Revista presei internaționale

Revista presei internaționale

By RFI România
Download on the App Store

Revista presei internaționale episodes

  • Este inteligența artificială un salt epocal sau un pericol pentru omenire?

    Presa internațională dezbate această problemă după ce John Hopfield și Geoffrey Hinton au primit Premiul Nobel pentru Fizică. Ei au fost răsplătiți pentru munca lor de pionierat în domeniul inteligenței artificiale (AI). Cu toate acestea, oamenii de știință înșiși și-au exprimat îngrijorarea cu privire la potențialele consecințe. Ba chiar și laureații Premiului Nobel au atras atenția.

    Pentru The Atlantic, momentul este comparabil cu cel al descoperirii penicilinei și a razelor X.

    ”Cercetările lui Hopfield și Hinton au pus bazele revoluției AI generative pe care CEO-ul Google, Sundar Pichai, a comparat-o cu descoperirea focului. În 1982, Hopfield a inventat o modalitate prin care programele de calculator să stocheze și să-și reamintească modele, amintind de memoria umană, iar trei ani mai târziu, Hinton a conceput o modalitate prin care programele pot detecta modele dintr-un set de exemple. Aceste două metode și progresele ulterioare au permis revoluția învățării automate din acest secol, care este construită pe mașini care detectează, stochează și reproduc modele statistice din cantități uriașe de date, cum ar fi secvențe genetice, prognoze meteo și text pe internet”.

    The Conversation explică faptul că

     

    ”în același mod în care creierul are celule neuronale legate prin sinapse, rețelele neuronale artificiale au neuroni digitali conectați în diverse configurații. Fiecare neuron individual nu face mare lucru. În schimb, magia constă în tiparul și puterea conexiunilor dintre ei.

    Neuronii dintr-o rețea artificială sunt „activați” de semnalele de intrare. Aceste activări sunt în cascadă de la un neuron la altul în moduri care pot transforma și procesa informațiile de intrare. Ca rezultat, rețeaua poate îndeplini sarcini de calcul, cum ar fi clasificarea, predicția și luarea deciziilor”.

     

    Revista științifică Nature amintește că, potrivit lui Hinton, progresele în învățarea automată „vor avea o influență uriașă, comparabilă cu revoluția industrială. Dar, în loc să depășească oamenii în forța fizică, aceasta îi va depăși pe oameni în capacitatea intelectuală”.

    În ultimii ani, Hinton a devenit una dintre cele mai puternice voci care cer măsuri de reglementare în jurul AI. El spune că s-a convins anul trecut că lumea digitală a devenit mai bună decât creierul uman.

    Citeste siLaureatul Nobel pentru fizică ”foarte îngrijorat” de evoluția tehnologiilor AI

    La Stampa, preluată de Eurotopics, privește spre viitor:

    „Clopotele de alarmă sună atunci când apare o nouă tehnologie, nu e nimic nou. S-a întâmplat cu mașina, electricitatea și internetul. ... O dezbatere bazată pe frică nu poate să nu fie unilaterală. Ea riscă să treacă cu vederea aspectele pozitive. ... AI alimentat de algoritmi de învățare profundă – precum cei cercetați de Hinton și Hopfield – a fost aplicată cu succes în crecetarea cancerului și este deja folosit pentru a preveni boli precum cancerul de sân, ficat și prostată.”

    ”Nu se întâmplă adesea ca un om de știință care a avertizat împotriva potențialelor consecințe ale propriei sale lucrări să primească premiul”, subliniază Der Tagesspiegel:

    „Paul Berg, care a primit premiul în 1980 și a murit la o vârstă înaintată anul trecut, a contribuit în cele din urmă la asigurarea faptului că cercetarea și aplicațiile genetice sunt acum puternic reglementate și că oamenii din majoritatea țărilor le folosesc cu un ochi critic informat. Pentru inteligența artificială, această navă a plecat de mult din port. Aplicațiile sunt peste tot, iar companiile lider sunt printre cele mai apreciate de pe bursele din întreaga lume. (...) Cu acest premiu, Stockholm face tot ce poate pentru a atrage atenția publicului nu numai asupra oportunităților, ci și asupra riscurilor inteligenței artificiale.” (Sursa: Eurotopics)

    4 min
  • Mașini și coniac – ”armele” în războiul comercial euro-chinez

    China a anunțat taxarea coniacului importat din Uniunea Europeană, în ceea ce pare a fi o măsură de răspuns față de tarifele impuse de Bruxelles pentru mașinile electrice chinezești. Producătorii europeni de coniac, preponderent francezi, se consideră ”ostatici” în războiul mașinilor, observă comentatorii. Ei remarcă faptul că Franța a fost principalul promotor al taxării mașinilor electrice chinezești, în timp ce Germania s-a opus.

