Ne îndreptăm atenția spre nordul Europei și discutăm despre Martin Luther, care în 1517 a inițiat Reforma prin faimoasele sale teze. Luther a contestat numeroase aspecte ale teologiei catolice, iar succesul său se datorează în mare parte problemelor evidente din cadrul Bisericii Catolice, precum indulgențele și corupția. În această perioadă, papa Iulius II a folosit fondurile din indulgențe pentru a reconstrui Catedrala San Pietro, ceea ce a generat scandaluri și a alimentat indignarea lui Luther.

Luther a fost martorul imoralității din rândul clerului și a lipsurilor din Biserica Catolică, ceea ce a creat o nevoie urgentă de reformă. Deși au existat încercări anterioare de reformă, cum ar fi cele ale lui Wycliffe și Jan Hus, succesul lui Luther a fost amplificat de apariția tiparului, care i-a permis să-și răspândească ideile mai eficient. Luther a beneficiat și de protecția unor prinți germani, cum ar fi Frederic cel Înțelept, ceea ce a fost esențial pentru supraviețuirea și succesul mișcării sale.
Teologia lui Luther se axează pe relația dintre libertate și revelație, subliniind că mântuirea nu poate fi obținută prin fapte bune, ci doar prin harul divin, predeterminat de Dumnezeu. Această viziune pesimistă asupra naturii umane și respingerea rațiunii și libertății ca mijloace de salvare îl plasează pe Luther în opoziție față de umanismul Renașterii. 

Martin Luther a fost un polemist vehement, iar ideile sale au fost sistematizate ulterior de gânditori ca Melanchthon și Calvin. El a avut un impact major asupra politicii Imperiului Roman de Națiune Germană, sfidând atât papalitatea, cât și autoritatea imperială. Dieta de la Worms din 1521 a marcat un moment crucial, arătând limitele puterii imperiale și confirmând ruptura confesională în spațiul germanic. Luther a fost un avocat al autorității, ceea ce a convenit principilor germani, și a delegitimat intervențiile politice ale papalității.