Mind Architect

În procesele noastre de dezvoltare personală, avem adesea obiective care presupun o mai bună comunicare cu cei din jur. Fie că vorbim despre comunicarea publică sau de cea interpersonală, fie în context profesional, sau acasă, în cuplu sau cu familia, comunicarea este o abilitate care poate să facă toată diferența. În episodul de astăzi exemplificăm alături de Tudor Moțoc, trainer Mind Architect, format în metodologia PCM, cum ne ajută o bună înțelegere a personalității celor din jur să avem o mai bună comunicare cu ei. 

Ce stil de interacțiune preferă fiecare dintre cele șase paliere din arhitectura de personalitate a omului din fața noastră? E mai degrabă util să folosim un stil autocratic sau unul democratic? Ce beneficii, dar și ce dezavantaje ne aduce fiecare dintre ele? E mai degrabă util să oferim flexibilitate celor din jur sau e mai potrivit să oferim structură? 

Aflăm în episodul de astăzi de ce rețetele standard în comunicare nu funcționează și de ce, încă din anii 70, cercetarea ne-a arătat că personalizarea comunicării la interlocutorul din față este cea mai bună strategie pentru conexiune și bună înțelegere.

00:00-Introducere

02:30-Despre Tudor Moțoc

07:15-Exemple de aplicabilitate în viața de zi cu zi a PCM

14:20-Stilul autocratic

18:29-Stilul democratic

23:55-Stilul benevolent

28:08-Stilul laissez-faire

32:35-Concluzii

Adesea ne umplem calendarele cu activități, fie în jurul responsabilităților pe care le avem sau al oamenilor pe care ne dorim să îi includem în viața noastre. 

Facem planuri, împărțim ziua în multiple intervale orare, ne străduim să prioritizăm și facem asta de cele mai multe ori în minte. Cu toate acestea, ne lovim de momente în care pare că tot nu apucăm să facem tot ce ne-am propus. Ne rămân lucruri nefinalizate, le mutăm de pe o zi pe alta, ajungem să le facem cu rezultate slabe și ne simțim și epuizați în proces. 

Între toate aceste activități planificate, cum arată, însă, timpul necesar pentru ce e cu adevărat important pentru noi? Există oare timp neplanificat necesar lucrurilor care nu sunt în controlul nostru? Cum arată, de fapt, time managementul atunci când avem o mulțime de variabile pe care nu le putem controla? 

În acest episod, Dana ne spune propria poveste despre relația cu planificarea timpului și ne împărtășește cum a început ea să caute punctul de echilibru în propria sa busolă interioară.

Cu toții avem nevoi, fie că le putem identifica și suntem confortabili să le verbalizăm, fie că nu.

Fie că vorbim despre nevoia de recunoaștere a competențelor, importanța recunoașterii credințelor, nevoia de solitudine sau de nevoia să fim apreciați pentru cine suntem ca oameni, acestea toate sunt prezente în toți dintre noi în diferite doze. 

În acest episod, Dorin ne vorbește despre propriul parcurs în identificarea propriilor nevoi, iar Dana ne ajută să înțelegem cum se aliniază acestea cu nevoile ei pentru a crea atât o viață de cuplu mai armonioasă, dar și doi indivizi cu mai multă putere personală și resurse interne pentru viața din afara cuplului. 

Deși suntem ființe profund vulnerabile și facem parte din specia cu cea mai intensă și lungă dependență de îngrijitori, primim adesea invitația să nu arătăm vulnerabilitate pentru că asta înseamnă slăbiciune. 

Suntem lăudați când suntem puternici, când strângem din dinți, încurajați să nu fim triști și uneori stigmatizați când ne arătăm în momente de neputință. În fapt, avem nevoie de cei din jur, dar percepem pericol în a solicita sau accepta ajutorul lor. Suntem mai buni împreună, dar alegem să ne consumăm toată energia făcând singuri pentru că am învățat că singur e mai bine și mai în siguranță. Trăim câteva zeci de ani, dar ajungem să ne încărcăm cu responsabilitate și efort ca și cum am fi nemuritori. 

În acest episod, Luciana ne împărtășește propria poveste despre relația sa cu vulnerabilitatea și cum a învățat să se încreadă în oameni și să accepte mâna întinsă a celor din jur în momente de dificultate și neputință fără să simtă că aceasta va fi urmată și de consecințe negative.

Ai simțit vreodată ca vrei să comunici că ai nevoie de ceva, dar ți-a fost rușine să o verbalizezi? Ai auzit vreodată expresii precum “nu avem voie să ne comportăm așa, că e rusine”? Ce se întâmplă cu mintea unui om atunci când învață că exprimarea sinelui vine la pachet cu respingere și dezaprobare din partea celor din jur? Și care este rolul rușinii în incapacitatea noastră în a simți și exprima ce avem nevoie în viața adultă? 

În acest episod, Dana se deschide și ne împărtășește experiența ei cu emoția rușinii și cum a învățat, în timp, să fie asertivă în exprimarea nevoilor, chiar și în ciuda acestei trăiri.