    Băutorii chinezi ar putea plăti mai mult pentru Remy Martin și alte brandy-uri europene, notează Asssociated Press, după ce Beijingul a anunțat tarife provizorii de până la 39% la aceste băuturi. Aceasta, la patru zile după ce majoritatea țărilor Uniunii Europene au aprobat taxe pentru vehiculele electrice fabricate în China.

    Mișcarea le oferă negociatorilor chinezi o pârghie în discuțiile cu UE privind reducerea sau eliminarea tarifelor de până la 35,3% la vehiculele electrice chinezești, care ar urma să intre în vigoare la sfârșitul acestei luni.

    Potrivit France Info, ”aceasta este o adevărată lovitură pentru întreaga industrie a coniacului. Comisia Europeană promite să sprijine producătorii de brandy și coniac. Ideea este de a elibera fonduri pentru comercianții de coniac pe care a căzut toată greutatea măsurilor comerciale anti-dumping ale Chinei.

    Acești operatori au, de fapt, foarte puțin timp să reacționeze. Concret, pentru a putea continua să-și vândă produsele în China, ei trebuie, până la 10 octombrie 2024, să depună depozite provizorii care reprezintă în medie majorări de taxe de 35%. Depinde de fiecare companie, dar înseamnă că unele trebuie să scoată rapid sume mari de bani și să aibă cash flow”.

    Executarea de către Beijing a amenințărilor sale fiscale nu este o surpriză în sine, dar calendarul este cel care a luat prin surprindere industria coniacului, scrie Le Figaro:

    ”La Paris, considerat de China drept vârf de lance al procedurilor europene împotriva industriei auto chineze, se mizează pe următorul summit G20 de la sfârșitul lunii octombrie pentru a se încerca o discuție cu ministrul chinez al comerțului. Pe de altă parte, problema reprezentării Franței la următoarea expoziție de la Shanghai la sfârșitul lunii noiembrie, un punct culminant pentru cei implicați în comerțul cu China, nu a fost încă rezolvată”.

    Citeste siConiacul francez, în centrul unui nou război comercial cu China

    BBC informează că  Franța reprezintă 99% din brandy-ul exportat în China, iar grupul de lobby francez al coniacului BNIC a declarat că această mișcare va fi „catastrofală” pentru industrie.

    „Autoritățile franceze nu ne pot abandona și să ne lase singuri să ne ocupăm de represaliile chineze care nu au nicio legătură cu noi”, a comunicat organizația.

    Acțiunile companiilor care vând băuturi spirtoase au fost afectate după anunțul chinez”.

    Iar ziarul german Die Zeit atenționează că Beijingul ”a inițiat deja o anchetă antidumping privind băuturile alcoolice distilate și alte produse din UE, cum ar fi carnea de porc și produsele lactate.

    În același timp, guvernul chinez a părut dispus să negocieze cu privire la tarifele planificate pentru autovehicule ale UE. Măsurile impuse acum ar putea fi, prin urmare, un posibil mijloc de a exercita presiuni în cadrul negocierilor.

    Producătorii francezi de coniac se simt „ostatici” ai conflictului comercial legat de mașinile electrice.

    Companiile auto care se tem de dezavantaje pe piața chineză caută și ele un acord. Deoarece acest lucru îi afectează în special pe producătorii germani, guvernul federal s-a pronunțat împotriva tarifelor auto din UE, dar nu a reușit s-și impună punctul de vedere”.

    4 min
  • Și totuși, cum poate fi adusă pacea în Orientul Mijlociu?

    Problema îi preocupă pe comentatorii presei internaționale. Și aceasta, într-un moment în care este așteptată lovitura de răspuns a Israelului, după intensul atac cu rachete al Iranului de săptămâna trecută.

    După cum notează The New York Times, ”Iranul și Israelul au evitat confruntarea directă ani de zile, ducând un război în umbră de sabotaj secret și asasinate. Dar cele două țări se apropie acum de conflictul deschis, după invazia israeliană a sudului Libanului și bombardamentul cu rachete balistice al Teheranului asupra Israelului, al doilea în mai puțin de șase luni.

    Israelul pare pregătit să lovească Iranul direct, într-un mod mai viguros și mai public decât a făcut-o până acum. Iranul are o serie de obiective sensibile, inclusiv capacități de producție petrolieră, baze militare și site-uri nucleare”.

    De partea sa, Jerusalem Post afirmă că nu trebuie să ne așteptăm ca Israelul să atace programul nuclear al Iranului.

    ”În ciuda faptului că li s-a prezentat ideea potrivit căreia  contextul actual ar putea oferi oportunitatea unică într-o jumătate de secol de a ataca instalațiile nucleare ale Iranului, sursele au indicat că aceasta nu ar fi neapărat în concordanță cu obiectivele războiului stabilite de cabinetul de securitate.

