Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România

Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România

By RFI România
Download on the App Store

Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România episodes

  • Tricolorii au pierdut lamentabil și amicalul cu Slovacia

    România a pierdut lamentabil la Bratislava în fața Slovaciei, scor 0-2, în amicalul de după ratarea calificării la Campionatul Mondial. A fost ultimul meci la Națională pentru Mircea Lucescu, selecționerul ce a urmărit partida de la Spitalul Universitar, acolo unde i-a fost montat un defibrilator

    După ce la Euro 2024 România a făcut cât de cât față Slovaciei, încheind la egalitate, 1 la 1, ieri seară, într-un amical al tristeții, tricolorii au dezamăgit, pierzând 0 la 2 în fața acelorași adversari de acum doi ani.

    Primul gol a picat când nici nu începuse bine partida, în minutul 7, după un autogol al lui Bîrligea, iar al doilea imediat după pauză, după o gafă a lui Aioanii, cel care i-a luat locul portarului titular, Ionuț Radu.

    A fost 2 la 0 pentru Slovacia la ultimul meci la cârma naționalei pentru Mircea Lucescu, cel care a văzut meciul din spital, pe un laptop, deși doctorii îi recomandaseră nu urmărească partida, după ce i s-a montat cu o zi în urmă un defibrilator.

    O nouă campanie ratată, tricolorii nu au reușit să meargă la Mondiale de 28 de ani.

    Dezamăgirea este maximă, în condițiile în care nu se întrevede nicio soluție viabilă pentru viitor.

    Cel mai probabil, următorul selecționer va fi Gică Hagi, cel care îl va avea sub comanda sa pe fiul său, Ianis Hagi, cel care i-a rugat pe români să-i susțină în continuare pe tricolori.

    Vrea să închidem capitolul și să mergem înainte. Singurul lucru ce-mi doresc este ca lumea să nu-și piardă încrederea în noi și o să avem o altă față din vară încolo și o să muncim să readucem speranțe României.

    Ianis Hagi s-a făcut că plouă în momentul în care a fost întrebat dacă știe cine va fi noul selecționer.

    Nu, n-am avut nicio comunicare cu ... cu domnul președinte, cu staff-ul dânsului, cu ne-am concentrat pe meci doar să analizăm meciul și, cum am spus-o, cei de sus o să ne comunice probabil când o să aibă pe cineva Și cum am spus-o, ne dorim ca România să nu-și piardă speranța în noi, pentru că în continuare avem foame de victorii, foame de succes. Cum am spus-o, închidem capitolul ăsta și vrem să deschidem altul mult mai pozitiv.

    Considerat principalul vinovat pentru primirea golului de la Istanbul, în barajul cu Turcia, de joia trecută, fundașul Andrei Rațiu, titular și în partida de ieri seară contra Slovaciei, a fost dezamăgit despre modul în care s-a încheiat campania pentru Mondiale, cu episodul în care selecționerului Mircea Lucescu i s-a făcut rău în cantonamentul echipei naționale.

    Da. Eram toți într-o stare nu prea bună, după ce s-a întâmplat. Mai ales partea cu nea Mircea. De aici îi dorim să aibă foarte multă sănătate și să se facă bine cât mai repede. Da, a fost un meci rar și pentru noi, pentru că aveam gândul mai mult la el decât aici. Nu e o scuză... Ne-am făcut de râs ca data trecută. Hai să trecem pagina și să vedem în vară cum facem și să ne reglăm. Da, sunt responsabil de acea fază, dar dacă lumea crede că am pierdut meciul în acea fază, e foarte, foarte greșit, pentru că nu am făcut nimic ca să câștigăm acel meci. Mă simt vinovat din cauza fazei, dar nu am făcut un meci ca să putem să câștigăm, nici ca să fim la Campionatul Mondial.

    Și secundul Ionel Gane, cel care a stat pe bancă la meciul cu Slovacia, a spus că înfrângerea a fost din cauza faptului că tricolorii au fost marcați de ceea ce i s-a întâmplat lui Mircea Lucescu.

    N-au fost ușoare zilele acestea. Ratarea calificării, plus evenimentul neplăcut cu nea Mircea au zdruncinat moralul băieților. Oricât am încerca noi, cei din staff, să le ridicăm moralul, până la urmă nu a fost ușor.

    România va vedea Campionatul Mondial din nou din fața televizoarelor.

    În schimb, la turneul final american va ajunge adversara noastră din grupa de calificare, Bosnia, care a eliminat la loviturile de departajare Italia. Squadra Azzurra ratează pentru a treia oară calificarea la Mondiale.

    Și Turcia, adversara noastră de la baraj, s-a calificat după ce a trecut de Kosovo, o mai veche cunoștință a tricolorilor.

