Alexandre Dumas și George Sand întruchipează două direcții esențiale ale romantismului francez: aventura grandioasă și introspecția angajată.

Dumas este maestrul romanului de acțiune, al intrigii spectaculoase și al personajelor memorabile. În Cei trei muschetari, Contele de Monte Cristo sau Laleaua neagră, istoria devine scenă pentru loialitate, trădare, onoare și răzbunare. Scrie repede, cu vervă teatrală, și cucerește masele fără a sacrifica eleganța frazei. Literatura lui e un spectacol inteligent, unde plăcerea de a povesti întâlnește spiritul justițiar al epocii.

George Sand, în schimb, explorează lumea interioară, condiția feminină, lupta pentru autenticitate și dreptate socială. În romane precum Indiana sau La Mare au Diable, combină lirismul cu observația realistă, introspecția cu protestul. Stilul ei e cald, dens, curajos. Viața personală – femeie scriitoare într-o lume a bărbaților, parteneră a lui Chopin, activistă politică – devine parte din mesajul literar: emanciparea nu e o teorie, ci o trăire.