Astăzi discutăm despre John Locke, un filozof important, contemporan și prieten cu Newton, influențat de acesta. Relația dintre filozofie și știință este evidentă în cazul lor. Locke este cunoscut pentru contribuțiile sale în filozofia cunoașterii, politică, educație și religie. În filozofia cunoașterii, Locke este un reprezentant al empirismului, susținând că mintea umană este o „tabula rasa”, iar cunoașterea provine din experiența senzorială. Această idee contrazice teoriile platonice ale ideilor înnăscute și a generat reacții din partea raționaliștilor, precum Leibniz și Descartes.

Locke a dezvoltat și o teorie a identității personale bazată pe memorie, argumentând că memoria definește cine suntem. În educație, Locke a subliniat importanța formării caracterului și a virtuților, mai presus de acumularea de cunoștințe. Influențat de Aristotel, Locke a accentuat importanța obișnuinței cu virtutea și înțelepciunea practică. Idealul său educațional era formarea unui gentleman liberal, capabil să-și controleze impulsurile și să lupte pentru valorile în care crede.

În filozofia politică, Locke a dezvoltat ideea contractului social, diferită de cea a lui Hobbes, concentrându-se pe protecția proprietății ca fundament al libertății. Locke a fost un clasic al liberalismului, subliniind importanța proprietății garantate prin lege. În scrisoarea sa despre toleranță, Locke a teoretizat separarea bisericii de stat, susținând că acestea trebuie să se ocupe de domenii diferite. Totuși, Locke nu a tolerat ateii și catolicii, considerându-i o amenințare pentru Anglia. Scrisoarea sa reflectă evenimentele politice și religioase ale timpului său, precum Revoluția Glorioasă și revocarea edictului de la Nantes.