    De exemplu, în timp ce obiectivul cel mai clar al războiului este acela de a învinge Hamas, iar în ultima vreme s-a discutat mult despre întoarcerea rezidenților din nord în condiții de securitate, un alt obiectiv formal este ca Israelul să nu fie târât într-un război regional, mai ales cu Iran”.

    Scriind în Le Point, filosoful Pascal Bruckner face apel la acțiuni decisive împotriva regimului iranian:

    „Încă de când Iranul a creat „Axa Rezistenței” împotriva statului evreu, acoliții săi - Hamas, Hezbollah și Houthi - au semănat fără încetare moartea în regiune, indiferenți față de soarta palestinienilor și preocupați doar de interesele imperiale ale mentorilor lor. A sosit timpul să punem capăt conducătorilor din Teheran care își ucid poporul, își spânzură femeile și își torturează adversarii. Decesul acestui guvern ar fi un pas important înainte în eforturile de a realiza o reconciliere între palestinieni și israelieni.”

    (Sursa: Eurotopics)

    Der Spiegel optează pentru o poziție europeană fermă, la adresa Iranului și Israelului.

    ”Împins de teama că Libanul s-ar putea „transforma într-o nouă Gaza”, președintele francez Emmanuel Macron a cerut revenirea la o soluție politică și încetarea livrărilor de arme „folosite pentru lupta în Gaza”. Germania și alte state europene, dar mai ales SUA, ar trebui să susțină această cerere. Ei ar trebui să adopte o poziție comună împotriva Iranului, dar și să emită un ultimatum la fel de clar Israelului pentru a dovedi moderație și a reveni la masa negocierilor. Aceasta ar risca o rupere cu Netanyahu - dar ar ajuta poporul israelian”. (Sursa. Eurotopics)

    Gazeta Wyborcza, citată de Eurotopics, face apel la mediere internațională:

    „Pacea nu va veni fără intervenție externă. Poate fi necesară o administrație internațională interimară pentru Cisiordania și Gaza pentru a facilita transferul puterii de la armata israeliană către instituțiile palestiniene.  Ocupația israeliană nu ar mai servi atunci ca pretext pentru corupție și lipsă de democrație. Iar rezolvarea conflictului ar lua oxigenul extremiștilor de ambele părți”.

    4 min
  • Invalidarea candidaturii Dianei Șoșoacă, o premieră pentru România

    Cazul Diana Șoșoacă, lidera partidului SOS România, exclusă de Curtea Constituțională din alegerile prezidențiale, a ajuns în presa internațională. Jurnaliștii vorbesc inclusiv despre criticile din rândul politicienilor cu privire la acest act și remarcă faptul că este pentru prima dată când un candidat este invalidată de instanța constituțională.

    Reuters notează că ”Diana Șoșoacă, liderul SOS România, un mic partid de opoziție ultra-naționalist, eurosceptic, a câștigat în mod surprinzător două locuri în Parlamentul European în iunie.

    Curtea Constituțională a României s-a întrunit sâmbătă pentru a discuta contestațiile în justiție formulate împotriva a șase candidaturi.

    Pentru că instanța de nouă membri este numită politic, mulți politicieni au acuzat-o și de amestec în alegeri.

    Sondajele de opinie arată că premierul social-democrat de stânga Marcel Ciolacu va trece probabil în turul doi al alegerilor prezidențiale, dar nu este clar împotriva cui va candida.

    Deși rolul său este în mare parte ceremonial, puterile președintelui includ nominalizarea primului ministru după alegeri și numirea judecătorilor și procurorilor. Acestea includ, de asemenea, supravegherea politicii externe, ceea ce înseamnă că noul președinte va juca un rol esențial în angajamentul României de a sprijini Ucraina”.

    ”Este pentru prima dată când candidatura unui politician este respinsă de Curtea Constituțională”, observă Euractiv:

    ”Decizia a stârnit critici și acuzații ascuțite în rândul politicienilor.

    Personalitățile din opoziție au acuzat CCR că servește interesele PSD, sugerând că înlăturarea lui Șoșoacă ar aduce beneficii unui alt candidat extremist, George Simion, și poate deschide calea pentru câștigarea alegerilor prezidențiale de către pesedistul Marcel Ciolacu”.

    Argumente ce pot fi folosite oricând și împotriva altor candidați

    Potrivit Deutsche Welle, „judecătorii care au votat pentru declararea ca invalidă a candidaturii  (...) au încercat să arate cât de periculoasă ar fi aceasta, oferind argumente teoretice despre apărarea democrației și respectarea Constituției. În opinia judecătorilor, declarațiile politicianului sunt suficiente pentru a demonstra că pune la îndoială Constituția. (...) În retorica lor, judecătorii constituționali o acuză pe Șoșoacă pentru atitudinea ei față de NATO și UE, deși referirile Constituției la cele două instituții sunt doar de natură formală. În realitate, Curtea Constituțională nu are niciun temei pentru a o scoate pe Șoșoacă din cursă”, crede publicația germană.

