Cu ocazia interviului acordat RFI România, premierul Ilie Bolojan a afirmat că a sesizat Parchetul în cazul Eximbank pentru suspiciuni de delapidare a banilor publici. Este vorba despre o serie de credite devenite neperformante acordate mai multor companii. Ieri, Exim Banca Românească a transmis un comunicat de presă în care se fac o serie de precizări referitoare la mecanismul de garanții de stat și de credite subvenționate. De fapt, cazul creditelor neperformante acordate unor firme deschide o temă extrem de sensibilă, dar și total netransparentă.

Să facem puțină istorie. Eximbank, înainte de a se transforma în bancă comercială și de a lua denumirea de Exim Banca Românească, a funcționat ca o societate bancară mai specială. În sensul că banca avea rolul de a susține activitatea de export a companiilor românești. Cu această misiune, Eximbank a acordat credite cu dobânzi preferențiale sau garanții în contul statului sau în contul băncii.

În principiu, mecanismul de susținere a exporturilor este util pentru economie și se folosește în multe state europene. Un model de funcționare sunt de exemplu garanțiile Hermes, din Germania.

În România, problema este că tot procesul de susținere a exporturilor a fost total netransparent. Nimeni nu știe la nivelul publicului larg care sunt sumele garantate de stat sau creditele oferite și mai ales nu se știu decât unele dintre companiile beneficiare.

Mai important este că alături de Eximbank apare una din instituțiile cele mai discrete ale statului român. Este vorba despre Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări. Comitetul a existat sub un alt nume încă din anul 1991. În anul 2007, noul Comitet se redenumește, dar își păstrează, în esență, aceeași utilitate, adică susținerea exporturilor. Pretextul schimbării titulaturii este intrarea României în Uniunea Europeană și racordarea la instituții de același tip din Europa, doar că în România nu există nicio informație despre activitatea concretă a Comitetului interministerial. De exemplu, ar fi interesant de văzut care sunt companiile care au primit facilități, ar trebui să se știe totalul garanțiilor de stat acordate și volumul creditelor cu dobândă preferențială. De asemenea, ar trebui să fie publicate sumele care nu au mai fost rambursate de companiile care au primit credite sau garanții pentru a înțelege care au fost costurile plătite de stat în contul susținerii activității de export.

Comitetul interministerial nu a produs niciun bilanț public. Este un fel de „gaură neagră” din care nu se știe ce sume sunt plătite și nici ce fonduri sunt rambursate.

În aceste condiții, este realist să credem că nu mai putem știi ce s-a întâmplat cu susținerea exporturilor până în anul 2007, dar pentru ultimii ani Corpul de control al prim-ministrului ar trebui să facă o vizită la Comitetul interministerial.

Dacă, bineînțeles, va fi posibil, pentru că dacă privim componența Comitetului vom vedea că este populat cu reprezentanți ai guvernului. Mai exact, prin hotărârea de guvern de înființare, Comitetul interministerial este format din 13 membri dintre care președintele este un secretar de stat din Ministerul Finanțelor, respectiv coordonatorul Direcției generale de trezorerie și datorie publică, un vicepreședinte este un secretar de stat de la Ministerul Economiei, iar un al doilea vicepreședinte este chiar șeful Eximbank. La cei trei se adaugă 10 membri, secretari de stat de la Ministerul Finanțelor, ANAF, Ministerul Administrației și Internelor, AVAS, Ministerul Agriculturii și de la Secretariatul General al Guvernului.

Doar citind instituțiile reprezentate în Comitetul interministerial ne dăm seama că un control și mai multă transparență nu vor fi ușor de impus, pentru că premierul ar trebui să calce prea multe „mușuroaie”. Ar fi interesant de văzut cum a primit fostul combinat Sidex credite în valoare de 300 milioane de euro, dar și sumele garantate de stat care nu s-au mai întors niciodată la buget. După cum stau lucrurile, nu avem nicio șansă să aflăm răspunsul la aceste întrebări.

Acum, aproape de sfârșitul primei luni din acest an, analiștii economici observă ce se întâmplă cu raportul de schimb euro-dolar. În ultimele luni, a devenit o constantă creșterea monedei europene în raport de dolar, iar la începutul acestei săptămâni euro a ajuns chiar la pragul simbolic de 1,20 pentru un dolar, o valoare care nu a mai fost atinsă din iunie 2021.

Această întărire a monedei europene nu este pusă pe seama calităților ei, ci pe slăbirea dolarului. Dar, creșterea euro obligă oficialii europeni să fie în gardă, pentru că influențele asupra inflației, creșterii economice și competitivității mărfurilor europene sunt multiple.

Într-o postare pe rețeaua Linkedin, guvernatorul Băncii Franței și membru în Consiliul guvernatorilor al Băncii Centrale Europene (BCE) a scris că banca centrală urmărește aprecierea euro și impactul potențial asupra reducerii ratei inflației. Și a completat că evoluția euro în raport de dolar este unul dintre factorii care va fi avut în vedere, în următoarele luni, în ceea ce privește deciziile de politică monetară și implicit dobânzile din zona euro.

