
Sign up to save your podcasts
Or


Ce se întâmplă în America? Presa internațională consideră că moartea lui Alex Pretti, bărbatul ucis de forțele ICE în Minneapolis, reprezintă un punct de cotitură în mandatul lui Donald Trump. Dar metoda lui Trump își are admiratorii săi și în Franța.
The Wall Street Journal crede că moartea lui Alex Pretti „este cel mai grav incident de până acum și devine un dezastru moral și politic pentru președinția lui Trump”. Ziarul consideră că „este timpul ca ICE să ia o pauză în Minneapolis”.
La rândul său, The Washington Post vede „un punct de cotitură în al doilea mandat al președintelui Donald Trump” și se întreabă în ce măsură, ”dacă Trump nu își schimbă singur cursul, republicanii din Congres ar putea să-l salveze de el însuși”. (Sursa: Courrier International).
”Da, este fascism”, citim în The Atlantic.
”Până de curând, credeam că este un termen care trebuie evitat. Dar acum, asemănările sunt prea multe și prea puternice pentru a fi negate”.
Die Zeit, citat de Eurotopics, își exprimă îngrijorarea:
„Există persoane care vorbesc despre contra-violență. ... Despre grupuri armate de stânga din Statele Unite care se pregătesc de luptă. Acestea sunt momente amețitoare. Un președinte care nu cunoaște granițe. Bărbați mascați care nu sunt responsabili în fața nimănui. Un oraș care ripostează cu demnitate și solidaritate.
Și un număr mic de activiști radicali de stânga care nu mai par legați de principiul non-violenței. Acest tip de situație, atât de complexă și periculoasă, este ceea ce numim o furtună perfectă.”
”O demonstrație de forță nu înlocuiește legitimitatea”, notează la rândul său publicația greacă Liberal. Când aplicarea legii seamănă cu un raid militar, când folosirea forței este mai degrabă un reflex decât o ultimă soluție, guvernul nu „aplică” ordinea. Ci creează rezistență”. (Sursa: Eurotopics).
Libération observă că, în Franța, există figuri de extremă dreapta gata să imite ICE și metodele lui Trump:
”De la Marion Maréchal la Eric Zemmour, mai multe personalități vor să importe deportările în masă și raidurile poliției americane de imigrare, a căror brutalitate uneori mortală nu o condamnă.
De pildă, Marion Maréchal, al cărei partid Identitate-Libertăți (IDL) este un aliat al Reuniunii Naționale și care a declarat luni, la France Inter, că președintele american demonstrează „că voința politică poate triumfa asupra tehno-birocrației”.
Eric Zemmour, președintele Reconquête, consideră că sistemul lui Trump ”va trebui adaptat structurilor franceze, dar va trebui să fim nemiloși”, a afirmat el la BFM.
Deloc surprinzător, influencerul de extremă dreapta Damien Rieu, care este și asistent parlamentar și fost membru al mișcării Generation Identity, dizolvată din cauza rasismului și violenței sale, a publicat duminică o postare lungă în care laudă statisticile ICE, citând surse guvernamentale americane.
Sutele de mii de arestări și deportări - în ciuda faptului că ignoră numeroasele eșecuri rasiste - îl entuziasmează în mod clar. La fel și cele „1,9 milioane” de „plecări voluntare” ale străinilor, o cifră neverificabilă provenită din propaganda lui Trump.
Acorduri uitate într-un colț, pe etajeră. România colaborează militar cu China și a colaborat cu Rusia până în decembrie 2025 (Europa Liberă) - Sectorul cărbunelui din România a înghițit subvenții de aproape 1 miliard de lei în ultimii cinci ani. De ce mai ținem în viață centralele care produc cea mai scumpă și mai poluantă energie? (Economedia) - Cât costă, de fapt, să trăiești singur în București în 2026. Bugetul lunar al unui tânăr fără ajutor de la părinți (Libertatea) - Un tren numit eternitate. De ce nu ajunge niciodată la timp cursa CFR Călători care tocmai a avut 10 ore întârziere (HotNews)
Blindaj aerian pentru România. Sistemele de rachete ce urmează a fi luate prin programul SAFE schimbă radical securitatea națională (Adevărul)România își propune să sprijine semnificativ relansarea și extinderea industriei regionale de apărare, implicând programe în domeniile terestru, aerian, maritim, cibernetic și al mobilității. Acestea includ achiziționarea și/sau producția locală de vehicule blindate, camioane logistice, elicoptere, sisteme de apărare aeriană și antirachetă, nave de patrulare navală, muniții de rezervă, drone și infrastructură critică cu dublă utilizare.
