Blaise Pascal a fost o figură extraordinar de complexă, cu o viață scurtă, dar plină de realizări în domenii variate precum matematica, fizica, filozofia și teologia. Deși a făcut progrese notabile în știință, cum ar fi demonstrarea existenței vidului și dezvoltarea teoriei probabilităților, opera sa literară, filozofică și teologică a avut un impact de durată. Texte precum „Cugetări," publicate postum și fragmentar, și „Scrisorile provinciale," care criticau iezuiții, ilustrează profunzimea gândirii sale și afilierea sa la jansenism, o formă de catolicism mai riguros.

Jansenismul, influențat de teologi precum Jansenius, contrazicea practica mai laxă a iezuiților și propunea o interpretare mai riguroasă a catolicismului. Pascal, alături de familia sa, era strâns legat de mănăstirea de la Port-Royal, un centru al jansenismului în Franța. Gândirea sa, influențată de Sfântul Augustin, evidențiază precaritatea condiției umane și necesitatea harului divin pentru mântuire, abordând scepticismul față de rațiunea umană și limitările acesteia în a cunoaște adevărul absolut.

În „Cugetări”, Pascal abordează dualitatea și limitările naturii umane, preocupat de ideea că nu putem înțelege pe deplin lumea sau menirea noastră fără referință la păcatul original. Celebrul său "pariu" nu este o demonstrație a existenței lui Dumnezeu, ci un apel pragmatic către nevoia de a căuta credința. Pascal susține că actul credinței este un dar divin, iar rațiunea ar trebui să recunoască limitele sale și să lase loc harului.

Opera lui Pascal, inclusiv „Scrisorile Provinciale," critică inovațiile teologice ale iezuiților și aduce un portret intelectual și spiritual al unui catolic riguros și devotat. Deși diferit de apologii creștine anterioare, demersul lui Pascal este o nouă formă de apologetică, care subminează mândria umană și conturează o figură emblematică a gândirii creștine. În mod surprinzător, s-a discutat chiar despre canonizarea sa în Biserica Catolică.