
Sign up to save your podcasts
Or


„Wager”, semnată David Grann, e o poveste despre povești. Avem un naufragiu, petrecut la începutul anilor 1700, când marile puteri europene își extindeau teritoriile și nimiceau populațiile indigene, cu explicația că așa civilizau teritoriile pe care le considerau înapoiate. Echipajul de pe Wager ajunge în largul coastelor Patagoniei, pe cea mai rea dintre insule – e pustie, nu sunt animale și resurse de hrană. Pe insulă, disperarea și foamea schimbă caractere. Unii se sacrifică, alții, dimpotrivă, atacă, uneltesc, se transformă în brute și fac orice ca să supraviețuiască. Apoi, supraviețuitorii se împart în două tabere. La întoarcerea în Marea Britanie, urmează și un proces, care se bazează mult pe jurnalele ținute de cei implcați.De altfel, autorul s-a apucat să facă documentarea pentru carte, după ce a dat de un jurnal, scris de un puști de 16 ani, pe nume John Byron, care s-a aflat la bordul navei Wager. Au urmat, apoi, și alte jurnale ținute de căpitan și marinari. Fiecare a văzut adevărul altfel, cum e și firesc.
Când tiparele din viața ta nu te duc către relații toxice, dar ajungi totuși față în față cu un om abuziv, ce faci când nimeni nu te mai poate salva? Cum te salvezi singură? Cum îți recapeți mintea, identitatea și puterea după ce ai fost zdrobită psihic — și cum îți protejezi copilul în tot acest proces?În acest episod al podcastului DilEmma, alături de Emma de la Zu și psihoterapeut Bogdana Păcurari, intrăm într-o poveste reală, dură și necesară. Vorbim despre abuz și violență domestică dincolo de etichete, despre manipulare, frică, control și despre acel punct în care realitatea se rupe: momentul în care frica de a rămâne devine mai mare decât frica de a muri.Un episod despre supraviețuire, despre eliberare și despre responsabilitatea de a nu lăsa acele răni să ajungă mai departe către copilul tău.
De la gâdilat la construit cu lemne și pietricele, fie că ne jucăm „Țară, țară, vrem ostași” sau „Nu te supăra, frate”, fiecare tip de joc – senzorial, tactil, de construcție sau board game– contribuie la dezvoltarea echilibrată și armonioasă a copiilor noștri.În acest episod al podcastului Părinți CuMinți, alături de Simona Gherghe și Oana Moraru, continuăm seria dedicată jocului liber, cu idei și propuneri de joacă adaptate fiecărei vârste, de la bebeluși până la adolescenți.Aflăm ce beneficii reale aduce fiecare tip de joc și când îl putem introduce, cu ușurință, în viața copilului nostru.
Cum gestionăm, pentru copiii noștri, presiunea dinaintea examenelor? Ce putem face concret pentru a-i sprijini și ce se ascunde, de fapt, în spatele reacțiilor diferite ale copiilor și adolescenților în fața învățării?În acest episod al podcastului Părinți Cuminți, alături de Simona Gherghe, Oana Moraru și psihoterapeutul Cecilia Moței, punem în discuție presiunea psihică și emoțiile copleșitoare pe care copiii și adolescenții le trăiesc în fața examenelor naționale din clasa a VIII-a și a XII-a. Vorbim despre eticheta notelor, despre așteptările părinților și despre ce ar trebui să însemne, cu adevărat, pregătirea pentru următoarea etapă din viața lor.Un episod despre echilibru emoțional, presiune și performanță, despre cum recunoaștem nevoile reale ale copilului dincolo de rezultate și cum putem construi un spațiu de siguranță în care învățarea să fie mai accesibilă, fără a proiecta asupra lui, aşteptările noastre.
Ce sunt arhetipurile și cum se manifestă în viața noastră de zi cu zi? Cum se activează în interacțiunea cu fiecare om din lumea noastră? Cum ne influențează perspectiva și cum putem ajunge să le echilibrăm?În acest episod al podcastului DilEmma, alături de Emma de la Zu și de psiholog, psihoterapeut și psihanalist Carmen Buși, deslușim caracteristicile arhetipurilor pe care Carl Gustav Jung le-a adus în înțelegerea naturii umane, pentru a explica poveștile pe care le trăim și de ce reacționăm așa cum o facem în relațiile noastre. De la arhetipul mamei, la cel al iubitei sau al reginei, explorăm tiparele de comportament care ne modelează și felul în care putem găsi echilibrul în interiorul nostru.Un episod despre poveștile care ne compun.