21 de proiecte care au legătură cu Ministerul Apărării Naționale, care totalizează 9,53 miliarde de euro. Printre ele, se numără trei Sisteme de rachete sol-aer cu rază medie, care îmbunătățesc interoperabilitatea cu NATO, dar și o Navă de patrulare maritimă (OPV). O astfel de navă poate fi echipată cu senzori și sisteme de luptă moderne, nu doar cu armament ușor. În configurațiile analizate apar radare 3D de supraveghere aeriană și de suprafață, sonare pentru lupta antisubmarin la nivel de bază și capacitatea de a integra lansatoare de rachete, fie pentru apărare antiaeriană cu rază scurtă, fie pentru angajarea țintelor de suprafață. Acest lucru le diferențiază fundamental de patrulele simple, a explicat pentru „Adevărul” analistul politico-militar Alexandru Grumaz.
Acorduri uitate într-un colț, pe etajeră. România colaborează militar cu China și a colaborat cu Rusia până în decembrie 2025 (Europa Liberă)În 2022, NATO a publicat un nou Concept Strategic care, pentru prima dată, a calificat Republica Populară Chineză (RPC) drept o preocupare serioasă și o potențială amenințare. În același document, Rusia este definită drept „cea mai semnificativă și directă amenințare la adresa securității aliaților și a stabilității în zona euro-atlantică”.
Patru ani mai târziu, România, țară membră NATO din 2004, are încă în vigoare un Acord de cooperare militară semnat în 1999, între Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Apărării Naționale din Republica Populară Chineză.
Acordul este postat pe site-ul ministerului, alături de alte încă 45 de documente similare, majoritatea cu țări europene, membre NATO, anunță Europa Liberă.
Acordul de colaborare militară cu Rusia a încetat, dar abia în decembrie 2025, la inițiativa Moscovei, printr-o notificare ce privește și alte state NATO.
Sectorul cărbunelui din România a înghițit subvenții de aproape 1 miliard de lei în ultimii cinci ani. De ce mai ținem în viață centralele care produc cea mai scumpă și mai poluantă energie? (Economedia)Sectorul minier și al producerii de energie din cărbune a primit în total subvenții de 899,2 milioane de lei începând cu anul 2021 și până la finalul anului 2025, din bugetul statului, arată datele furnizate de Ministerul Energiei la solicitarea Economedia.
O parte din aceste sume au fost alocate pentru plata certificatelor de emisii de dioxid de carbon, în contextul în care termocentralele pe cărbune sunt extrem de poluante. Acest lucru face ca energia din cărbune să fie și cea mai scumpă, întrucât, la costurile de producție, se mai adaugă și costurile cu certificatele de carbon.
Cât costă, de fapt, să trăiești singur în București în 2026. Bugetul lunar al unui tânăr fără ajutor de la părinți (Libertatea)În 2026, traiul pe cont propriu în Capitală este un test de rezistență financiară. Totul într-o simulare Libertatea.
Chiria rămâne cea mai mare cheltuială. la aceasta se adaugă utilitățile (întreținere, electricitate, gaz, internet, telefon). Iar cheltuielile „invizibile”, de la medicamente la reparații sau ieșiri în oraș, ajung să destabilizeze un buget aparent bine calculat.
Mâncarea este a doua cea mai mare cheltuială, dar și una dintre cele mai flexibile, însă și mai frustrante. În teorie, poți economisi gătind. Mergând la piață și cumpărând produse de la producătorii locali, cumpărând carne de la carmangerii etc. În practică, timpul, oboseala și prețurile tot mai mari fac ca bugetul alimentar să fie greu de controlat.
Cum arată un calcul final?
Total lunar: aproximativ 5.000-5.200 de lei, bani cu care „Nu trăiești, doar reziști”.
Mulți tineri descriu viața pe cont propriu nu ca pe o experiență de independență, ci ca pe o cursă continuă. „La final de lună nu mă gândesc ce pot face, ci ce mai pot tăia”, spune un tânăr de 29 de ani.
