Perfect Contemporan

Câteva lucruri pe care ni le spune Cristina în acest episod:

În timpul scrierii ultimei cărți am ținut foarte mult cont  de un barometru interior. Cât timp părea autentic și firesc să fac asta, să încerc să scriu fără nici un fel de premisă, am făcut asta.

Nu știu cum m-aș descurca dacă ar trebui să mă gândesc acum trebuie să scriu, dar trebuie să termin de scris până la o anumită oră sau să mă raportez la scris ca la o altă activitate

Sunt niște poeme care au vrut să fie poeme, dar au ținut cont de timpul pe care l-am avut să le pot oferi o formă necesară ca ele să fie compatibile cu viața pe care am vrut eu să le-o ofer.

Când m-am adâncit tot mai mult în viața asta de spital, și interioritatea mea a devenit alta și atunci și relația mea cu scrisul a devenit alta.

Imposibilitatea care a devenit un element foarte comun în viața mea în ultimii ani m-a ajutat să schimb și dinamica scrisului.

Nu am mai fost dispusă să mă cenzurez în niciun fel. Mi-am asumat acest risc.

Am vrut să fie autentică și compatibilă cu valorile în care cred și cu realitățile în care eu mă desfășor.

În anticorp mă pregăteam un pic să îndrăznesc.

O altă zonă care mi-a pus destul de mult procesul la îndoială a fost asumarea faptului că eu cea care scrie se identifică cu tot ceea ce înseamnă a fi femeie.

Mi-am dorit să încerc să găsesc eu pentru mine răspunsuri explorând îndeaproape tot felul de vieți de femei.

Poezia începe când se așază în mine ori imagini, ori senzații, ori lucruri de la care știu că voi porni cândva. 

Nucleul multor poeme din cartea asta a fost unul profund încărcat electric de foarte multă violență.

Ajunsesem într-un punct de saturație și simțeam că nu mai am ce să pierd.

O să scriu așa cum respir.

Îmi doresc să înregistrez felul în care viața se desfășoară pentru unii dintre noi.

Am simțit că nu mai e nevoie de mine atât de tare, că există o viață a lor, că se descurcă foarte bine între ele. (Poemele)

Câteva lucruri pe care ni le spune Cosmin Leucuța în acest podcast:

Îmi concep poveștile în spațiul virtual al minții. Când sunt destul de bine închegate le pun într-un word.

N-aș vrea să fiu etichetat ca un scriitor de horror și de science fiction și fantasy, dar cumva în zona asta alunec cu ideile cele mai bizare, radicale.

Când caut subiecte sau idei am tendința să fiu un pic mai atent la lucrurile la care în mod normal nu sunt atent.

Plutește asupra mea un fel de vină. Inexplicabilă. Irațională. Mă simt vinovat că duc viața pe care o am când atâția alții nu au parte de lucrurile pe care le am eu. (...) Aș vrea să-mi întorc privirea de la toate lucrurile rele și neplăcute care mă înconjoară. – în preludiul explicării semnificației titlului volumului de proză scurtă Privește ultima dată lumea asta plină de minicuni

Primul lucru care-mi vine în minte atunci când pun de o carte nouă e titlul.

Big in Japan e o carte pentru adulți.

Sunt mare fan al intrigilor, a mizelor. .

A fost tare dezinvoltă și faină discuția cu Sabina și a fost un prilej pentru mine să mă gândesc nu doar la modurile diferite în care apucăm scrisul și în care explicăm această înclinație, dar și la această depărtare de casă și dorința de a fi în două lumi atât de diferite. Pe care, temporal, spațial, le putem plasa metaforic și în secvențe/regiuni diferite de existență (de exemplu, copilărie versus maturitate). Lucru care, de altfel, se potrivește și cu lectura romanului Nu mai e nimeni acasă. Pe care vi l-am mai recomandat, dar nu strică s-o mai zic o dată.

Sabina Yamamoto:

„Dorința asta de a rămâne în conexiune cu România, de a nu uita cuvintele. Cred că a contribuit la mutarea mea aici (în Japonia) în dorința de a scrie.”

„Trăind într-o comunitate mică și neavând români prin preajmă, poate singura metodă de a mă exprima în limba asta a fost prin scris și asta a declanșat probabil și dorința de a face mai mult.”

„A fost o vară în care m-am închis în casă și asta a fost tot ce-am făcut, a fost să scriu la roman.”

„Cred că asta ar trebui să facă orice titlu: să-ți dea ce se întâmplă în câteva cuvinte.”

„Nici măcar o singură dată nu m-am gândit să scriu în japoneză.”

„Am senzația că dacă trece o zi fără să citesc sau să comunic cu cineva în românește, o lume se va termina.”