Analiștii pieței financiare văd o scădere a încrederii în moneda americană. De la instalarea lui Donald Trump la Casa Albă pentru al doilea mandat, dolarul a scăzut cu 15% față de euro. Tensiunile diplomatice și comerciale generate de SUA, presiunile repetate care au venit de la președintele american asupra Rezervei Federale și schimbările surprinzătoare de politică economică au slăbit încrederea investitorilor în dolar.

Mulți specialiști subliniază că imprevizibilitatea politicii economice a dus la diminuarea încrederii în moneda americană. Cu toate acestea, Donald Trump este mulțumit de valoarea monedei americane. De altfel, și în primul său mandat, președintele american a avut o politică a dolarului „slab”. Dar, în același timp, multe dintre declarațiile președintelui SUA au dus la o creștere a volatilității pe piața valutară.

Așa cum se întâmplă cu toate monedele care au perioade de creștere, se află într-o o situație duală, adică o creștere a monedei euro în raport de dolar poate fi benefică sau negativă în funcție de poziția din economie a companiei.

Astfel, creșterea euro în raport de dolar este un handicap serios pentru sectoarele economice orientate către export. Industria auto și, în general, sectorul industrial, sunt domenii cu multe companii exportatoare care sunt dezavantajate de o monedă europeană puternică în raport de dolar.

De asemenea, companiile europene care produc și exportă mărfuri de lux nu sunt deloc fericite cu evoluția euro-dolar. În ceea ce privește statele membre, Germania cu o industrie puternic orientată către export este vulnerabilă în fața creșterii euro și acest dezavantaj vine după ce anul trecut SUA au impus tarife vamale mărfurilor care vin din Uniunea Europeană.

Dacă un euro puternic scumpește exporturile lucrurile stau invers cu mărfurile importate, mai ales în ceea ce privește materiile prime energetice care sunt tranzacționate în dolari. În felul acesta, inflația poate rămâne la un nivel scăzut, iar puterea de cumpărare a gospodăriilor din zona euro se îmbunătățește. Companiile importatoare, cum sunt cele din industria chimică, din sectorul de aviație sau din construcții au un avantaj atunci când moneda europeană crește față de cea americană. Mai mult, o inflație care se menține la cote scăzute va deschide calea pentru ca BCE să reducă în continuare dobânzile, iar acest lucru va susține creșterea economică.

În același timp, creșterea euro reaprinde dezbaterea referitoare la echilibrul sistemului monetar internațional. Desigur, ar fi o naivitate să creadă cineva că euro va înlocui dolarul, dar interesul crescut al investitorilor în moneda europeană este evident.

Guvernul obligă persoanele fizice cu „activități economice” să întocmească și să transmită facturi electronice. Este un obiectiv realist? Sigur, este un program complet nepregătit.

În urmă cu vreo două săptămâni, pe un grup de WhatsApp al unei publicații cu care colaborez s-a născut o mică revoltă. Șefii le cereau colaboratorilor să se înregistreze la ANAF în spațiul privat virtual (SPV). Fără nicio altă explicație.

Oamenii s-au impacientat și au reacționat. Au sunat la cunoștințele pe care le aveau la ANAF și au întrebat ce poate însemna acest lucru, iar răspunsul funcționarilor fiscului a fost clar: persoanele fizice nu pot emite facturi. Atunci, colaboratorii media au crezut că li se pregătește ceva, obligația de a-și înființa o firmă sau de a se înregistra ca persoane fizice autorizate și se gândeau că vor avea nevoie de un contabil, de softuri specializate și multe altele. Cu alte cuvinte, alți bani, altă distracție.

De fapt, lucrurile stau altfel și ele explodează acum, la sfârșitul lunii ianuarie a.c. Concret, prin ordonanța trenuleț apărută anul trecut, cu o zi înainte de Sărbătoarea Crăciunului, se introducea o nouă prevedere legislativă. Tradusă ea suna așa: toate persoanele fizice care au „activități economice” trebuie să se înscrie în Registrul RO e-factura și apoi să emită factură electronică. Primul pas pentru a te înscrie în registru era acela de a te înregistra în spațiul privat virtual de la ANAF.

Mai exact, ordonanța trenuleț a venit cu o revoluție fiscală. Adică, obligă persoanele fizice care desfășoară „activități economice” să emită facturi electronice, bineînțeles, sub incidența Registrului RO e-factura.

Dacă asta nu este o schimbare fiscală extraordinară, atunci care ar putea fi? Să obligi un milion, două sau trei milioane de persoane care fac „activități economice” să se înroleze în SPV, să se înregistreze în registrul e-factura, să facă facturi și să le trimită beneficiarilor nu este deloc simplu. În special, într-o țară cu o educație economică precară. Mai ales într-o țară în care, cu câțiva ani în urmă, un fost șef al ANAF nu știa să completeze o factură.

Citeste siReguli noi pentru cei cu drepturi de autor | Cum emiți factură electronică

Pentru o lucrare atât de amplă ar fi fost nevoie de o campanie de informare care să se deruleze cel puțin un an de zile, pentru ca oamenii care au „activități economice” să știe ce au de făcut.