De ce suferința seamănă atât de mult cu iubirea? Ce se întâmplă atunci când, într-o relație, ajungem să analizăm chiar și tonul unui simplu „ok”? Și de ce, uneori, iubim mai mult exact în momentele în care relația se răcește?În acest episod al podcastului DilEmma, alături de Emma și de psiholog Bogdana Păcurari, aducem la masă povestea unei ascultătoare care ne-a scris în căutarea unor răspunsuri. O poveste despre relații în care se regăsesc aceleași tipare, despre parteneri care pleacă, uneori chiar rămânând fizic acolo, și despre lupta interioară dintre dorința de a fi iubit și teama de a pierde.Un episod despre legături care ne țin mai aproape de suferință decât de liniște și despre cum putem începe, cu blândețe, să alegem altfel iubirea.
Astăzi îți propun o călătorie în trecut, în anii comunismului, cu volumul ”Povești din cartierul Primăverii”, semnat Lavinia Betea, e un volum de interviuri. Autoarea, jurnalist și cercetator în domeniul istoriei a stat de vorbă cu copii și descendenți ai vârfurilor comuniste, cu fiica Anei Pauker, cu fostul redactor șef al publicației Scânteia, cu fiica primului directorl general al Securității... cu toții vin cu povești din cele mai diverse.Cum mergea Gheorghiu-Dej, la întâlniri cu Stalin, cum Lica, fata lui Gheorghiu-Dej lua bijuterii din tezaur să le poarte și ”uita” apoi să le returneze... Copiii liderilor vremii se bucurau, în cartierul Primăverii, de grădiniță și școală deschise doar pentru ei. Făceau o școală bună, educatie burgheză, primeau acasa meditatori de limbi străine, pian, desen, după un model venit de la Moscova. Era o altă viață acolo, în acest ”ghetou de lux”.
În numerologie, viața este privită ca o succesiune de cicluri bine definite, care reflectă etapele evoluției noastre interioare.
În acest episod Astrolov, alături de Lavinia Badea și invitata sa, numerologul Alexandra Mihărtărescu, explorăm ciclurile de 9 ani și felul în care fiecare etapă, de la naștere până la maturitate, aduce lecții, schimbări și direcții noi. Discutăm, de asemenea, despre influența fiecărui an din acest ciclu și modul în care ne modelează parcursul.
Un episod despre ritmurile vieții și sensul transformării personale.
Când a fost ultima oară când copilul tău s-a jucat liber? Fără reguli, fără structură, doar creativitate și imaginație în mijlocul naturii?În acest episod al podcastului Părinți CuMinți, alături de Simona Gherghe și Oana Moraru, descoperim formele de joacă liberă specifice fiecărei vârste, de la naștere până la adolescență. Discutăm despre importanța jocului fără strategie și fără structură în dezvoltarea copilului și despre declinul pe care îl are această formă de joacă în ultimele decenii.Un episod despre întoarcerea la esență, despre copilărie autentică și despre cum putem susține, ca părinți, libertatea interioară a copiilor noștri prin joacă.
Cum se face că, într-o lume în care avem acces la tot mai multă informație, ne simțim tot mai departe de înțelepciune? Ce înseamnă cu adevărat libertatea atunci când nu mai fugim de noi înșine, ci alegem să ne întâlnim cu adevărul nostru interior?
În acest episod al podcastului DilEmma, alături de Emma și invitatul său, psihoterapeut și teolog, Cristian Manea, intrăm într-un dialog profund și vulnerabil despre cunoașterea pe care o acumulăm, dar pe care rareori o transformăm în trăire. Vorbim despre pierderea scopului atunci când ne agățăm de o singură direcție și uităm să ne construim echilibrat – personal, profesional, emoțional și spiritual. Despre superficialitatea care ne îndepărtează de esență, despre nevoia de validare care ne face să ne abandonăm adevărul și despre revolta care pare profundă, dar rămâne la suprafață.
Un episod despre întoarcerea la responsabilitate și sens. Despre progresul care nu înseamnă doar evoluție exterioară, ci o alegere conștientă de a deveni mai buni, mai prezenți, mai generoși. Despre iertarea pe care o cerem, dar pe care o ignorăm în transformare. Despre amprenta emoțională a gândurilor noastre și despre cum iubirea adevărată începe din interior.
From the publisher's feed

26 Listeners

8,393 Listeners

12 Listeners

1 Listeners

2 Listeners

10 Listeners

5 Listeners

8 Listeners

3 Listeners

0 Listeners

1 Listeners

0 Listeners

0 Listeners

0 Listeners

0 Listeners