    Cehia și Suedia merg și ele la turneul final, după ce au eliminat Danemarca, respectiv Polonia, una dintre viitoarele adversare ale României în noua ediție de Liga Națiunilor.

    6 min
  • Războiul din Iran remodelează peisajul energetic al lumii

    Presa internațională trage semnalul de alarmă: criza energetică se agravează, pe măsură ce războiul din Orientul Mijlociu continuă. Și nicio parte a lumii nu este scutită.

    Pe măsură ce conflictul din Orientul Mijlociu continuă, economia globală se confruntă cu o perioadă de incertitudine – iar facturile la energie sunt așteptate să crească, ceea ce va duce la creșterea costului vieții, rezumă HuffPost

    EuObserver  constată că ”până în prezent, statele membre UE acționează pe cont propriu prin reduceri de impozite, control al prețurilor, subvenții specifice și reguli de piață. Rezultatul este un cocktail de politici, dintre care unele contribuie la scăderea cererii, în timp ce majoritatea altora riscă să o împingă mai sus, chiar dacă se profilează o lipsă de aprovizionare”.

    Și publicația franceză La Tribune  atrage atenția că Europa se confruntă cu o reducere a stocurilor de motorină și kerosen.

    ”Directorul executiv al Shell, avertiza săptămâna trecută cu privire la posibile penurii de energie încă din aprilie, referindu-se la combustibilul pentru avioane, motorina și benzina ca fiind printre primele produse afectate”.

    Citeste siCoordonare europeană privind prețurile energiei

    ”Asia va avea cel mai mult de suferit din cauza crizei energetice generate de războiul din Iran”, avertizează ziarul din Singapore The Straits Times, citând o firmă de analiză.

    ”Continentul nu are suficiente resurse energetice proprii pentru a acoperi deficitul”. Potrivit experților citați de ziar, ”nu va fi suficient nici pentru China nici pentru țările mari precum Filipine sau Indonezia. Deci este o adevărată criză energetică”, spun experții.

    Nu cumva Norvegia ar putea fi cheia?

    Potrivit analizei revistei Nature, războiul din Iran remodelează peisajul energetic

    ”Pe măsură ce prețurile cresc și guvernele se grăbesc să răspundă, criza subliniază o nevoie urgentă de a regândi securitatea energetică.

    În primul rând, producătorii de petrol și gaze din Golf trebuie să își diversifice rutele comerciale pentru a reduce dependența de blocaje.

    Sunt necesare și alte infrastructuri portuare, de conducte și de  depozitare. Toate acestea vor costa sute de miliarde de dolari.

    Dar povara financiară nu ar trebui să fie pusă exclusiv pe seama statelor producătoare. Și consumatorii globali ar trebui să contribuie, pentru a asigura reziliența fluxurilor comerciale pe termen lung”.

    Iar revista franceză L’Express întreabă dacă nu cumva Norvegia ar putea fi cheia pentru a depăși criza gazului în Europa: 

     

    ”Șocurile geopolitice recente nu au făcut decât să consolideze rolul strategic al acestui vecin nordic.

    În urma invaziei rusești în Ucraina, Norvegia a adus deja Europei un serviciu valoros, permițându-i să depășească mai rapid dependența de gazele din Est.

    În calitate de principal furnizor al UE, exporturile sale au crescut de la 79,5 miliarde de metri cubi (m3) în 2021 la 97,2 miliarde anul trecut, conform celor mai recente date ale Comisiei. Aceasta reprezintă o treime din nevoile Europei”.

     

    4 min
  • Dragnizarea lui Grindeanu (G4Media)

    Ce șanse are Bolojan să construiască un guvern minoritar (Cotidianul) - Felix Pătrăşcanu, Fan Courier: „E cel mai urât început de an din 27 de ani." Companiile care au electrificat flotele sunt singurele care respiră uşurate, în timp ce motorina se pregăteşte de pragul de 11 lei/litru (Ziarul Financiar) - Cum vor arăta facturile la gaze de la 1 aprilie. O parte dintre consumatori vor plăti cu 60% mai mult (HotNews) - De ce Bulgaria are rating mai bun decât România, după opt rânduri de alegeri. Un profesor de economie mondială explică întregul mecanism (Adevărul)

    Dragnizarea lui Grindeanu (G4Media)

    Sorin Grindeanu calcă cu pași mari pe urmele fostului șef al PSD, Liviu Dragnea, părând să repete aceeași schemă falimentară: dinamitarea guvernului în speranța salvării personale.