A vorbit vreodată premierul României despre faptul că guvernul pune câteva milioane de cetățeni să facă facturi electronice? A scos șeful ANAF vreun cuvințel despre cum pot să facă e-facturi contribuabilii persoane fizice? A explicat vreodată ministrul finanțelor că există o nouă prevedere legală care obligă milioane de oameni să facă facturi electronice? A fost vreun ministru din guvernul României care a „ciripit” ceva despre schimbarea legislativă? Nici vorbă.

Tot guvernul a tăcut mâlc și a mers pe ideea că milioane de cetățeni vor citi ordonanța trenuleț între Crăciun și Revelion, vor înțelege paragrafele legale care îi obligă să facă factură și la o săptămână de la Sărbătoarea Sfântului Ion vor fi deja înrolați în SPV, vor fi gata înregistrați în registrul e-factura și se vor grăbi să facă facturile electronice și să le trimită în sistemul ANAF. Ar fi hilar, dacă nu ar fi revoltător. S-a mers pe ideea comodă că necunoașterea legii nu este o scuză pentru nerespectarea ei.

Încă un detaliu: milioane de cetățeni cu „activități economice” - să zicem, șoferi de companii de ridesharig, mici agricultori, crescători clandestini de porci, zugravi amatori, frizeri ambulanți, mecanici auto care lucrează în garaje, meseriași care fac mobilă în podul casei, cofetari amatori, comercianți online – ar fi trebuit să se înregistreze în registrul e-factura până la 15 ianuarie a.c. Ridicol. Tot până la 15 ianuarie a.c. ar fi trebuit să intre în vigoare procedura privind organizarea și înscrierea în registrul e-factura prin ordin al președintelui ANAF. Doar că ordinul era în transparență publică abia în data de 15 ianuarie a.c.. La final, trebuie să declar următoarele: în calitate de jurnalist am pledat întotdeauna pentru măsuri care să reducă evaziunea mare sau mică (acesta este, probabil, scopul facturării electronice), nu sunt afectat în niciun fel de această legislație, nu sunt consultant fiscal, deci ar putea să existe unele devieri de cifre sau de interpretare. Dar, să crezi că în două săptămâni poți obliga milioane de cetățeni să facă facturi electronice este o dovadă nu doar de naivitate, ci de-a dreptul o lipsă de realism economic.

Guvernul a anunțat ieri condițiile financiare și proiectele pe care România le are în cadrul programului SAFE. Este vorba despre un program european creat pentru ca statele membre să își poată consolida industria de apărare, dar în program sunt incluse și obiective civile care pot fi considerate infrastructură critică în caz de conflict. La nivelul Uniunii Europene, programul are un buget total de 150 miliarde de euro care va fi folosit pentru credite pentru statele europene.

România are o alocare de 16,6 miliarde de euro, care vor fi folosiți pentru achiziții militare, pentru proiecte de investiții civile și pentru o serie de achiziții care vor fi făcute de Ministerul Administrației și Internelor.

Lista proiectelor este publică, nu insistăm. Doar putem remarca specificul acestui program derulat în premieră de Uniunea Europeană. În România, au fost destule comentarii legate de faptul că programul SAFE este bazat pe împrumuturi, iar cei care caută „nod în papură” s-au arătat îngrijorați de creșterea gradului de îndatorare și implicit de creșterea datoriei publice. Desigur, atunci când guvernele anterioare se împrumutau pentru plata salariilor bugetare nu era nimic de reproșat. Acum, când România se împrumută pentru a-și crește capacitatea de apărare a țării, se aud tot felul de voci sâcâitoare.

Adevărul este că dacă nu ar fi existat programul european, România ar fi avut trei posibile surse pentru a obține bani de investiții în sectorul de apărare: bugetul de stat, împrumuturi de la instituții financiare internaționale sau credite luate de pe piața financiară. Practic, primele două surse nu pot fi utilizate, pentru că deficitul trebuie să scadă, iar instituțiile financiare internaționale au reguli clare referitoare la finanțarea sectorului de apărare. În ceea ce privește creditele luate de pe piață, băncile au norme dure, conform cărora nu pot finanța sectorul de apărare și chiar dacă s-ar găsi variante de împrumut dobânda ar fi mare.

Prin programul SAFE, România primește un credit pe 45 de ani, cu o perioadă de grație de 10 ani, cu o dobândă mică. De aceea, condițiile financiare ale programului SAFE sunt cele mai bune posibile.

Programul are și condiția de colaborare între statele membre. Proiectele comune între două sau mai multe state europene au beneficiat de un punctaj mai mare, care, la final, le-a permis statelor să aibă un avantaj la alegerea proiectelor care vor fi finanțate. Condiția colaborării între state membre este logică pentru că Uniunea Europeană are ca obiectiv construirea unui sistem de apărare coerent la nivel european.