Un tren numit eternitate. De ce nu ajunge niciodată la timp cursa CFR Călători care tocmai a avut 10 ore întârziere (HotNews)
Pe 9 ianuarie, trenul IR 79 Budapesta – București a făcut 26 de ore, după ce două locomotive s-au defectat pe drum. Nu e o întâmplare izolată. Acest tren întârzie zi de zi, cel mai adesea între o oră și două ore, iar în ultimele 50 de zile nu a ajuns niciodată la timp în Capitală.
Dintre cele opt mari magistrale feroviare, cea cu numărul 100, București – Timișoara, a decăzut cel mai mult în ultimii 30 de ani.
Trenul Muntenia întârzie aproape zi de zi măcar 100 de minute.
Întârzierile sunt mai mari când afară este foarte frig și se defectează unele instalații feroviare sau alte trenuri.
Pe larg, pe pagina HotNews.
Extraordinar de semnificativă vizita făcută de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, la Muzeul masacrului de la Katyn din Varșovia, înainte de programul oficial din Polonia.
Pentru polonezi, Katyn are o semnificație puternică și aproape că nu este oraș în care să nu întâlnești o cruce, un monument sau un memorial consacrate acestui eveniment terifiant din istoria țării.
Ca o consecință directă și dramatică a pactului Ribbentrop-Molotov, Polonia a fost atacată, în 1939, din două direcții – la 1 septembrie, dinspre vest, de Germania nazistă și, la 17 septembrie, dinspre est, de URSS.
În primăvara anului 1940, la ordinul lui Stalin, circa 20.000 de ofițeri polonezi, prizonieri de război, au fost masacrați de Armata Roșie și îngropați în morminte comune în pădurea Katyn, aflată pe atunci pe teritoriul polonez ocupat, astăzi în componența Belarusului.
În pofida dovezilor existente, Moscova a negat orice responsabilitate, dând vina pe trupele germane, care au ajuns în regiune după momentul atacării URSS din iunie 1941.
De-abia în 1989, sub conducerea lui Mihail Gorbaciov, Uniunea Sovietică și-a recunoscut responsabilitatea pentru un masacru care a decimat, de fapt, elita Poloniei. Pentru că acești 20.000 de ofițeri uciși proveneau din straturile cele mai educate ale societății poloneze, chemați sub arme în acel moment dramatic al istoriei țării.
Trauma colectivă se resimte până azi – Polonia nu poate uita ce înseamnă o lume fără reguli, dominată de forță, în care marile puteri decid, în secret, soarta celor mici, lipsiți de orice instanță care să le poată lua apărarea.
Când vedem atitudinea clară a Poloniei în politica ei internațională, trebuie să avem în minte și această dramă istorică.
Și, pentru ca dramatismul să fie complet, în primăvara lui 2010, un președinte polonez, Lech Kaczinski, și-a pierdut viața într-o catastrofă aviatică, tocmai pe când venea să participe la un eveniment de comemorare a masacrului, alături de președintele rus de atunci, Dmitri Medvedev.
O tragedie asupra căreia încă planează numeroase semne de întrebare și suspiciuni.
Și iată că în zilele noastre, într-o lume în care pare că asistăm la apusul ordinii internaționale bazate pe reguli, președintele unei mici țări aflate periculos de aproape de războiul din Ucraina și de Rusia însăși, lansează un semnal de aducere aminte și de alarmă.
Este, desigur, o sfidare la adresa lui Vladimir Putin, care își asumă fără reținere moștenirea lui Iosif Stalin și vrea să rescrie istoria celui de-al doilea război mondial, aruncând vina tocmai pe victimele Pactului Ribbentrop-Molotov.
Dar este un semnal mai larg, de trezire pentru societățile care iubesc libertatea și democrația – că lumea de azi este amenințată tot mai mult de liderii puternici care vor să retraseze frontiere și să anexeze teritorii.
Un mesaj care poate ajunge chiar și până la Mar-a-Lago.
Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România
Guvernul a anunțat ieri condițiile financiare și proiectele pe care România le are în cadrul programului SAFE. Este vorba despre un program european creat pentru ca statele membre să își poată consolida industria de apărare, dar în program sunt incluse și obiective civile care pot fi considerate infrastructură critică în caz de conflict. La nivelul Uniunii Europene, programul are un buget total de 150 miliarde de euro care va fi folosit pentru credite pentru statele europene.