    Situația lui Grindeanu nu pare să semene, sub aspect juridic, cu cea a lui Liviu Dragnea, care avea deja dosare de corupție pe rolul instanțelor în momentul în care se juca cu soarta României. Totuși, comportamentul său politic este similar: pare dispus să „dea foc la țară” și să genereze o criză guvernamentală prin retragerea miniștrilor PSD. Scopul rămâne neclar: imunitate în fața unor posibile anchete sau o încercare disperată de salvare politică, în contextul în care PSD a scăzut dramatic în sondaje?

    Premierul Bolojan și președintele Dan au transmis luni seara semnale clare de îngrijorare. Președintele l-a invitat pe Grindeanu la discuții miercuri dimineață, semn că tensiunile sunt majore. Între timp, numirile procurorilor-șefi și ale șefilor serviciilor secrete sunt blocate — un alt indiciu că PSD negociază dur.

    Dacă Grindeanu aruncă acum în aer guvernul, forțând schimbarea premierului Bolojan și încălcând protocolul coaliției, se ridică o întrebare legitimă: de ce l-ar mai numi președintele Nicușor Dan în fruntea Guvernului peste câteva luni, la rotativă? Dacă Grindeanu insistă să plece în opoziție acum, ar fi corect să rămână acolo până la alegerile din 2028.

    Integral pe pagina G4Media.

    Ce șanse are Bolojan să construiască un guvern minoritar (Cotidianul)

    Fără PSD, Ilie Bolojan ar mai avea nevoie de peste 50 de voturi pentru a învesti un guvern.

    Soarta guvernării se află în mâinile Partidului Social Democrat. Nehotărârea social-democraților lansează diverse scenarii de lucru, inclusiv cel al unui guvern minoritar. Doar că pentru a strânge de-un guvern, Ilie Bolojan are nevoie de zeci de voturi. Vor veni neafiliații în sprijin? Tot nu ar fi de ajuns. 

    Politologul Cristian Pîrvulescu spune că șeful statului are un rol foarte important, iar acesta a dat un semnal clar, că partidele trebuie să depășească tensiunile, deoarece „sunt condamnate să guverneze împreună”. AUR nu este o variantă, spune profesorul. Pe de altă parte, PSD nu vrea să se desprindă de putere, doar să-l înlăture pe Ilie Bolojan. Așa că deznodământul depinde de „rezistența” PNL, de cât de puternic va fi scutul făcut în jurul lui Bolojan. PNL, alături de USR încearcă să facă PSD să conștientizeze care sunt riscurile dacă vor rupe guvernarea, să „izoleze” partidul lui Grindeanu.

    Pe larg în Cotidianul.

    Felix Pătrăşcanu, Fan Courier: „E cel mai urât început de an din 27 de ani." Companiile care au electrificat flotele sunt singurele care respiră uşurate, în timp ce motorina se pregăteşte de pragul de 11 lei/litru (Ziarul Financiar)

    Cel mai mare operator de curierat din România spune că trăieşte cel mai urât început de an din aproape trei decenii de activitate din cauza incertitudinii din piaţă.

    „E un an atipic în toată istoria noastră de 27 de ani. Nu se aseamănă cu nimic din ce a fost. Am mers foarte mulţi ani pe consum, ca economie, şi în momentul de faţă lucrurile au luat-o puţin în jos. E un punct de inflexiune", a declarat Felix Pătrăşcanu, fondatorul Fan Courier, la un eveniment al Ford Romania Services.

    Operatorii de flote electrice raportează 40-47% economii la costul total de utilizare faţă de diesel, exact când benzina a trecut de 10 lei.

    Industria auto şi-a construit propriile programe de stimulare, după ce suspendarea RABLA din 2025 a blocat 30.000 de unităţi în stocurile dealerilor din întreaga piaţă, echivalentul a sute de milioane de euro imobilizate, scrie Ziarul Financiar. 

    Cum vor arăta facturile la gaze de la 1 aprilie. O parte dintre consumatori vor plăti cu 60% mai mult (HotNews)

    Facturile la gaze pentru populație vor rămâne, încă un an, la un nivel similar celui de acum. Aceasta după ce Guvernul a eliminat plafonarea prețului gazelor pentru consumatori de la 1 aprilie, însă a introdus un nou mecanism prin care reglementează prețul pentru consumatorii casnici până la 1 aprilie 2027.

    Pentru consumatorii non-casnici, însă, adică pentru firme și micile fabrici, piața va fi complet liberalizată, iar prețurile vor crește cu aproximativ 60%, iar o parte din această majorare se va reflecta în prețurile la alimente și la alte bunuri, informează HotNews.

    De ce Bulgaria are rating mai bun decât România, după opt rânduri de alegeri. Un profesor de economie mondială explică întregul mecanism (Adevărul)

    Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a invocat duminică exemplul Bulgariei pentru a argumenta că stabilitatea politică nu garantează automat prosperitate. Țara vecină, care a trecut prin opt runde de alegeri anticipate în ultimii cinci ani, are totuși un rating de țară mai bun decât România.