    Potrivit acesteia, ”argumentele Curții Constituționale împotriva Dianei Șoșoacă pot fi folosite oricând și împotriva altor candidați, și poate chiar împotriva unei alte formațiuni politice. Ar putea fi oare scoși în afara legii la un moment dat UDMR sau candidații maghiari cu acuzații similare? Aranjamentele politice pot ajunge chiar mai departe”. 

    Iar Politico transmite că, după interdicția de la cursa prezidențială, un europarlamentar român critică „evreii și Americia”:

    ”Europarlamentara pro-rusă era cotată pe locul patru cu peste 13% înaintea votului din această iarnă din România.

    Șoșoacă, liderul excentric al formațiunii ultranaționaliste S.O.S România, a fost aleasă în Parlamentul European în iunie. Ea a cerut anterior ca UE să înceteze furnizarea de arme Kievului și chiar a spus că România ar trebui să anexeze unele teritorii ucrainene.

    La scurt timp după ce a fost aleasă ca europarlamentar la alegerile din iunie, ea a propus să cheme un preot pentru a sfinți sediul Parlamentului European și a-l curăța de „diavoli”.

    În timpul dezbaterii privind realegerea președintelui Comisiei Europene Ursula von der Leyen pentru un nou mandat din iulie, ea a trebuit să fie escortată în afara Camerei de la Strasbourg la cererea președintei Roberta Metsola, după ce a strigat și a întrerupt discursurile”.

    4 min
  • Un an de la masacrul comis de Hamas. Ce viitor pentru Orientul Mijlociu?

    Se împlinește un an de la masacrul comis de Hamas în Israel. Presa internațională marchează această tristă aniversare și analizează situația din Orientul Mijlociu. Jurnaliștii vorbesc despre o societate israeliană divizată și un viitor plin de incertitudini în regiune.

    După cum amintește Deutsche Welle, ”multe voci din Occident, inclusiv președintele american Joe Biden, au numit 7 octombrie drept „cea mai mortală zi pentru evrei de la Holocaust”.

    În ultimul an, conflictul din Gaza s-a extins într-o criză regională, deoarece aliații Hamas din Liban, Iran și Yemen au ripostat contra Israelului”.

    Le Monde observă că, ”în Israel, la un an după 7 octombrie, unitatea națională care a urmat masacrului Hamas din 7 octombrie 2023 a dispărut.

    Resentimentele familiilor ostaticilor și victimelor față de guvern sunt de așa natură încât nici măcar cu privire la subiectul extrem de simbolic al comemorării acestei zile tragice pentru statul evreu, nu toată lumea s-a putut pune de acord”.

    Citeste siUn an de la atacul Hamas din 7 octombrie: rudele ostatecilor între speranță și resemnare

    Pentru The Conversation, la un an de la masacru, ”s-a întâmplat puțin din ceea ce oamenii și-au imaginat că s-ar putea întâmpla.

    Autoritatea Palestiniană se concentrează pe propria supraviețuire pe fondul instabilității crescânde din Cisiordania(...).

    În Gaza, condițiile umanitare sunt îngrozitoare (...) și unele lupte continuă, în timp ce Hamas încearcă să se regrupeze acolo unde este posibil.

    În Israel, în ciuda protestelor persistente, coaliția pro-război a premierului israelian Benjamin Netanyahu supraviețuiește și este probabil să supraviețuiască până la alegerile planificate din octombrie 2026.

    Al doilea cel mai mare dușman este uitarea

    Newsweek merge pe urmele atacului Hamas de acum un an și constată că, un an mai târziu, „cel mai mare dușman al acestor oameni sunt în mod evident răpitorii, care îi țin pe ostatici în tunelurile Hamas”, potrivit unui reprezentant al organizației care reprezintă familiile victimelor. "Dar al doilea cel mai mare dușman este uitarea. Nu vom permite ca acești oameni să fie uitați."

    Colette Avital, fost ambasador al Israelului în Portugalia și membru al parlamentului israelian, atrage atenția că ”timpul se scurge și nu știm câți dintre ei sunt încă în viață."

    Iar pentru Foreign Policy, a prezice viitorul în Orientul Mijlociu este mereu un joc riscant; cu toate acestea, însă, se pot vedea unele schimbări majore care vor modela dinamica regională în anii următori.

    În primul rând, Israelul va avea probabil mai puțină toleranță față de riscul din partea Hamas, Hezbollah, Iran sau alți inamici.

    Înainte de 7 octombrie, guvernul israelian putea să spună cu încredere poporului său că serviciile secrete puteau detecta orice atac la scară largă care ar proveni din Gaza și că armata israeliană ar putea neutraliza cu ușurință orice incursiune a Hamas în Israel. Aceste presupuneri s-au dovedit greșite.

