Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

Este, oare, filmul în măsură să intre în concurență cu celelalte arte? Cum privea Romulus Rusan filmul de artă? Ca un profesionist sau ca un îndrăgostit? S-ar putea spune că volumul său – o adevărată carte a cărților despre film – poate fi considerat și o carte de scriitor, dezvăluindu-i admirabilele virtuți literare? Creația cinematografică este mai importantă decât teatrul? Care au fost anii de glorie ai celor două arte? Cum era filmul de artă în anii ’60, epoca marilor regizori? Ce însemna el pe atunci? Se poate compara cu ceva din zilele noastre ori s-a pierdut acel inefabil entuziasm al începuturilor? În jurul unor întrebări inspirate de recentul volum de cronici cinematografice publicat în seria de autor Romulus Rusan, dialogul dintre Ana Blandiana, poetă și eseistă, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu devine o pasionantă și grațioasă călătorie imaginară printre vârstele filmului de artă, cu magia și strălucirea lor, dar și cu tensiunile abia perceptibile, care le proiectează mereu sub semnul unei discrete comuniuni cu viața însăși, distilându-le într-o insolită viziune intelectuală asupra lumii.



2.59 „Mergeam mai ales la cinematecă, deci la filme vechi. De exemplu, Romi îl avea ca idol pe Bergman – și eu, bineînțeles. Dar mie îmi plăcea foarte mult și Bresson.”

9.17 „Ceea ce n-am să găsesc acum este pasiunea și, mai ales, tipul de sentiment cu care îl vedeai – aveai sentimentul că ar trebui să se producă un mare noroc, poate chiar un miracol, deci nu te duceai la cinematograf pur și simplu.”

14.29 „Greu de spus, pentru că am fost contemporani și cu Ciulei, și cu Esrig, și cu Pintilie, deci aceeași magie se petrecea cu marii noștri regizori.”

28.17 „În orice caz, [Romulus Rusan] analiza modul cinematografic, dar sentimentul meu este că îl privea totuși... dovadă că tot timpul sunt bucăți de proză. Pornește de la observațiile scriitorului despre tot felul de lucruri și ajunge să unească viața cu filmul despre care scria.”

35.20 „Îmi amintesc filmul «Nunta» de Wajda. Este un poem clasic al lor [al polonezilor], al unui poet din secolul al XIX-lea sau chiar al XVIII-lea, despre soarta tragică a Poloniei, un poem în versuri din care el face un film: un film de un patriotism ardent, nebun, fără să-i fie rușine de asta.”

39.15 „Pentru noi, Revoluția a fost ziua de 17 decembrie, când am fost la un concert de colinzi la Biserica Sfântul Iosif (noi stăm lângă Radio și deci treceam din Strada Transilvaniei în Strada Nuferilor). Acolo am ascultat colinzi și am întâlnit un coleg de facultate, filosoful Ion Papuc, care mi-a spus: «Ați auzit ce se întâmplă la Timișoara»”