România are o alocare de 16,6 miliarde de euro, care vor fi folosiți pentru achiziții militare, pentru proiecte de investiții civile și pentru o serie de achiziții care vor fi făcute de Ministerul Administrației și Internelor.
Lista proiectelor este publică, nu insistăm. Doar putem remarca specificul acestui program derulat în premieră de Uniunea Europeană. În România, au fost destule comentarii legate de faptul că programul SAFE este bazat pe împrumuturi, iar cei care caută „nod în papură” s-au arătat îngrijorați de creșterea gradului de îndatorare și implicit de creșterea datoriei publice. Desigur, atunci când guvernele anterioare se împrumutau pentru plata salariilor bugetare nu era nimic de reproșat. Acum, când România se împrumută pentru a-și crește capacitatea de apărare a țării, se aud tot felul de voci sâcâitoare.
Adevărul este că dacă nu ar fi existat programul european, România ar fi avut trei posibile surse pentru a obține bani de investiții în sectorul de apărare: bugetul de stat, împrumuturi de la instituții financiare internaționale sau credite luate de pe piața financiară. Practic, primele două surse nu pot fi utilizate, pentru că deficitul trebuie să scadă, iar instituțiile financiare internaționale au reguli clare referitoare la finanțarea sectorului de apărare. În ceea ce privește creditele luate de pe piață, băncile au norme dure, conform cărora nu pot finanța sectorul de apărare și chiar dacă s-ar găsi variante de împrumut dobânda ar fi mare.
Prin programul SAFE, România primește un credit pe 45 de ani, cu o perioadă de grație de 10 ani, cu o dobândă mică. De aceea, condițiile financiare ale programului SAFE sunt cele mai bune posibile.
Programul are și condiția de colaborare între statele membre. Proiectele comune între două sau mai multe state europene au beneficiat de un punctaj mai mare, care, la final, le-a permis statelor să aibă un avantaj la alegerea proiectelor care vor fi finanțate. Condiția colaborării între state membre este logică pentru că Uniunea Europeană are ca obiectiv construirea unui sistem de apărare coerent la nivel european.
Un aspect important al programului SAFE este că finanțează proiecte civile, care însă devin importante în cazul unui conflict armat. Concret, România are alocate 4,2 miliarde de euro pentru câteva segmente din autostrăzile „Unirii” și „Modovei”, la care se adaugă 2,8 miliarde de euro pentru achiziții ale Ministerului Administrației și Internelor și 9,6 miliarde de euro pentru achiziții militare.
În fine, programul SAFE mai are o miză și anume aceea că ar trebui să încurajeze producția în țară, cu efectele de antrenare respective. Este esențial ca România să dezvolte capacități de producție sau să le utilieze pe cele existente într-o colaborare cu companii străine cu experiență și eventual cu suficient capital. În acest sens, programul poate deveni un factor de stimulare a creșterii economice, iar România are nevoie de astfel de efecte.
În acest moment, nu sunt clare proiectele care se vor derula în țară și care au șanse să contribuie la creșterea economică, dar producția locală este mai importantă decât achiziția înțelegând că lista de cumpărături este o soluție de termen scurt. Programul SAFE pornește anul acesta și el poate deveni un motor de creștere economică, nu doar de apărare.
Un program cu fonduri de la Banca Mondială alocă bani pentru pregătirea celor care lucrează în sectorul agricol și pentru ca o serie de ferme să investească în tehnologii care îmbunătățesc parametrii mediului înconjurător.
Invitați la Rural: Mihai Constantinescu, director executiv al unității de management a programului RAPID din cadrul Ministerului Mediului, Ion Cioroianu, prim vice președinte Asociația Fermierilor din România, Mihaela Gherghișan, corespondent RFI România la Bruxelles.
Fermierii europeni vor economisi până la 215 milioane de euro ca urmare a unui nou pachet de simplificare a birocrației și sarcinilor de reglementare aprobat, recent, de Comisia Europeană. În unele cazuri, agricultorii vor resimți o reducere cu aproximativ 20% a timpului petrecut pentru administrarea politicii agricole comune (PAC), informează Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală.