Un aspect important al programului SAFE este că finanțează proiecte civile, care însă devin importante în cazul unui conflict armat. Concret, România are alocate 4,2 miliarde de euro pentru câteva segmente din autostrăzile „Unirii” și „Modovei”, la care se adaugă 2,8 miliarde de euro pentru achiziții ale Ministerului Administrației și Internelor și 9,6 miliarde de euro pentru achiziții militare.

În fine, programul SAFE mai are o miză și anume aceea că ar trebui să încurajeze producția în țară, cu efectele de antrenare respective. Este esențial ca România să dezvolte capacități de producție sau să le utilieze pe cele existente într-o colaborare cu companii străine cu experiență și eventual cu suficient capital. În acest sens, programul poate deveni un factor de stimulare a creșterii economice, iar România are nevoie de astfel de efecte.

În acest moment, nu sunt clare proiectele care se vor derula în țară și care au șanse să contribuie la creșterea economică, dar producția locală este mai importantă decât achiziția înțelegând că lista de cumpărături este o soluție de termen scurt. Programul SAFE pornește anul acesta și el poate deveni un motor de creștere economică, nu doar de apărare.

O serie de date prezentate de premierul Ilie Bolojan arată dezechilibrele bugetare care există la nivel local. În medie, salariile costă de patru ori mai mult decât încasările din impozite și taxe locale, iar veniturile administrației locale se bazează de fapt pe bugetul de stat.

Nu ar trebui să trecem atât de repede peste informațiile publicate pe pagina de Facebook de către premierul Ilie Bolojan. Trebuie precizat că toate datele au aceeași sursă, adică prim-minstrul guvernului României și dincolo de eventualul subiectivism de care ar putea fi bănuit premierul, cifrele sunt oficiale și relevante.

Tema analizei este administrația locală din România și o serie de comparații la nivel european. Astfel, veniturile administrației locale românești depind într-o proporție mare de bugetul de stat, respectiv, veniturile proprii sunt în valoare totală de 1,51% din PIB, în timp ce transferurile de la buget reprezintă 7,51% din PIB.

Diferența este vizibilă și arată că trebuie făcut ceva: fie o schimbare a modelului de finanțare a administrației locale, fie o restructurare de personal, fie o reorganizare administrativă, fie câte ceva din fiecare. Deocamdată, premierul Ilie Bolojan a inițiat o reducere a cheltuielilor de personal. Este un demers util, fără îndoială, dar care ar trebui completat de măsuri de reformă.

Analiza oferă și o comparație la nivel european, adică în România, transferurile de la buget reprezintă 83% din totalul veniturilor administrației locale, în timp ce media europeană este de 51%. Totodată, veniturile din impozitele și taxele locale reprezintă doar 0,74% din PIB, în timp ce la nivelul Uniunii Europene procentajul este, în medie, de 3,68% din PIB.

Premierul Bolojan arată și cauzele pentru care există o diferență atât de mare. Este vorba despre excepțiile frecvente care reduc baza fiscală, despre un nivel scăzut al taxelor și impozitelor (ne place sau nu să recunoaștem, dar este o realitate) și despre o colectare redusă. Am aflat cu ocazia creșterii taxelor și impozitelor locale că nu există un nivel crescut de plată. Este și o contrazicere a ideii că populația își achită cu maximă corectitudine obligațiile de plată către localități. Se poate ca nivelul redus de colectare să fie valabil doar pentru anumite taxe sau impozite sau pentru unele zone, dar, indiferent de situație, creșterea gradului de colectare ar trebui să fie o prioritate chiar pentru administrațiile locale.

Premierul adaugă și o serie de date referitoare la raportul care există între salariile din administrație și încasările din taxele locale. În România, cheltuielile cu salariile din administrația locală ajung la aproximativ 3% din PIB, ceea ce înseamnă de aproape patru ori mai mult decât veniturile obținute din taxele și impozitele locale, care sunt de 0,74% din PIB.

Spre deosebire de România, în Uniunea Europeană situația este echilibrată, în sensul că totalul cheltuielilor cu salariile reprezintă 3,6% din PIB, iar veniturile din taxele și impozitele locale sunt de 3,68% din PIB. Este limpede că există un dezechilibru major în România între încasările din taxe și impozite ale administrației locale și cheltuielile cu salariile.

De ce s-a ajuns aici? Pe de o parte, pentru că a existat o creștere a numărului de angajați (greu de spus în ce măsură creșterea numărului de funcționari din primării a fost justificată de creșterea calității serviciiilor publice). Pe de altă parte, tema încasărilor reduse la bugetele locale este din nou evidentă.

În fine, analiza prezintă și alocările pentru investiții. La acest capitol, România depășește media Uniunii Europene, cu 2,98% din PIB față de 1,56% din PIB. Se poate spune că România, în special în teritoriu, are nevoie de investiții și implicit de dezvoltare.

De asemenea, există programe de investiții finanțate de la bugetul de stat sau cu fonduri europene. Problema este că în unele cazuri efectele investițiilor la nivel local nu sunt vizibile în creșterea economică. În concluzie, dezechilibrele financiare în administrația locală sunt majore. Ceva trebuie schimbat.