    Christian Năsulea, profesor de economie mondială, atrage atenția, înainte de orice comparație, că diferența dintre cele două țări nu este atât de dramatică pe cât pare și că ratingul Bulgariei nu trebuie privit ca un model de succes.

    Principalul avantaj structural al Bulgariei față de România nu ține de alegeri sau de coaliții, ci de arhitectura monetară pe care țara vecină și-a construit-o în ultimele decenii. Bulgaria a funcționat timp de aproape trei decenii sub un regim de consiliu monetar, un mecanism prin care leva bulgărească era ancorat rigid la euro, iar banca centrală nu putea tipări bani în mod discreționar. Acest sistem a impus o disciplină fiscală structurală pe care România, cu propria sa bancă centrală și o politică monetară independentă, nu a resimțit-o în aceeași măsură. Adoptarea euro de către Bulgaria în 2025 a consolidat și mai mult această ancorare.

    Mai mult, în Adevărul.

    6 min
  • Plecarea Europei Libere din România, un semn rău din partea Americii

    Redacția în limba română a Europei Libere și-a încetat activitatea la 31 martie. Revenită în 2018, pe fondul intensificării propagandei ruse, Europa liberă părăsește România într-un context geopolitic extrem de complicat.

    Astăzi este prima zi în care Europa Liberă nu mai face parte din peisajul media din România. Este o pierdere.

    În anii în care a activat, redacția în limba română a Europei Libere a fost un reper al jurnalismului de calitate.

    La fel ca redacțiile în limba română ale BBC, Deutsche Welle sau RFI, Europa Liberă a menținut speranța pentru toți cei aflați cândva în spatele Cortinei de Fier. Aceste echipe au asigurat acces la informație, la dezbateri, la cultură și muzică de calitate pentru românii sufocați de propaganda regimului.

    Imediat după căderea comunismului, aceste posturi de radio din Occident s-au instalat la București, au adus standarde profesionale esențiale în perioada de tranziție către democrație și o economie de piață funcțională.

    După ce România a aderat la NATO și la Uniunea Europeană, în 2004 respectiv 2007, BBC și Europa Liberă și-au considerat misiunea îndeplinită – România se racordase la Occident. Iar redacțiile de la București ale Europei Libere și BBC s-au desființat.

    Europa Liberă a revenit la București în 2018, ca un răspuns la o propagandă rusească anti-occidentală și anti-UE în plină ascensiune.

    Anexarea Crimeei și declanșarea războiului din Donbas se produseseră deja de patru ani. Și tot patru ani aveau să mai treacă până când Vladimir Putin să lanseze invadarea la scară largă a Ucrainei și amenințarea la adresa întregii Europe.

    Propaganda Kremlinului lucrează cu motoarele turate

    Contextul european nu s-a schimbat de atunci.

    Rețelele de influență rusești chiar și-au intensificat activitățile în România, propaganda Kremlinului lucrează cu motoarele turate, războiul din Ucraina continuă, pericolul războiului planează asupra Europei.

    Retragerea Europei Libere, motivată de constrângeri bugetare, vine într-un moment în care Casa Albă își întețește presiunile la adresa Ucrainei, pentru a ceda Rusiei întreaga regiune Donbas, în schimbul garanțiilor de securitate.

    Între timp, Washingtonul pune tot mai mult sub semnul întrebării angajamentul său în cadrul NATO, nemulțumit că aliații europeni n-au sprijinit operațiunile militare americane în Orientul Mijlociu.

    Din toate acestea, observăm că plecarea din România a Europei Libere are loc acum în circumstanțe total opuse celor din 2008. Iar aceasta are legătură cu o schimbare radicală a orientării politice la Casa Albă.

    Citeste siStrategia de securitate a SUA, blândă cu Rusia, critică cu Europa

    Strategia de Securitate făcută publică la începutul anului arată cum administrația de la Washington va continua să se implice în Europa, de data aceasta de partea forțelor naționaliste și anti-UE, sprijinite de Moscova.

    În timp ce vehiculul inventat în timpul războiului rece, pentru a se opune expansiunii Moscovei, este parcat la depou. Să sperăm că nu pentru totdeauna.

     

    Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

    4 min
  • Aurul României, Ungariei și Poloniei. Asemănări și deosebiri

    Care au fost, în ultimii ani, deciziile celor trei state ex-socialiste, Polonia, Ungaria și România, în ceea ce privește rezerva de aur? Două dintre ele au cumpărat, unul a preferat să rămână la același nivel.

    Ungaria a depășit România în materie de rezerve de aur, Polonia a cumpărat masiv, iar România păstrează de două decenii neschimbată cantitatea de aur pe care o deține.