    În al doilea rând, Autoritatea Palestiniană, care, în teorie, guvernează o parte din Cisiordania, este chiar mai puțin relevantă decât era înainte de 7 octombrie.

    În al treilea rând, Hamas poate avea noi aliați în războaiele viitoare – sau cel puțin Israelul trebuie să-și facă griji în această privință.

    Conflictele Hezbollah-Israel, Iran-Israel și Houthi-Israel care au apărut în urma războiului Hamas solicită toate forțele israeliene și creează pericole și bătăi de cap pentru Statele Unite și aliații săi arabi și, altfel, agravează o situație deja periculoasă”.

    4 min
  • UE, aproape de a taxa mașinile electrice chinezești, deși Germania se opune

    Statele membre ale Uniunii Europene ar putea aproba astăzi tarife mai mari pentru mașinile electrice din China, încercând să prevină concurența neloială. Potrivit unei informații publicate de Reuters, ar fi deja întrunită majoritatea pentru ca tarifele să fie adoptate, în condițiile în care Franța, Grecia, Italia și Polonia vor vota pentru. Germania, însă, se opune.

    Potrivit The New York Times, votul va impune tarife suplimentare, de la 7,8% pentru mașinile Tesla fabricate în China până la 35,3% pentru vehiculele fabricate de producătorul chinez SAIC, taxele pentru alți producători auto fiind undeva la mijloc. Aceste tarife vor veni peste tarifele existente de 10% ale Uniunii Europene pentru toate mașinile importate.

    Liderii de la Bruxelles spun că taxele sunt menite să creeze condiții de concurență echitabile, mai degrabă decât să închidă piața Uniunii Europene pentru importurile din China.

    Business Standard notează că, drept represalii, China a lansat anchete antidumping asupra exporturilor UE de carne de porc și băuturi alcoolice precum și o anchetă antisubvenție asupra produselor lactate din UE, dar încă nu a impus nicio măsură.

    Ministerul Comerțului din China s-a întâlnit, de asemenea, cu producătorii de automobile și asociațiile din industrie pentru a discuta despre creșterea taxelor de import la vehiculele cu motor mare pe benzină, care ar afecta cel mai puternic producătorii germani.

    Macron și Scholz au poziții diferite în privința tarifelor la vehiculele electronice din China, constată Le Monde:

    ”Emmanuel Macron și-a exprimat sprijinul pentru tarife, în timp ce germanul Olaf Scholz a cerut „negocieri” cu China.

    Citeste siComplicata situație a taxării importurilor în Uniunea Europeană de mașini electrice fabricate în China

    Iar în același context, agenția germană DPA atrage atenția asupra crizei pe care o traversează industria auto din Germania.

    ”Problemele cu care se confruntă producătorii de automobile din Germania, o țară cu o mare industrie auto, inclusiv mărci precum Volkswagen Group (VW) și BMW, au un impact și asupra industriilor din alte țări.

    Producătorii germani se confruntă cu cifrele slabe de vânzări și cu costurile ridicate ale trecerii la sisteme de propulsie electrică.

    Recent, Mercedes a trebuit să-și reducă prognoza de profit pentru acest an din cauza vânzărilor slabe din China. Anterior, și BMW și-a redus așteptările privind vânzările și profitul pentru anul în curs.

    Pentru prima dată în ultimii 30 de ani, Volkswagen s-ar putea confrunta cu concedieri și închideri de fabrici. Potrivit unui raport din presă, gigantul auto european ar putea tăia 30.000 din cele 300.000 de locuri de muncă ale sale în Germania”.

    Iar Bloomberg amintește că Mercedes-Benz Group AG și BMW AG presează Berlinul să voteze împotriva impunerii unor tarife semnificativ mai mari asupra vehiculelor electrice produse din China

    Un vot „nu” din partea guvernului german ar fi un semnal în acest sens și ar ajuta la evitarea unui conflict comercial, consideră un lider german din industria auto.

    3 min
  • Dezbaterea Vance-Walz, ușor avans al republicanului. Dar cât va cântări în alegeri?

    Presa internațională comentează dezbaterea dintre candidații la vicepreședinția Statelor Unite, republicanul J.D. Vance și democratul Tim Walz. O dispută aspră, dar relativ echilibrată, cu un ușor avantaj de partea republicanului.

    Potrivit observațiilor CNN, cea mai clară dezbinare a apărut atunci când Walz l-a provocat pe Vance la o discuție despre insurecția din 6 ianuarie 2021 și despre afirmațiile false ale lui Trump că a câștigat alegerile din 2020.

    „A pierdut alegerile din 2020?” l-a întrebat Walz pe Vance, încercând să-l forțeze pe senatorul din Ohio să recunoască o realitate pe care Trump însuși nu ar recunoaște-o.

    „Tim, sunt concentrat pe viitor”, a răspuns Vance.