Cum arată un lider bun? Este el întotdeauna constructiv și nu se confruntă cu situații în care propriile tipare defensive îi sunt piedică? 

Este un lider întotdeauna determinat și pregătit să pună în practică propria viziune sau e mai degrabă util să aibă și deschiderea către a asculta perspectivele celor din jur și să renunțe din când în când la viziunea sa pentru bunăstarea echipei?

Alegem să ne uităm și la natura umană a oamenilor care ne conduc, fie că o fac în organizații sau în afara acestora și să vorbim și despre tendințele defensive și cum lucrăm cu ele. 

În acest episod, Dorin ne prezintă propriul său parcurs de descoperire a tiparelor de gândire și modul în care a ales să lucreze la acestea pentru a le integra într-un mix care să îl transforme nu doar într-un bun conducător, dar și unul cu care oamenii își doresc să facă echipă.

Am învățat devreme că s-ar putea ca oamenii să nu mă iubească și chiar să nu mă accepte pentru cum sunt, însă cu siguranță nu mă pot ignora dacă sunt cel mai bun. 

Cât de mulți dintre voi au simțit sau gândit cel puțin o dată că valoarea personală sau iubirea pe care o primesc de la ceilalți este condiționată de cât de buni sau de competenți sunt? 

Ce se întâmplă în mintea unui om care a învățat să-și echivaleze valoarea personală cu cât de bine reușește să performeze și care sunt consecințele?

În episodul de astăzi, Luciana ne vorbește despre propria sa relație cu această credință și ne împărtășește lucrurile care au făcut parte din procesul său de a descoperi ce înseamnă, de fapt, valoarea lui “a fi”.

Ce fel de mesaj interiorizează despre sine un copil care este descris de cei din jur ca fiind nesociabil și coleric? Cum își poate gestiona acesta furia pe care o simte față de toate experiențele pe care le percepe ca fiind nedrepte?

Cum poate ajunge, în viața adultă, să trăiască explozii de furie chiar și pentru lucruri mici și, aparent, neimportante, și chiar și față de oameni pe care îi iubește?

Cum poate toată această furie să ne aducă în punctul în care să spunem “am obosit”?

În episodul de astăzi, Dana ne împărtășește propria sa experiență cu emoția furiei. Ne povestește despre cum și-a însușit această emoție ca fiind cea mai la îndemână, dar și despre cum a ajuns să ignore și reprime alte emoții în proces.

Descoperim, alături de ea, și ce a făcut în procesul său de reîmprietenire cu toată paleta de emoții, dar și cum a reușit să transforme furia din agresivitate în asertivitate.

Trăim într-o lume în care opțiunile pe care le avem la dispoziție când vine vorba de ales direcții profesionale par infinite. Cu toate astea, ne aflăm adesea în situația în care ne simțim blocați la locuri de muncă nesatisfăcătoare și în care nu mai vedem niciun viitor pentru noi.  Pentru Dorin, alegerile sau schimbările profesionale făcute de-a lungul timpului au reprezentat o parte integrată din procesul lui de dezvoltare personală. De la om de armată la specialist tehnic, la lider și, mai apoi, mentor, Dorin a trăit și parcurs o plajă largă de experiențe profesionale.  Pe toate, însă, le-a făcut cu excelul în față, tot timpul conștient de următorul său pas și de importanța acestuia în dezvoltarea sa.  Vorbim în acest episod despre cum s-a folosit Dorin de modelul TPVM (talente, pasiuni, valori și motivații) în deciziile sale de transformare sau schimbare profesională și descoperim tot efortul care a fost necesar pentru analiza minuțioasă a fiecăruia dintre elementele modelului.

Corpul nostru ne spune când simte lucruri. Dacă ne tăiem cu un cuțit în bucătărie, vom sângera și, cel mai probabil, vom simți usturime. Dacă ne împiedicăm de piciorul patului, ne va durea. Dacă facem sport, s-ar putea să simțim durere musculară, iar dacă stăm prea mult în fața ecranului într-o zi, e posibil să ne doară capul.

Conform definiției lui Daniel Siegel, mintea este un proces emergent, întrupat și relațional. Cu alte cuvinte, se dezvoltă permanent, în relație cu alți oameni și se manifestă în corp. Tot mai mulți specialiști din domenii care vizează sănătatea psihică ne atrag atenția asupra faptului că mintea și corpul nu sunt două entități distincte și sunt profund dependente una de cealaltă, reprezentând un tot. Cu toate acestea, de cele mai multe ori la medic adresăm doar durerea fizică, în timp ce în restul timpului ne lăsăm corpurile să existe pe pilot automat.

Cât suntem, de fapt, de conectați la corpurile noastre atunci când nu urlă de durere și cât ne pricepem în a folosi feedbackul și înțelepciunea lor în a lua decizii mai bune?

În acest episod Luciana ne împărtășește propriile experiențe cu construirea unei relații cu corpul, greșelile pe care le-a făcut, dar și cum încearcă să le corecteze și să trăiască mai conștient și întrupat.