S-au făcut multe analize ale lumii actuale în această săptămână la Davos. Dar, atunci când ideile sunt foarte valoroase acțiunea s-ar putea să rămână în urmă. Astfel, discursul de la Davos al președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a inclus alături de câteva teme analitice referitoare la momentul actual și o serie de propuneri cât se poate de concrete.

Șefa Comisiei Europene pleacă de la realitatea economică spunând că acum prea multe companii europene caută finanțare în afara Europei pentru a crește și a se extinde. Firmele se confruntă cu un set de reguli în fiecare stat membru. Pe hârtie, piața este deschisă și are 450 milioane de europeni, dar în realitate este mult mai complicat, a spus von der Leyen. Verdictul este corect și reconfirmă situația asupra căreia atrage atenția Mario Draghi în raportul despre competitivitate publicat în anul 2024.

Important este că oficialul european avansează și o serie de soluții. Ele se întind pe două paliere. În primul rând, este vorba despre modalitatea de înființare a unei companii. Intenția anunțată de Ursula von der Leyen este ca antreprenorii să poată înregistra în 48 de ore o companie, prin online, în orice stat membru. În același timp, companiile vor avea același regim de capital la nivel european.

Practic, șefa Comisiei Europene anunță o uniformizare a condițiilor de înființare a unei companii la nivelul Uniunii Europene. Trebuie să fie clar: nu este vorba despre regimul fiscal, ci despre procedurile birocratice necesare pentru înființarea unei companii, respectiv despre posibilitatea de a transmite actele necesare prin mediul online, despre condiția de capital minim impusă de fiecare stat membru sau despre regulile referitoare la sediul social. Din aceste puncte de vedere, România nu a găsit deocamdată varianta optimă, iar o uniformizare a condițiilor de înscriere a unei firme la nivel european este binevenită.

În al doilea rând, Uniunea Europeană trebuie să construiască un sistem de finanțare mai flexibil și mai adaptat pentru start-up-uri. Deocamdată, finanțarea structurată lipsește, iar șefa Comisiei Europene o spune răspicat: avem nevoie de un sistem prin care companiile europene să poată face afaceri și să se finanțeze la fel ca în SUA și China.

Este o temă importantă pentru mediul de afaceri. Uniunea Europeană pierde numeroase start-up-uri care pot fi valoroase, dar care găsesc finanțare, pe măsură ce se dezvoltă, în SUA. În felul acesta, Uniunea Europeană risipește, idei, oameni și afaceri, doar pentru că nu poate structura un sistem de finanțare care să fie adaptat la nevoile companiilor care se dezvoltă.

Sunt două subiecte importante pentru dezvoltarea companiilor europene. Oricât ar părea de lipsit de importanță, înființarea unei companii are o semnificație aparte pentru un antreprenor care dorește să înceapă o afacere. De asemenea, este esențială dezvoltarea unor fonduri de investiții cu capital de risc care să susțină finanțarea firmelor aflate la început de drum care dezvoltă produse inovative, care pot avea o creștere explozivă și care caută linii de finanțare potrivite, inclusiv prin intrarea în acționariat a unor investitori.

Europa trebuie să se grăbească să facă aceste schimbări, pentru că ele sunt așteptate de mulți antreprenori care vor să înceapă un business.

Totodată, Ursula von der Leyen a vorbit și despre piața unică de capital la nivel european, dar și despre un plan energetic comun. Este o necesitate dacă vedem diferențele de preț dintre hub-urile europene de energie electrică, dar mai ales diferența de preț dintre energia consumată în Europa și cea din SUA. Evident, unele obiective, precum cele energetice, au nevoie de timp pentru a fi atinse, altele, însă, precum cele referitoare la mediul de afaceri sunt absolut urgente.

Tensiunile dintre SUA și Uniunea Europeană au fost vizibile în primele zile ale săptămânii, la Forumul Economic de la Davos. Nervozitatea s-a simțit în luările de poziție atât ale oficialilor europeni, cât și ale celor americani. În acest context, experții în economie avansează o serie întreagă de soluții pentru ca Uniunea Europeană să aibă o poziție mai bună de negociere pe subiectele comerciale și geopolitice. Astfel, publicația franceză „La Tribune” avansează o idee care la prima vedere ar putea fi eficientă. Este vorba despre datoria americană pe care a cumpărat-o Europa, respectiv vânzarea acestor active.

George Saravelos, expert valutar la Deutsche Bank a declarat citat de „La Tribune” că Europa este cel mai mare deținător de datorie americană, Este vorba, conform specialistului băncii germane, despre o sumă în valoare de 8.000 miliarde de dolari, în obligațiuni și acțiuni americane, dublu față de ceea ce deține restul lumii.

Potrivit Rezervei Federale americane valoarea ar putea fi chiar mai mare ajungând până la 12.500 miliarde de dolari. Este o cifră fabuloasă, iar vânzarea activelor financiare americane deținute în Europa ar duce la o prăbușire a pieței bursiere americane și la o creștere a datoriei publice.

