„Gargantua și Pantagruel”, opera lui François Rabelais, este o serie de cărți comice și satirice din secolul XVI. Aceasta oferă o bogată incursiune în umanismul renascentist, împletind cultura clasică cu umorul indecent și erotismul. Seria urmează aventurile titanilor Gargantua și fiul său, Pantagruel, călătorind prin diverse experiențe educative și culturale. Educarea lui Pantagruel la Paris expune o critică subtilă și amuzantă a pedagogilor și a spiritului pedant al vremii.

Contextul în care a scris Rabelais este marcat de o renaștere culturală și lingvistică în Franța, sub influența regelui Francisc I, care a înființat Collège de France pentru a promova studiile umaniste în detrimentul scolasticii tradiționale dominate de Sorbona. Rabelais, un erudit al umanismului, combină ironia socratică cu umorul grosolan de tip Aristofan, adresând critici la adresa bisericii și a sistemului educațional prin intermediul personajelor sale joviale și exagerate.

Rabelais este în mod evident influențat de Erasmus, de la care a preluat critica blândă și umorul fin în aluziile literare și filozofice. De asemenea, contextul intelectual al vremii, cu figuri precum poeții din Pleiadă și umanistul Guillaume Budé, a contribuit la atmosfera vibrantă în care operele sale au prins contur. Rabelais a adus umor și ironie într-o literatură care încă dezbătea locul limbilor vernaculare față de latina sau greaca antică.

Opera lui Rabelais este atât un produs al unei elite intelectuale apropiate de popor, cât și un protest la adresa imposturii intelectuale și religioase. Umorul său variază de la scatologic la savant, combinând critici subtile cu scene comice și exagerate, reflectând foarte bine spiritul liber al renascentismului francez.