    În anul 2024, Ungaria a făcut un pas înainte crescând rezerva de aur de la 94,5 la 110 tone, ceea ce, simbolic sau nu, depășește pentru prima oară în istoria modernă cantitatea de aur deținută de România. De altfel, prin aceste achiziții Ungaria a devenit țara cu cele mai mari rezerve de aur pe cap de locuitor din regiune, respectiv 0,37 uncii per capita.

    România păstrează constantă cantitatea de aur pe care o are în rezervă și anume rămâne cu 103,6 tone, încă din anii 2000. Într-o perioadă în care băncile centrale de la nivel mondial au făcut achiziții serioase de aur, România a preferat să aibă un comportament conservator. Desigur, în ultimul an, atunci când prețul aurului a crescut spectaculos, decizia de a cumpăra a fost costisitoare, dar, băncile centrale și statele s-au uitat mai puțin la costuri și mai mult la siguranța financiară pe care o transmite consolidarea rezervei de aur.

    Ungaria și România seamănă din câteva puncte de vedere. Ambele state au o parte din aur depozitat la Londra. România are la Banca Angliei aproximativ 60% din rezervă (60 de tone), iar Ungaria are 15,5 tone din cele 110 în seifurile de la Londra.

    De altfel, în România, în urmă cu șapte ani, câțiva politicieni populiști au deschis tema repatrierii aurului de la Londra. Argumentele erau foarte vagi, politicienii respectivi au ieșit destul de repede din scenă și subiectul s-a închis.

    Între Ungaria și România a mai existat un punct asemănător. Ambele state au fost obligate de conjunctura războaielor mondiale să își trimită rezerva de aur în străinătate. Astfel, în timpul celui de-al doilea război mondial, Ungaria și-a evacuat rezervele de aur în Austria. Metalul prețios a rămas în custodia SUA și a revenit în Ungaria în august 1946.

    România a cunoscut o adevărată tragedie. În anii 1916-1917, România a transferat tezaurul său, inclusiv o parte din rezerva de aur, la Moscova. Schimbarea de regim din Rusia, venirea la putere a bolșevicilor, a făcut ca URSS să nu mai returneze tezaurul. În pofida documentelor care există (guvernatorul Isărescu a declarat că dosarul tezaurului a fost transmis de la un guvernator al BNR la altul) și în pofida demersurilor făcute, România nu a putut recupera până acum tezaurul de la Moscova. BNR arată că rezerva de aur monetar a României este singurul caz în care cu acte în regulă și cu toate garanțiile depozitarului acesta nu și-a respectat obligațiile asumate. În total, România are la Moscova 91,5 tone de aur fin.

    De exemplu, în timpul celui de-al doilea război mondial, 2,7 milioane de tone de aur aparținând Poloniei au fost depozitate la BNR doar pe baza unei chitanțe de primire. Banca Națională a României a avut grijă de aurul polonez, l-a păstrat, l-a evacuat la Tismana împreună cu aurul românesc atunci când armata roșie a intrat în țară și, în anul 1947, l-a restituit Poloniei.

    În ultimii ani, Banca Națională a Poloniei a fost un cumpărător activ de aur. Statistica arată că anul trecut, banca centrală poloneză a cumpărat 100 de tone de aur ajungând la o rezervă de 550 de tone, mai mare chiar decât cea a Băncii Centrale Europene.

    Polonia nu vrea să se oprească aici, iar planul este să mai achiziționeze încă 150 de tone. Este un proiect scump, dacă ne gândim că prețul de cumpărare ar putea ajunge la peste 20 miliarde de dolari. Activele de rezervă ale Poloniei sunt de aproximativ 270 miliarde de dolari, în timp ce România are rezerve internaționale de 80 miliarde de euro. În concluzie, în ceea ce privește rezerva de aur a României, istoria ne-a lovit crunt, iar prezentul ne obligă la stagnare.

    5 min
  • Agricultura regenerativă, o tehnologie care are grijă de resurse

    Noile tehnologii permit fermierilor să reducă nivelul costurilor de producție și să câștige eficiență. Sunt beneficii importante într-un moment în care presiunea asupra profitabilității fermelor este tot mai mare.

    Discutăm la Rural cu Andrei Gurlui, tânăr antreprenor în agricultură, invitat în studio, Andrei Chiriac, tânăr fermier și Mihaela Gherghișan, corespondent RFI România la Bruxelles, prin telefon.

    42 min
  • Cu cât te ajută la pompă faptul că scade acciza la motorină

    Decizia de a scădea acciza la caburanți vizează „în primă etapă” doar motorina, care reprezintă „peste 70% din consumul de combustibil din România”, a anuntat premierul. Companiile din sector vor contribui „cu cea mai mare parte din profiturile excepționale” pe care le-au obținut ca urmare a crizei de pe piața petrolieră la un „fond de solidaritate” pentru finanțarea „ieftinirilor”, a completat Ilie Bolojan. Daca sunt masuri suficiente, discutam imediat.  