Doar că scenariul oricât de interesant ar părea, este practic imposibil de pus în practică. De ce? Un reprezentant al unui fond de investiții a explicat pentru publicația franceză că datoria americană este de fapt la companiile financiare private și nu se află în portofoliul guvernelor. Activele sunt deținute de societăți de asigurări, de bănci sau de fonduri de investiții. Guvernele ar putea încuraja sistemul financiar privat să vândă titluri de datorie americană, dar nu le poate, în niciun caz, obliga.

În plus, o vânzare masivă și rapidă ar scădea prețul acțiunilor și nivelul randamentelor, ceea ce ar putea să aducă pierderi financiare mari celor care renunță la active. La urma urmei, nimeni nu vrea să piardă bani și atunci acest scenariu este puțin probabil.

Dar, nu imposibil pe scară redusă. Astfel, fondul suedez de pensii cu active substanțiale, Alecta, a anunțat că a vândut anul trecut majoritatea obligațiunilor de trezorerie americane, în valoare de 11 miliarde de dolari.

Nu este singurul caz. Un fond de pensii norvegian, de dimensiuni mai mici decât cel suedez, și-a anunțat intenția de a vinde activele americane pe care le deține, în valoare de 100 milioane de dolari până la sfârșitul acestei luni. Un expert al fondului a declarat că vânzarea se va face treptat pentru a nu fi subevaluate de piață.

Un scenariu de vânzări masive de obligațiuni sau acțiuni este puțin posibil, pentru că multe entități financiare sunt în continuare interesate de plasamente în active financiare americane pe care le consideră rentabile. Trezorierii fondurilor de investiții nu uită că Statele Unite sunt totuși cea mai mare forță economică a lumii în care s-au dezvoltat companii de tehnologie care, multe dintre ele, domină economia mondială.

În același timp, liderii europeni nu exclud utilizarea pentru prima oară a instrumentului anticoercitiv, așa-numita „bazooka” europeană. Această procedură de apărare comercială, adoptată în anul 2023, dar neutilizată, încă, permite celor 27 de state membre să ia o serie de măsuri de retorsiune dacă o țară terță folosește șantajul pentru a impune decizii politice Uniunii Europene sau unui stat membru. Excluderea companiilor americane de pe piețele europene de achiziții publice sau blocarea anumitor investiții pot fi câteva măsuri în atenția Uniunii Europene.

Aseară, președintele Donald Trump a anunțat că s-a ajuns la o înțelegere pe tema Groenlanda și că nu va mai aplica suprataxarea statelor europene începând cu 1 februarie a.c. Ceea ce nu înseamnă că europenii se pot relaxa.

Ieri, ministrul finanțelor a prezentat într-o conferință de presă o serie de date bugetare din anul 2025. Cea mai importantă informație este fără îndoială nivelul deficitului bugetar. Să reamintim că ținta asumată de guvern pentru anul trecut era de 8,4% din PIB.

Surpriza plăcută anunțată de Alexandru Nazare este că anul 2025 se va încheia cu deficit de 7,7% din PIB. Cu o precizare importantă: deocamdată, nu este nivelul oficial, ci doar o estimare a ministrului finanțelor înainte ca ultimele calcule ale bugetului de stat pe 2025 să fie finalizate. Putem să ne gândim, totuși, că ministrul Nazare nu se hazardează să anunțe cifre fără să se bazeze pe informații corecte.

O observație importantă este că 7,7% din PIB (dacă va rămâne această cifră) reprezintă deficitul prin metoda cash. Va fi esențial să aflăm mărimea deficitului bugetar calculat prin metoda ESA, adică inclusiv plățile amânate de la un an la altul. Știm acum că în anul 2024 guvernul Ciolacu a apelat la această metodă, de amânare a unor plăți pentru anul următor, pentru a putea raporta un deficit bugetar mai mic.

Evident, este doar un „artificiu” înșelător, pentru că metodologia europeană se bazează pe ESA, adică ia în calcul și plățile restante, ceea ce a făcut ca adevăratul deficit să fie calculat și făcut public. Concret, în anul 2024, deficitul cash a fost de 8,65% din PIB, iar deficitul ESA a ajuns la 9,3% din PIB.

Este greu de spus cât a fost anul trecut deficitul prin metoda ESA. În fiecare an, au existat diferențe între cele două metodologii de calcul, dar nu atât de mari ca în cazul guvernului Ciolacu. Cu siguranță, și anul trecut au fost amânate o serie de plăți, dar, în același timp, guvernul Bolojan a făcut eforturi financiare pentru a reduce datoriile restante.

Deocamdată, nu știm cifrele finale, dar putem compara deficitul cash în anul 2024 cu același indicator în anul 2025. Rezultă 8,65% față de 7,7% din PIB. Doar această diferență ne arată că ajustarea bugetară de la un an la altul ar putea fi de aproximativ 1% din PIB. Va fi o scădere remarcabilă, pentru că, pe de o parte, este prima reducere a deficitului bugetar după ce România a convenit planul de ajustare bugetară cu Comisia Europeană și, pe de altă parte, va fi o reducere chiar mai mare decât „pasul” asumat prin planul bugetar-structural național pe termen mediu, 2025-2031.

