Discutăm despre Leibniz, un geniu universal și un personaj fascinant, cunoscut pentru contribuțiile sale în filozofie, matematică și drept. Deși a publicat puțin în timpul vieții, opera sa a avut un impact semnificativ ulterior. Un aspect important al gândirii sale este dialogul cu alți filozofi, cum ar fi răspunsul său la Locke în „Noi eseuri despre înțelegerea omenească”. Leibniz a purtat o vastă corespondență, inclusiv cu Clarke, reprezentând o dezbatere indirectă cu Newton despre timp și spațiu, subiecte esențiale pentru Kant.

Leibniz este cunoscut pentru principiile sale logice, cum ar fi principiul non-contradicției și principiul rațiunii suficiente, care susțin că totul are o cauză. El a căutat să sintetizeze cunoașterea umană și să găsească validitatea în diverse filozofii. Proiectul său ecumenic se reflectă și în încercările de a găsi punți între biserici și de a critica politica războinică a lui Ludovic XIV. Leibniz a propus o expediție comună împotriva Imperiului Otoman, reflectând viziunea sa de sinteză și ecumenism.

În filozofia sa, Leibniz a dezvoltat teoria monadelor, substanțe individuale care reflectă întreaga lume într-o armonie prestabilită. Aceste monade sunt forțe active, iar universul său este unul dinamic. Teoria sa include și ideea de percepții mici, sub pragul conștienței, anticipând conceptul de inconștient. Leibniz a explorat tema răului și a providenței în „Teodiceea”, susținând că trăim în cea mai bună dintre lumile posibile, o idee satirizată de Voltaire. Gândirea sa influențează până la Bertrand Russell, fiind apreciată pentru contribuțiile în logică și teoria cunoașterii.