     

    Bruxelles- reduceți consumul de combustibil!

    Miniștrii energiei din țările Uniunii Europene se intalnesc intr-o ședință de urgență pentru a discuta cum să gestioneze criza energetică care amenință Europa.UE cere statelor membre să reducă consumul de petrol și gaze și să taie din călătoriile cu mașina sau avionul. 

    Noi înregistrări ale discuțiilor dintre oficialii unguri și ruși au fost publicate

    „Sunt mereu la dispoziția dumneavoastră”, i-a spus ministrul de Externe din Ungaria omologului său din Rusia. Oficialii maghiari au fost acuzați că au transmis rușilor informații despre Uniunea Europeană si se declarau pregatiti să promoveze interesele Moscovei în randul celor 27.

    Israelul reintroduce pedeapsa cu moartea

    Parlamentul israelian a adoptat o lege criticată care instituie „pedeapsa cu moartea pentru terorişti”, un text care ar urma să se aplice doar în cazul palestinienilor găsiţi vinovaţi de atacuri sau atentate anti-israeliene. Comentam mai tarziu.

    49 min
  • Studiu european: veniturile fermierilor, tot mai instabile pe fondul inflației și al crizelor recente

    Veniturile fermierilor din Uniunea Europeană au devenit tot mai instabile în ultimul deceniu, pe fondul inflației și al crizelor recente, arată un studiu realizat la solicitarea Comisiei pentru agricultură a Parlamentului European. Analiza urmărește evoluțiile costurilor de producție și ale prețurilor de vânzare, în special în perioada 2020–2024, și impactul acestora asupra veniturilor agricole atât la nivel național, cât și la nivel de exploatație.

    Scopul este identificarea unor soluții care să permită intervenții de politică publică mai rapide și mai eficiente.

    Datele indică diferențe între veniturile fermierilor, în funcție de sector, dimensiunea exploatației și statul membru. Venitul real a scăzut în majoritatea țărilor Uniunii Europene între 2022 și 2023, în special în Estonia, Lituania, Danemarca, Ungaria și Irlanda. În schimb, Belgia, Țările de Jos și Portugalia au înregistrat cele mai solide creșteri, susținute de horticultură, sectoarele granivore și culturile permanente.

    Sprijinul oferit prin politica agricolă comună, completat de fonduri naționale, reprezintă în medie aproximativ o treime din veniturile fermierilor, însă valoarea reală a acestor plăți a fost erodată de inflație, remarcă autorii studiului. Deși plățile directe asigură un anumit nivel de stabilitate, ele sunt insuficient țintite, iar instrumentele de gestionare a riscurilor sunt puțin utilizate, în principal din cauza costurilor, complexității administrative și a cunoașterii deficitare a modului în care acestea funcționează.

    Studiul concluzionează că menținerea unor venituri agricole viabile necesită un echilibru între adaptarea fermierilor la cerințele pieței și un sprijin public mai bine direcționat. Printre recomandări se numără orientarea ajutoarelor în funcție de nevoile reale ale fermierilor, stimularea utilizării instrumentelor de gestionare a riscurilor și indexarea sprijinului pentru a-i proteja valoarea în termeni reali. De asemenea, autorii subliniază că sunt necesare date mai rapide și mai precise pentru intervenții eficiente, precum și un pachet mixt de politici, adaptat provocărilor economice, climatice și geopolitice.

    Numărul animalelor de fermă din UE, în scădere

    Numărul animalelor de fermă, cu excepția porcinelor, va scădea în Uniunea Europeană în 2026, potrivit prognozelor publicate de Eurostat.

    În a doua jumătate a anului, efectivele de bovine ar putea ajunge la 11,4 milioane de capete, în scădere cu 4,2% față de 2025. Reduceri semnificative sunt prognozate la caprine și ovine, cu 17% și, respectiv, 18%. În schimb, sectorul de creștere a porcinelor ar putea înregistra o evoluție pozitivă, efectivele fiind estimate să avanseze cu 3,2% în ultimul trimestru din 2026, până la 61 de milioane de capete.

    La nivelul statelor membre, Franța rămâne principalul producător de bovine, cu 2,6 milioane de capete și o cotă de 23% din producția de carne de vită a Uniunii Europene. Spania conduce în sectorul porcinelor (cu aproximativ 26% din totalul efectivelor UE) și al ovinelor, în timp ce Grecia este lider din punctul de vedere al numărului de caprine.