Scăderea deficitului bugetar este în primul rând utilă pentru uz intern. Începând cu vara anului trecut, s-a auzit non-stop că toate eforturile guvernului, de creștere a TVA și a accizelor, de înghețare a salariilor și pensiilor, de reducere a sporurilor, sunt degeaba. Politicieni și experți au spus că măsurile luate de guvern nu au efecte asupra bugetului, adică nu aduc mai mulți bani și nu scad cheltuielile bugetare și, pe cale de consecință, toate deciziile sunt greșite și au ca efect încetinirea creșterii economice și nu scăderea deficitului bugetar.

Rezultatul din anul 2025 arată că eforturile de ajustare nu au fost în zadar. Este adevărat că anul trecut ne-a demonstrat ceea ce știam deja și anume că sunt momente în economie în care nu poți să le ai pe toate.

Adică, nu se poate reduce deficitul bugetar, nu se poate ține sub control datoria publică și nu se pot face alocări mari pentru investiții publice și, în același timp, ritmul creșterii economice să fie ridicat, iar salariile bugetare și pensiile să fie mărite cu procentaje ce depășesc cu mult inflația sau productivitatea muncii.

Publicul ar trebui să înțeleagă că atunci când politicienii de la putere devin extrem de generoși cu banii publici, atunci când deficitele cresc, iar datoria publică avansează amețitor, va veni un moment în care vor trebui să înceapă reglajele. Iar ajustările sunt făcute fie de inflație, fie de măsuri de restrângere a cheltuielilor publice și de creștere a veniturilor. Fie de ambele situații. Din cauza acestor restricții puterea de cumpărare are de suferit. Este momentul pe care îl trăim acum și oricât de dezagreabil ar părea este esențial pentru sănătatea economiei.

Consiliul de administrație al BNR a decis ieri că dobânda de politică monetară rămâne la același nivel de 6,5%. Era de așteptat ca aceasta să fie hotărârea, chiar dacă banca centrală se află într-o situație delicată.

Adică, dacă se uită la creșterea economică anemică, BNR ar trebui să scadă dobânda-cheie pentru a stimula avansul economiei. Dacă, însă, se uită la rata inflației, BNR ar trebui să crească dobânda de politică monetară pentru că există în continuare o diferență de nivel între inflație și dobândă, iar în felul acesta ar da un impuls reducerii prețurilor.

Din această dilemă BNR a ieșit păstrând dobânda neschimbată. A fost o decizie logică dacă luăm în calcul incertitudinile care există în economia românească în acest an.

De altfel, Consiliul de administrație al BNR a analizat evoluțiile economice din ultimul an. Astfel, rata inflației s-a redus în ultimele trei luni ale anului trecut, de la 9,88%, în septembrie, la 9,69%, în decembrie. Creșterile prețurilor au venit din dinamica salariilor și din așteptările inflaționiste pe termen scurt. Chiar dacă anul trecut salariile bugetare au fost înghețate, nu înseamnă că venitul salarial mediu nu a crescut. De asemenea, documentul BNR arată că așteptările de creșteri ale prețurilor au dus chiar la creșterea prețurilor.

Alți factori care au condus la creșterea inflației au fost cotațiile mărfurilor agroalimentare, cursul de schimb leu-euro (în pofida mult-clamatei stabilități) și efectele indirecte ale scumpirii energiei electrice.

Rata medie a inflației, calculată pe baza formulei indicele prețurilor de consum, a crescut la 7,3%, în decembrie 2025, de la 6,1%, în septembrie 2025.

În trimestrul al treilea al anului trecut, economia a scăzut cu 0,2%, după ce cu un trimestru înainte creșterea economică a fost de 1,1%. De asemenea, în trimestrul al treilea al anului trecut, consumul a crescut (numai că în ultimul trimestru s-a redus), exporturile au crescut mai mult decât importurile, ceea ce a însemnat o reducere a deficitului comercial și ca o consecință deficitul de cont curent a scăzut și el. Erau evoluții încurajatoare.

Numai că în ultimul trimestru al anului trecut lucrurile s-au schimbat. Adică, vânzările cu amănuntul au scăzut față de anul anterior, producția industrială a avut o contracție în termeni anuali, iar volumul lucrărilor de construcții s-a menținut la un plafon bun.

Deficitul comercial s-a redus, în timp ce deficitul de cont curent a crescut din cauza balanței veniturilor.

Pe piața muncii, numărul de salariați s-a redus, iar rata șomajului a urcat la 6,1%, în trimestrul III 2025. Potrivit sondajelor de specialitate din trimestrul IV 2025, intențiile de angajare au fost în continuare în descreștere.