    „La naiba, este un non-răspuns”, a replicat Walz

    „Și ce s-a întâmplat pe 6 ianuarie, ce s-a întâmplat? Joe Biden a devenit președinte; Donald Trump a părăsit Casa Albă”, a mai spus Vance.

    BBC transmite că ”Vance și Walz au intrat în această dezbatere cu seturi de abilități diferite. Vance s-a ciocnit cu jurnaliştii la televizor în schimburi aprinse. Walz este acasă la pupitrul de campanie, folosind stilul său popular în contrast cu politicienii mai rigizi.

    În prima parte a dezbaterii, cu ambii candidați stând în spatele podiumurilor într-un studio de televiziune din New York, Vance părea mult mai confortabil. Răspunsurile lui au fost fluide și necruțătoare, amintind constant audienței că, legat de toate promisiunile vicepreședintelui Harris, democrații au deținut Casa Albă în ultimii trei ani și jumătate.

    Walz, la rândul său, a părut nesigur în subiectul de deschidere, atacul iranian de marți cu rachete asupra Israelului și la întrebarea dacă candidații ar sprijini un atac preventiv israelian asupra Iranului. Guvernatorul Minnesota vorbește rar despre politică externă, iar disconfortul său pe această temă era evident”.

    Politico este de părere că ”a fost o dezbatere tipică pentru Midwest. Și Vance a câștigat.

    Senatorul din Ohio are reputația de a ști când să ridice temperatura. Lui Tim Walz, pe de altă parte, i-a luat ceva timp să se încălzească - și nu a fost atât de grozav chiar și atunci când a reușit să fie”.

    CBS News vine și cu câteva cifre. Patruzeci și doi la sută dintre observatorii dezbaterilor au spus că Vance a câștigat dezbaterea, în timp ce 41% au considerat că Walz a ieșit drept câștigător. Șaptesprezece la sută au considerat dezbaterea egală.

    Și, după cum notează Le Figaro, ”chiar dacă este general acceptat că dezbaterile dintre candidații la vicepreședinție au o influență relativ slabă asupra votului, acesta ar putea căpăta o importanță deosebită: Donald Trump a refuzat să o înfrunte din nou pe Kamala Harris, și această dezbatere ar putea fi ultima din campanie.

    Dar emisiunea de marți a fost și o oportunitate pentru toată lumea de a umple un adevărat gol de notorietate.

    Tim Walz, guvernatorul Minnesota, era puțin cunoscut în afara statului său când Kamala Harris l-a ales pentru a forma „biletul” democrat. Cât despre J.D. Vance, un senator atipic cu un discurs populist anti-imigrație, el avea foarte puțină experiență politică înainte ca Donald Trump să-l selecteze”.

    4 min
  • Cu atacul iranian asupra Israelului, războiul generalizat este mai aproape

    Iranul a lansat marți seara un atac masiv cu rachete balistice asupra Israelului, iar presa internațională a reacționat imediat. Un eveniment care ar putea aduce mai aproape războiul generalizat în regiune, se tem comentatorii.

    După cum transmite ziarul italian La Stampa, ”temutele represalii iraniene după uciderea lui Nasrallah în Liban au luat contur marți seară odată cu lansarea a peste 200 de rachete peste Tel Aviv și Ierusalim. Președintele american Joe Biden a ordonat armatei americane să ajute apărarea Israelului prin interceptarea și distrugerea rachetelor care ajung în capitală”.

    ”După atacurile din Iran, Israelul anunță noi atacuri aeriene”, titrează Der Spiegel.

    ”Amenințarea cu războiul în Orientul Mijlociu nu a fost, probabil, niciodată mai mare, după ce Iranul a lansat un atac pe scară largă asupra Israelului. S-au auzit, de asemenea, urale pe străzile din Berlin. Israelul amenință că se va răzbuna”.

    ”Criza din Orientul Mijlociu se agravează după invadarea Libanului și răspunsul Teheranului”, notează și El Pais.

    Pentru Le Figaro, ”acest atac marchează un punct de cotitură în război, care intră într-o dimensiune regională și riscă din ce în ce mai mult să se transforme într-o confruntare directă între Israel și Iran.

    De la bombardamentul aerian care i-a costat viața lui Hassan Nasrallah vineri seara, iranienii se tem că liderul lor va avea aceeași soartă”.

    Citeste siDupă atacul Iranului, Israelul bombardează din nou sudul Libanului

    Potrivit The New York Times, evenimentul marchează „o intensificare clară a conflictului de lungă durată dintre Israel și Iran și ar putea duce regiunea în război deschis.

    Acesta vine în momentul în care Israelul tocmai a lansat o invazie terestră a sudului Libanului împotriva Hezbollah, deja lovit de bombardamentele care l-au ucis pe liderul său Hassan Nasrallah. Iranul este principalul aliat al partidului șiit libanez”.