    Undă verde în Parlamentul European pentru acordul-cadru cu Statele Unite

    Comisia pentru Comerț Internațional a Parlamentului European (INTA) a aprobat eliminarea majorității tarifelor vamale pentru produse agricole și industriale importate din Statele Unite, alături de un set de condiții privind respectarea angajamentelor de către partea americană. Votul deschide calea pentru Acordul-cadru încheiat în iulie 2025.

    „Sper că prin acest vot lansăm o dinamică pozitivă de cooperare comercială, în care interesele reciproce converg și în care amenințările tarifare dispar”, a declarat raportorul Parlamentului European pentru acest dosar, Bernd Lange, citat în comunicatul INTA.

    Pe fondul tensiunilor comerciale din ultimul an, eurodeputații au introdus clauze stricte de protecție împotriva unor măsuri adverse din partea Washingtonului. Printre acestea se numără suspendarea tarifelor preferențiale dacă SUA impun noi taxe împotriva UE sau a unui stat membru, măsuri de salvgardare în cazul unei creșteri accentuate a importurilor americane și o clauză de activare a acordului, care condiționează intrarea în vigoare a beneficiilor vamale de respectarea angajamentelor asumate de partea americană. De asemenea, eurodeputații solicită tarife mai reduse pentru produsele europene cu conținut redus de oțel sau aluminiu.

    Propunerile vor fi votate în plenul Parlamentului European pe 26 martie. După votul în plen, vor începe negocierile cu statele membre.

    Acordul UE-Mercosur se aplică provizoriu de la 1 mai. Negocierile cu Australia, aproape de final

    Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se află într-o vizită de trei zile în Australia, în perioada 23–25 martie, unde speră să finalizeze detaliile acordului comercial aflat în negociere din 2018, potrivit publicației Euractiv Germania. Ea este însoțită în această călătorie de comisarul european pentru comerț, Maroš Šefčovič.

    Săptămâna trecută, von der Leyen i-a informat pe liderii europeni, într-o scrisoare, că acordul comercial se apropie de finalizare. „Suntem pe ultima sută de metri pentru a încheia un nou acord de liber schimb între UE și Australia”, a transmis președinta Comisiei.

    Negocierile au întâmpinat dificultăți, în special în privința cotelor pentru carnea de vită și de ovine. O decizie finală va fi luată de von der Leyen împreună cu premierul australian, la Canberra, a declarat un oficial al Uniunii Europene pentru sursa citată.

    La începutul săptămânii trecute, Šefčovič anunța pe rețeaua X continuarea discuțiilor cu partea australiană, pentru a ajunge la un acord reciproc avantajos pentru toate părțile interesate. „Ne îndreptăm în direcția corectă și ne angajăm pe deplin pentru un rezultat de succes”, a scris Šefčovič pe rețeaua de socializare.

    Copa-Cogeca a reacționat la vestea posibilei încheieri a acordului, exprimând, într-un comunicat de presă, îngrijorarea față de echilibrul tratativelor. Reprezentanții fermierilor avertizează că agricultura europeană riscă să fie sacrificată în favoarea altor sectoare, într-un context deja marcat de costuri ridicate și venituri în scădere.

    Acordul ar urma să elimine tarifele vamale pentru mărfuri, din ambele părți, și să faciliteze accesul Uniunii Europene la materii prime critice.

    Între timp, acordul comercial UE–Mercosur intră în vigoare de la 1 mai 2026 cu titlu provizoriu, asigurând eliminarea tarifelor pentru anumite produse încă din prima zi de aplicare. Comisia a anunțat luni, 23 martie, că Acordul comercial interimar își produce efectele între UE și țările Mercosur care au finalizat procedurile de ratificare și care au notificat Uniunea înainte de sfârșitul lunii martie. Argentina, Brazilia și Uruguay au făcut deja acest lucru, iar Paraguayul urmează să trimită notificarea în curând, informează Executivul european.

    7 min
  • Stray Lights lansează primul dublu vinil reprezentativ pentru scena alternativă actuală

    Concertul Orkid & PLANT din 31 martie marchează lansarea oficială a primului volum Stray Lights, o compilație ce aduce împreună 20 de trupe reprezentative pentru scena alternativă actuală. Despre muzica dar și despre comunitatea Stray Lighs am vorbit cu Vlad Ilicevici (Orkid) și Victor Dădaciu (Cardinal).

    Orkid, trioul bucureștean care își definește stilul drept „post-traumatic blues”, aduce pe scenă un univers sonor influențat de punk, garage, post-metal, indie, blues, math și prog, dar și de muzica academică. Cu cinci albume de studio lansate între 2016 și 2023 și o estetică puternic ancorată în zona vizualului – datorită background-ului membrilor în film și animație – proiectul Orkid se conturează ca un produs cinematic complet. Show-urile lor sunt completate de intervențiile live de desen ale artistului Alexandru Ciubotariu (Pisica Pătrată), care transformă concertul într-o experiență multisenzorială.