Noile norme vizează, printre altele, reducerea controalelor efectuate prin vizite la fermă și monitorizarea eligibilității de la distanță, evitarea dublei raportări pentru utilizarea produselor de protecție a plantelor, sarcini simplificate pentru organizațiile de producători, în special pentru cele care desfășoară activitatea la nivel transfrontalier. De asemenea, statele membre beneficiază de o flexibilitate sporită în ceea ce privește modificarea planurilor strategice PAC, astfel încât acestea să poată fi mai bine ajustate la nevoile sectorului agricol.
În prezent, Comisia lucrează la simplificarea procedurilor pentru sectorul ecologic.
Granturi europene pentru promovarea alimentelor europene în 2026
160 de milioane de euro vor fi puse la dispoziția operatorilor agroalimentari în acest an, prin granturi acordate pentru cofinanțarea activităților de promovare pe piața Uniunii Europene și pe piețe terțe. Cererile de propuneri au fost lansate la 22 ianuarie și rămân deschise timp de trei luni. În zilele de 27 și 28 ianuarie vor avea loc sesiuni de informare cu participare fizică la Bruxelles și online.
Acțiunile de promovare se vor desfășura sub sloganul comun „Enjoy, it’s from Europe” („Savurează, este din Europa”) și urmăresc, pe de o parte, să sensibilizeze consumatorii cu privire la calitatea produselor europene și, pe de altă parte, să recompenseze fermierii și întreprinderile agroalimentare din UE pentru eforturile de a respecta standarde ridicate de siguranță și de mediu, notează Reprezentanța Comisiei Europene în România, într-un material informativ. Sunt vizate piețele externe cu un puternic potențial de creștere, inclusiv Regatul Unit, Japonia, Coreea de Sud, China, Singapore și America de Nord.
Bruxelles-ul analizează o schimbare de strategie în domeniul creșterii animalelor
Comisia Europeană pregătește o strategie de combatere a bolilor animalelor, susținând că sacrificarea în masă a efectivelor nu mai este acceptabilă social și trebuie înlocuită treptat cu vaccinarea. Potrivit Euractiv Franța, comisarul pentru agricultură, Christophe Hansen, intenționează să prezinte o propunere până în luna iulie a acestui an.
Inițiativa vine pe fondul unui val de boli ale animalelor și al nemulțumirii fermierilor din mai multe state membre față de politicile naționale sau europene în domeniu. În Grecia, epidemia de variolă a dus la sacrificarea a aproximativ 460.000 de ovine și caprine, iar fermierii au recurs la vaccinuri neaprobate în Uniunea Europeană, introduse ilegal din Turcia, în contextul în care autoritățile elene refuză să accepte vaccinarea animalelor pentru a proteja exporturile de brânză feta. Bruxelles-ul a avertizat Atena că riscă măsuri mai dure dacă nu schimbă abordarea.
În Franța și Spania, reapariția dermatozei nodulare contagioase la bovine a declanșat proteste, fermierii contestând sacrificările obligatorii și regulile sanitare considerate excesiv de stricte.
În următoarele săptămâni este așteptată o evaluare a legislației privind sănătatea animală din partea Comisiei Europene.
Negocierile comerciale între UE și India, în faza finală
Marți, 27 ianuarie, președinta Comisiei și președintele Consiliului European participă la cel de-al 16-lea summit UE-India, care va avea loc la New Delhi. Progresele negocierilor, începute în urmă cu aproape 20 de ani, au adus cele două părți mai aproape de semnarea unui acord de liber schimb și există așteptări că acest lucru se va întâmpla la întâlnirea de marți.
Într-o comunicare a Executivului european se arată că discuțiile pentru acordul de liber schimb sunt în stadiul final și, dacă va fi încheiat, ar crea o piață de 2 miliarde de oameni, reducând tarifele anuale cu 4 miliarde de euro pentru exportatorii de toate dimensiunile și asigurând aprovizionarea cu materiale și produse esențiale.
Cu câteva zile înainte de summit, Politico scria că mai sunt încă nerezolvate aspecte dificile ale negocierilor. În ceea ce privește agricultura și bunurile sensibile, cum ar fi zahărul, Comisia este moderată, notează publicația citată, fiind foarte posibil să fie excluse de la concesiile vamale. În schimb, ar putea fi create condiții favorabile pentru exportul de vin și băuturi spirtoase din Uniunea Europeană în India, unde piața de consum este în creștere.