    Și BBC comentează că Israelul va fi acum tentat să riposteze împotriva Iranului cu o forță mult mai mare decât a făcut-o în aprilie:

    ”De data aceasta poate fi diferit. Israelul consideră că acțiunile sale recente în regiune sunt atât un factor de descurajare pentru inamicii săi, cât și o acțiune pentru eliminarea amenințărilor cu care se confruntă.

    Așa cum Iranul a simțit că trebuie să răspundă la asasinatele liderului Hamas Ismail Haniyeh la Teheran în iulie și ale liderului Hezbollah în septembrie, este puțin probabil ca Israelul să accepte acest atac direct din partea Iranului.

    Țintele sale ar putea varia de la instalațiile nucleare ale Iranului la bazele Gardienilor Revoluției și până la locurile de lansare și depozitele de unde au fost trase rachetele de marți”.

    3 min
  • Cum a reușit Israelul să-l ucidă pe liderul Hezbollah?

    Subiectul preocupă în continuare, în cel mai înalt grad, presa internațională. Oficiali israelieni au furnizat câteva informații, sub protecția anonimatului. În același timp, revin în actualitate o serie de dezvăluiri mai vechi despre un adevărat imperiu al drogurilor patronat de ”Partidul lui Dumnezeu”.

    Potrivit Jerusalem Post, joi seară, cabinetul de securitate israelian s-a întâlnit până a doua zi la 4 dimineața ora Israelului (ora 9.00 la New York).

    Benjamin Netanyahu a urmărit ultimele pregătiri din camera sa de hotel din Statele Unite, fiind în legătură cu ministrul Apărării, Yoav Gallant, şeful Statului Major al Armatei Israeliene, Herzi Halevi şi şeful Mossad-ului, David Barnea.

    Ultimele informații cu privire la întâlnirea liderilor Hezbollah de la Beirut ar fi fost obținute cu foarte puțin timp înainte de discursul pe care Benyamin Netanyahu urma să-l țină în fața membrilor ONU.

    The Wall Street Journal confirmă că, „în timp ce s-au adunat vineri într-un buncăr situat la mai bine de 20 de metri sub pământ, în sudul Beirutului, Nasrallah și alți lideri de rang înalt din Hezbollah erau deja sub observație.

    Israelienii nu ezită să folosească bombe foarte puternice atunci când vine vorba de eliminarea liderilor de rang înalt ai Hamas sau Hezbollah, inclusiv în zonele urbane, unde aceste lovituri riscă să provoace multe victime civile. În iulie, forțele israeliene au aruncat opt ​​bombe de 900 de kilograme asupra taberei Al-Mawasi, lângă Khan Younès, pentru a-i elimina pe Mohammed Deif, liderul aripii armate a Hamas și pe Rafa Salama, comandantul aceastei organizații din Khan Younes”.

    Străpungeri...

    Firstpost notează că, ”potrivit experților, operațiunea a reflectat cât de adânc a pătruns Unitatea 8200 a Forțelor de Apărare ale Israelului în dispozitivele de comunicații ale Hezbollah.

    O sursă de securitate libaneză afirmă că infiltratul iranian în cadrul Hezbollah i-a informat pe israelieni despre sosirea lui Nasrallah la întâlnirea de vineri după-amiază.

    Israelul urmărește de multă vreme mișcările liderului Hezbollah și știa unde se află de luni de zile.

    ”Decizia de a lovi a fost luată pentru că liderii israelieni credeau că au doar o îngustă fereastră de oportunitate înainte ca Nasrallah să dispară într-un alt loc”, au declarat oficiali israelieni din domeniul apărării pentru The New York Times

    Explozivii folosiți sunt cunoscuți pentru că pătrund în subteran înainte de a detona. În atacul de vineri, o serie de astfel de explozibili au străpuns buncărul Hezbollah, care se afla sub un cartier civil.

    În mod interesant, administrația Biden a întrerupt livrarea bombelor către Israel în luna mai a acestui an, pe fondul preocupărilor crescânde cu privire la utilizarea lor în Gaza.

    Citeste siJocul s-a terminat. Nici măcar oamenii care îl urăsc pe Netanyahu nu mai pot tolera Hezbollah (Analist)

    Iar Le Point vorbește despre un veritabil imperiu al drogurilor, țesut de  mișcarea islamistă șiită, al cărei lider tocmai a fost eliminat de Israel.

    Rețelele opace ale mișcării se bazează pe o vastă diasporă, care ar număra între 12 și 18 milioane de oameni pe continentul latino-american. Clanurile familiale puternice infiltrate de „Partidul lui Dumnezeu” îi permit să aibă contacte influente.

    Drogurile pot fi ascunse în lăzi cu ananas sau în transporturi de banane pentru a fi expediate în Europa sau America de Nord.