Cotațiile dobânzilor s-au redus în ultimele luni ale anului trecut, dar au fost totuși mai mari decât în luna aprilie 2025. Dinamica creditului contractat de sectorul privat s-a redus de la 7,5%, în septembrie, la 6,8%, în luna noiembrie. A existat la sfârșitul anului trecut o orientare a persoanelor fizice și companiilor către creditele în valută, astfel că ponderea împrumuturilor în lei în total credite s-a redus de la 69,1%, în septembrie, la 68,7%, în noiembrie 2025.

Raportul BNR precizează că reducerea deficitului bugetar începută în anul 2025 va continua, probabil, și anul acesta. Rezultatul scăderii deficitului bugetar este că în felul acesta se va favoriza scăderea inflației și implicit sunt condiții pentru reducerea deficitului comercial și a deficitului de cont curent.

În concluzie, indicatorii macroeconomici arată o îmbunătățire, dar la sfârșitul anului trecut tendințele s-au schimbat, în sensul scăderii dinamicii de creștere sau alunecării în teritoriul negativ. Vom vedea anul acesta dacă va fi o evoluție de termen lung sau doar o situație conjuncturală.

Există în continuare opinii și analize pe tema impozitelor locale. De exemplu, la sfârșitul săptămânii trecute, profesorul de economie Cristian Păun a afirmat într-un dialog găzduit de „Ziarul Financiar” că „în Franța și Italia impozitul pe prima locuință, cea în care stai, este zero”.

Am realizat o scurtă documentare pe această temă pe site-ul oficial al guvernului francez, acolo unde la capitolul „impozitul pe proprietate: mod de calcul și reduceri” se găsesc informații structurate referitoare la acest tip de fiscalitate.

Astfel, încă de la început se precizează că impozitul pe proprietate se datorează pentru a se finanța serviciile publice de la nivel local, precum școli, drumuri sau parcuri. De asemenea, se arată că impozitul va trebui plătit de toți proprietarii care dețin o locuință sau de către cei care beneficiază de uzufructul acesteia, inclusiv dacă apartamentul este închiriat.

Cu alte cuvinte, informațiile oficiale ale guvernului francez nu precizează în niciun caz că prima proprietate, cea în care locuiește familia sau persoana, este scutită de la plata impozitului. Care sunt proprietățile pentru care se plătește impozitul? Site-ul oficial menționează: apartamentul sau casa, parcarea, terenul pentru construcții, ambarcațiunea amenajată pentru locuire sau ca spațiu comercial sau industrial, clădirile folosite în scop lucrativ, hangarul, atelierul, pivnița și terenul utilizat în scopuri comerciale, industriale sau publicitare. După cum se poate vedea legislația franceză nu pierde din vedere de la impozitare niciun tip de activ imobiliar.

Cum se calculează impozitul pe proprietate? Se pleacă de la valoarea cadastrală a chiriei care înseamnă valoarea chiriei pe care proprietarul o poate încasa anual dacă proprietatea ar fi închiriată. Această valoare se actualizează anual. La valoarea cadastrală se aplică o reducere standard de 50% prin care se iau în calcul costurile de administrare, polița de asigurare, amortizarea, întreținerea sau reparațiile. Apoi, fiecare autoritate locală stabilește o anumită cotă de impozitare.

Să luăm un exemplu. La Paris, valoarea cadastrală poate fi de 6.000 de euro pe an, aplicat standardul de 50% se ajunge la 3.000 de euro și înmulțit cu cota de impozitare de 20% rezultă un nivel al impozitului de 600 de euro. Desigur, este doar un exemplu generic, în realitate calculele sunt diferite de la o localitate la alta, dar putem remarca valoarea mai mare a impozitului în Paris decât în București și diferența care există între metodele de calcul.

Este adevărat, însă, că Franța are un sistem complex și de-a dreptul complicat de deduceri, adică de scădere a impozitului pe proprietate. Sunt mai multe situații în care persoanele fizice pot fi scutite parțial sau total de la plata impozitului pe proprietate, iar condițiile depind de vârstă, de veniturile obținute de proprietar și de tipul de proprietate deținută.

De exemplu, sunt scutiți de la plata impozitului pe proprietate cei care beneficiază de alocația pentru persoane vârstnice sau de alocația suplimentară pentru invaliditate. De asemenea, nu plătesc impozitul persoanele cu vârsta de peste 75 de ani, dacă venitul lor nu depășește limita prevăzută în Codul Fiscal. Valoarea stabilită în legislație este de 12.679 euro anual calculată ca și coeficient familial, adică un raport între veniturile gospodăriei și structura familiei. De asemenea, pentru venituri mai mici de aproximativ 30.000 de euro anual pe baza coeficientului familial se poate obține o reducere a impozitului. În Franța, sunt și alte situații în care se obțin deduceri, la fel ca la calculul impozitului pe venit, dar ele depind de o serie de factori, precum modernizarea locuinței sau investiții în eficiența energetică. După cum se poate vedea, modelul francez oferă reduceri sau chiar scutiri de la plata impozitului pe proprietate, în funcție de venituri, de vârstă sau pentru persoanele cu handicap.

În România, dacă se dorește actualizarea sistemului de impozite și taxe locale ar fi normal să fie creat și un sistem de reducere a taxării.