Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan

EP 89: Plethon


Listen Later

Gemistos Plethon se situează în continuitatea tradiției filozofice bizantine de origine neoplatoniciană. Este fără îndoială cea mai importantă figură a neoplatonismului bizantin pentru că este un gânditor foarte original. 


La Plethon există o critică a creștinismului: pentru el salvarea Imperiului trebuie să vină de la o întoarcere către Antichitate, adică o întoarcere către un politeism interpretat filozofic. Cumva ne întoarcem la figuri din Antichitatea Târzie, precum Împăratul Iulian sau Porfir, adică o teologie platoniciană monoteistă și politeistă în același timp, pentru că Dumnezeu este Unul Transcendent, care se manifestă însă prin zei - emanații sau energii ale Unului Transcendent. E un amestec foarte interesant și de elemente zoroastriene, de elemente grecești, dar e destul de clar că nu avea creștinismul la suflet - fapt care nu l-a împiedicat să participe la marele conciliu de la Ferrara-Florența. Era însă antiunionist. Sau mai degrabă sceptic față de acest proiect de unire.


Trebuie spus că această participarea la Conciliul de la Ferrara-Florența intervine când Plethon era deja un om foarte în vârstă. El a trăit enorm, în jur de 90 de ani, foarte mult pentru epoca respectivă. De altfel, îl vedem pe fresca de la Florența, de la palațul Medici Riccardi, în faimoasa frescă cu cavalcada magilor. Magul bătrân este, de fapt, Plethon. E una dintre figurile cele mai impresionante din cadrul acestui conciliu. 


Gemistos Plethon avea însă o lungă „carieră” în spate pentru că la Mistra el creează o școală foarte importantă de filozofie. Mistra devine, spre sfârșitul Imperiului Bizantin, un centru politic, militar și cultural extrem de important. Școala de la Mistra e o referință importantă. El este marele tartor la Mistra, fiind protejat evident de familia imperială, de diferiții membri ai familiei Paleologul. Învățământul era atât exoteric, cât și unul ezoteric. Învățământul ezoteric e mult mai critic față de creștinism. Învățământul exoteric îi permite să participe la conciliul de la Ferrara și Florența. 


Ce trebuie spus este că Plethon a făcut senzație în Italia prin participarea la conciliul de la Ferrara și Florența. Nu este singurul care face senzație, mai sunt și alți intelectuali străluciți veniți cu împăratul Ioan al VIII-lea Paleologu, dar Plethon e totuși marele campion. El este venerabilul, filozof, în vârstă, important, admirat de împărat și de celelalte rude ale împăratului cu școala de la Mistra. Deci el are o aură cu totul aparte, iar impactul lui a fost colosal în Italia. El stă cumva la originea unui nou impuls în renașterea italiană, în special renașterea florentină. Sunt oameni care sub impulsul lui s-au orientat, așa cum vom vedea, în filozofie. Și vom vorbi în episodul următor despre Marsilio Ficino și Pico della Mirandola.

...more
View all episodesView all episodes
Download on the App Store

Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan IoanBy Casa Paleologu


More shows like Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan

View all
Podcastul de Istorie by Dorin Lazăr, Sergiu Motreanu

Podcastul de Istorie

12 Listeners

The Diary Of A CEO with Steven Bartlett by DOAC

The Diary Of A CEO with Steven Bartlett

8,494 Listeners

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu by Rock FM

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu

12 Listeners

Mind Architect by Mind Architect

Mind Architect

48 Listeners

Istoria României by Călina

Istoria României

18 Listeners

Timpul prezent by Matei Martin și Adela Greceanu la Radio România Cultural

Timpul prezent

3 Listeners

Metope: cultură și istorie by Theodor Paleologu

Metope: cultură și istorie

0 Listeners

Vorbitorincii-Baricade-Leaders by Catalin Striblea, Radu Paraschivescu, Radu Naum

Vorbitorincii-Baricade-Leaders

10 Listeners

Podcastul de Filosofie by Octav Eugen Popa

Podcastul de Filosofie

2 Listeners

Spandugino Podcasts by Editura Spandugino

Spandugino Podcasts

0 Listeners

Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder by Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder

Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder

3 Listeners

Călătorii geopolitice by RFI România

Călătorii geopolitice

0 Listeners

Dialog Liber by Teodor Cătăniciu

Dialog Liber

0 Listeners

Jocurile Minții by Raluca Anton

Jocurile Minții

0 Listeners

Punctul pe Știri cu Magda Grădinaru by Rock FM

Punctul pe Știri cu Magda Grădinaru

0 Listeners