    Poate fi transformat chiar și în cărbune - chimiștii locali au dezvoltat o tehnică de a înnegri pudra albă și de a o face nedetectabilă pentru mirosul câinilor antidrog.

    Le Point amintește acum de ancheta publicată în perioada 16-22 aprilie, care duce în Paraguay, de acolo în Venezuela și până în Franța, unde un pește mare care a căzut în plasele poliției a reușit să evadeze în Liban prefăcându-se că este fratele său geamăn...

    5 min
  • Nasrallah este mort. Cum va răspunde Iranul?

    Eliminarea, de către armata israeliană, a liderului Hezbollah, Hasan Nasrallah, a constituit capul de afiș al presei internaționale. Unii comentatori invocă riscul escaladării. Alții analizează opțiunile reale de răspuns ale Iranului și constată că nu sunt foarte multe.

    ”Prin uciderea lui Hassan Nasrallah, Israelul și-a finalizat acțiunea de decapitare a miliției șiite desfășurată cu încăpățânare timp de luni de zile”, scrie Le Monde. ”Este probabil prematur să se concluzioneze că a semnat certificatul de deces pentru aripa armată a Iranului din Liban. Aceasta din urmă este totuși redusă considerabil și, fără îndoială, pentru o lungă perioadă de timp”.

    ”Ce va face Hezbollah ...sau Iranul?” - întreabă CNN:

     

    ”În urma uciderii lui Nasrallah – și a atacului asupra pagerelor și walkie-talki-urilor – liderii rămași în viață ai Hezbollahului vor evalua probabil cum să se întâlnească, să comunice și să răspundă.

    Dar analiștii spun că este puțin probabil ca eșecurile cu care se confruntă grupul să-l lase complet slăbit.

    Grupul păstrează totuși comandanți capabili, precum și multe dintre cele mai puternice active ale sale – inclusiv rachete ghidate de precizie și rachete cu rază lungă de acțiune care ar putea provoca daune semnificative infrastructurii militare și civile a Israelului”

     

    Expertul citat de Newsweek este de părere că Iranul se confruntă cu o alegere dificilă, mai ales după promisiunile de a răzbuna uciderea liderului Hamas, Ismail Haniyeh, la Teheran, în iulie.

    ”Iranul a promis și că va răzbuna atacul israelian asupra consulatului Teheranului din Damasc în aprilie, dar atacurile sale cu rachete și drone asupra Israelului nu au fost un factor de descurajare.

    Acest lucru nu înseamnă că Iranul va rămâne fără replică, dar orice mișcare în acest moment are riscul unei escaladări mai mult decât înainte”, a spus expertul pentru Newsweek.

    BBC vede o escaladare majoră a războiului:

    Uciderea liderului Hezbollah ”a adus, potențial, regiunea cu un pas mai aproape de un conflict mult mai larg și chiar mai dăunător, unul care ar atrage atât Iranul, cât și SUA.

    Iranul are o întreagă galaxie de miliții puternic înarmate în jurul Orientului Mijlociu, așa-numita „Axă a Rezistenței”.

    Pe lângă Hezbollah, are și Houthii în Yemen și numeroase grupuri în Siria și Irak. Iranul ar putea foarte bine să ceară acestor grupuri să-și intensifice atacurile asupra bazelor israeliene și americane din regiune.

    Dar indiferent de răspunsul pe care îl va alege Iranul, probabil că îl va calibra pentru a nu declanșa un război pe care nu poate spera să-l câștige”.

    Doar alegeri proaste

    The Conversation notează că ”atacurile asupra pagerelor Hezbollah și a altor dispozitive au fost destinate în primul rând să creeze haos și să întrerupă comunicarea între diferiți lideri și unități.

    Moartea lui Nasrallah este o lovitură certă pentru grup, care este deja vulnerabil în urma atacurilor precedente, cu scopul de a-i demoraliza luptătorii.

    În plus, aceste atacuri transmit un mesaj clar că Israelul nu va mai accepta atacurile de la granița sa de nord.

    Cu toate acestea, Israelul poate să nu obțină neapărat impactul dorit”.

    Iar Le Figaro vede un Iran fără opțiuni:

    ”Ce va face Teheranul? Să meargă la război împotriva statului evreu? Să-și amenințe dușmanii în vorbe și apoi să întoarcă spatele? Opțiunile rămân deschise”. 

    Dar, potrivit experților consultați de ziar, Teheranul se confruntă acum doar cu alegeri proaste.

    ”Teheranul a înțeles că Netanyahu vrea să-l implice într-un conflict și, prin extensie, să atragă Iranul într-un război deschis cu Statele Unite, lucru pe care iranienii nu-l doresc”.

    4 min

About Revista presei internaționale

From the publisher's feed

Descoperiți in fiecare dimineață cele mai importante subiecte din presa internațională în revista presei internaționale realizată de Ovidiu Nahoi.