu și unul resemnat, care va face carieră diplomatică în Asia, pe nume Nicolae Milescu. Vorbesc și despre apariția numelor de familie.

    Support the show

    26 min
  • Ep 82 - Țara lui Papură-Vodă

    În acest episod, reluăm criza de putere din Moldova, cu aceleași domnii scurte clasice. Într-o paranteză filosofică, vorbesc despre nuanțele de gri etic pe care le aduce istoria și despre fascinația românilor pentru liderii autoritari. Vorbesc apoi despre prețul încrederii în Gheorghe Ștefan, despre popasul lui Gheorghe Ghica la domnia Moldovei și despre originea expresiei "Țara lui Papură-Vodă". Nu în ultimul rând, ajungem la unul dintre cei mai savuroși domnitori, în persoana "bețivului" Eustatie Dabija.

    Support the show

    19 min

About Istoria României

From the publisher's feed

O Istorie simplă și sinceră a României, încă din cele mai vechi timpuri.

More shows like Istoria României

Dj Dark @ Radio Podcast by Dj Dark

Dj Dark @ Radio Podcast

26 Listeners

Podcastul de Istorie by Dorin Lazăr, Sergiu Motreanu

Podcastul de Istorie

13 Listeners

Overheard at National Geographic by National Geographic

Overheard at National Geographic

9,968 Listeners

Duolingo French Podcast by Duolingo

Duolingo French Podcast

4,544 Listeners

Recorder Talks by Recorder

Recorder Talks

22 Listeners

Cufărul cu povești by Alina

Cufărul cu povești

1 Listeners

Vorbitorincii-Baricade-Leaders by Catalin Striblea, Radu Paraschivescu, Radu Naum

Vorbitorincii-Baricade-Leaders

10 Listeners

Podcastul de Filosofie by Octav Eugen Popa

Podcastul de Filosofie

2 Listeners

Vin de-o poveste by Radu Tibulca

Vin de-o poveste

5 Listeners

VREAU SĂ ȘTIU by Boof Media

VREAU SĂ ȘTIU

2 Listeners

Psihologi la Cafea by Cristina Ursu și Lucian Negoiță

Psihologi la Cafea

1 Listeners

Știrile Recorder by Știrile Recorder

Știrile Recorder

3 Listeners

Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan by Casa Paleologu

Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan

0 Listeners

Jocurile Minții by Raluca Anton

Jocurile Minții

0 Listeners

Prea Sărac by Media DoR

Prea Sărac

0 Listeners