    De cealaltă parte, PLANT continuă în 2026 evoluția stilului propriu, pe care îl numesc „rock modest”, odată cu lansarea celui de-al doilea album, „Evenimentul Major”. După debutul remarcat cu „Electrocasnic” (2023) și materialul punk „BAU!” (2024), noul album promite un spectru emoțional și ironic extins, într-o construcție sonoră intensă și contemporană.

    Concertul din 31 martie marchează și lansarea oficială a primului volum Stray Lights, o compilație ce aduce împreună 20 de trupe reprezentative pentru scena alternativă actuală. Inițiativa este susținută de o colaborare extinsă între artiști și promotori independenți, cu ambiția de a deveni un reper anual în industrie. În acest context, Vlad Ilicevici, membru Orkid și inițiator al proiectului Stray Lights, subliniază importanța colaborării și efortului din spatele acestui demers:

    “Avem un nou aliat puternic în demersul nostru de a crea o comunitate care descoperă și promovează muzică alternativă autentică, relevantă și up-to-date din România, Bazar de muzică. Adică omul absolut minunat din spatele brandului, Constantin Vasile. Și ca să fie clar ce înseamnă dedicația și determinarea pe bune, omul tocmai a decis să conducă până în Austria și înapoi, adică 2500km, doar ca să avem vinilurile la timp pentru lansarea de marți. Din punctul meu de vedere este SuperEroul nostru personal în momentul ăsta.

    Apoi, trecând la muzică, luni ajunge la noi un dublu-vinil, cu o copertă superbă făcută de prietenul nostru Pisica Pătrată (aka Alexandru Ciubotariu), care include 20 de piese de la 20 de trupe din Stray Lights: Cardinal, Gunshee, Orkid, Baby Elvis, Getchoo, Kadjavsi, Second Wave, Black Water, Faunlet, D.E.N.I.S., PLANT, Jahmolxes, Asincron, Brainwasher, Mock Surprise, Air Lines, Coridor Apartament, Midpoint, Zammorian.

    Este doar primul volum, pe următorul vor fi cu siguranță: The Amsterdams, Rotko, Valerinne, Methadone Skies, Astro Generale, Church of Chtulhu, care s-au alăturat comunității un pic după ce am făcut demersurile pentru lansarea acestui vinil. Dar cel  mai probabil și multe alte trupe. Ne propunem să facem măcar o compilație pe an. Mai mult, foarte curând vom lansa un label Stray Lights X Bazar de Muzică, deci vom anunța o mulțime de proiecte și lansări și tot felul de minunății.”, spune Vlad Ilicevici.

    Evenimentul din 31 martie se anunță astfel drept unul dintre momentele definitorii ale începutului de an pentru scena alternativă din România, reunind muzica și spiritul comunitar într-un format amplu și coerent.

    Stray Lights (Facebook / Instagram) funcționează ca o rețea de sprijin între zeci de trupe alternative active – printre care Cardinal, Orkid, D.E.N.I.S, Zammorian, Second Wave, Baby Elvis, PLANT, Valerinne, Methadone Skies, Midpoint și Air Lines – o formă de rezistență culturală într-un ecosistem muzical precar.

    „Stray Lights 2.0 este o necesitate. O formă de coagulare, colaborare și întrajutorare între cât mai multe dintre trupele care fac muzică alternativă, neanacronică și relevantă din România. (…) Nu e o agenție, nu e un label — e un mic grup de oameni care încearcă să se ajute între ei și, din când în când, să mai pună de-o cântare.”  — Vlad Ilicevici, Orkid / inițiator Stray Lights

    32 min

About Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România

From the publisher's feed

Ascultați programele și podcasturi RFI România. Podcasturi, interviuri, dosare, invitați - RFI

More shows like Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România

Global News Podcast by BBC World Service

Global News Podcast

7,574 Listeners

Economist Podcasts by The Economist

Economist Podcasts

4,102 Listeners

Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România by RFI România

Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România

2 Listeners

George Buhnici | #IGDLCC by George BUHNICI

George Buhnici | #IGDLCC

25 Listeners

Recorder Talks by Recorder

Recorder Talks

22 Listeners

Vorbitorincii-Baricade-Leaders by Catalin Striblea, Radu Paraschivescu, Radu Naum

Vorbitorincii-Baricade-Leaders

10 Listeners

Știrile Recorder by Știrile Recorder

Știrile Recorder

3 Listeners

Judecata de Acum by Ovidiu Vanghele&Vlad Stoicescu

Judecata de Acum

3 Listeners

Punctul pe Știri cu Magda Grădinaru by Rock FM

Punctul pe Știri cu Magda Grădinaru

0 Listeners