O posibilă încheiere a acordului de liber schimb între Uniunea Europeană și India a atras atenția la nivel global. BBC scrie că ambele părți caută parteneri comerciali de încredere, deoarece amenințările care decurg din geopolitică au creat un mediu tumultuos pentru comerț. India are nevoie să compenseze problemele tarifare cu SUA, iar UE să reducă dependența comercială de China, pe care o consideră nesigură, notează BBC, citând un analist de la The Economist. Iar The Economist, sub titlul „Europa este pe cale să semneze un mult așteptat acord de liber schimb cu India”, scrie că încheierea acestui acord este o modalitate de a arăta Americii și Chinei că și ceilalți au opțiuni.
Acordul UE–Mercosur: diviziuni între statele membre și posibile întârzieri
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni și cancelarul german Friedrich Merz susțin intrarea provizorie în vigoare a acordului comercial al Uniunii Europene cu țările sud-americane din blocul Mercosur, în timp ce Franța se opune. Această poziționare apare în contextul în care, miercurea trecută, Parlamentul European a solicitat un aviz juridic din partea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), demers care ar putea întârzia ratificarea acordului cu până la doi ani, potrivit estimărilor citate de presa europeană.
Acordul UE–Mercosur este unul dintre cele mai controversate dosare comerciale, fiind criticat de organizațiile agricole europene pentru potențialul impact asupra sectoarelor sensibile, precum carnea de vită și carnea de pasăre.
Într-o declarație acordată postului Prima TV, preluată de Agerpres, ministrul român al agriculturii a afirmat că acordul nu va putea intra în vigoare înainte de o decizie a CJUE și a avertizat că o eventuală forțare a aplicării acestuia ar putea declanșa o moțiune de cenzură împotriva președintei Comisiei Europene în Parlamentul European.
Între timp, Italia și Germania își întăresc cooperarea. Săptămâna trecută, la Roma, peste 20 de miniștri din cele două țări s-au întâlnit pentru a discuta o colaborare mai strânsă în mai multe domenii, inclusiv în cel economic.
România va finanța 34 de proiecte prin programul european SAFE- „Acțiunea pentru securitatea Europei", dintre care 21 sunt dedicate exclusiv înzestrării armatei. Vom accesa aproximativ 17 miliarde de euro prin acest program temporar al UE, a doua cea mai mare alocare, destinată modernizării armatei și dezvoltării industriei de apărare. Finanțarea vizează proiecte de înzestrare (blindate, rachete, drone) și producție locală de arme de asalt, primele plăți fiind așteptate în primăvara acestui an.
Ministrul Justitiei Radu Marinescu anunță constituirea unui grup de lucru care va analiza inclusiv oportunitatea reducerii vârstei de răspundere penală
Pe de alta parte, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a anunțat că minorul de 13 ani care si-a omorat prietenul a fost pus sub supraveghere specializată. O alta informatie arata ca cei doi adolescenţi de 15 ani arestaţi în dosarul de omor, ar fi agresat anterior un băiat de 18 ani.
Ministrul Apărării a revenit cu explicații după valul de reacții stârnit de declarația sa, că Nicolae Ceaușescu poate fi considerat patriotRadu Miruță a clarificat, într-o postare pe Facebook, că sacrificarea libertății, demnității și bunăstării oamenilor pentru un proiect personal de putere „nu poate fi vreodată patriotism”. Incercam sa ne lamurim cum a picat aceasta declaratie in contextul propagandei constante a extremei drepte.
După două zile de negocieri considerate constructive, la Abu Dhabi, problema teritorială rămâne nerezolvată, aceasta fiind principalul obstacol în calea unui eventual acord de pace în UcrainaPe de alta parte, Volodimir Zelenski a anuntat că un document al Statelor Unite privind garanțiile de securitate pentru Ucraina este complet finalizat, iar Kievul așteaptă stabilirea datei și a locului pentru semnare.
From the publisher's feed

7,578 Listeners

4,095 Listeners

2 Listeners

25 Listeners

22 Listeners

10 Listeners

3 Listeners

3 Listeners

0 Listeners