Conspiraționiști au existat de când lumea. Dar, în momente de criză, se radicalizează și caută să facă prozeliți. Așa au ajuns unii dintre ei în Piața Victoriei. Dar avem a ne teme, în România, că vor fi suficient de mulți cât să conteze? Ce contexte sociale și ce trăsături de personalitate îi fac pe oameni mai deschiși la teorii oculte? Deconspirăm azi psihologia conspiraționistului cu Dragoș Iliescu, profesor la Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universității din București și expert în testare educațională.

Ce înseamnă revenirea la viața fără restricții? Jurnaliștii Elena Stancu și Cosmin Bumbuț, de la teleleu.eu, și-au petrecut ultimele săptămâni în Portugalia, documentând traiul românilor de acolo. Chiar dacă portughezii au ieșit din izolare de acum o săptămână, viața e lipsită de miracole: românii din Portugalia care au afaceri în turism și în construcții își dau seama cât de greul le va fi să supraviețuiască.  

„Mor oameni, moare piața muncii, (…) mor speranțe și instituții al căror temei părea de neuzurpat. Așa stând lucrurile, nu putem pretinde ca un săptămânal de cultură să supraviețuiască nestingherit.” Așa își începe scriitorul Andrei Pleșu editorialul „O dilemă mai puțin în presa noastră”, publicat zilele trecute.  E „Dilema veche” pe cale să dispară, la capătul a 27 de ani în care a ieșit neîntrerupt de sub tipar, în fiecare joi?

Trăim vremuri în care țările caută să afle cum să folosească mai bine tehnologia pentru a supraveghea fiecare mișcare, fiecare întâlnire a oamenilor de pe stradă. I se spune protecție în pandemie, dar acum câteva luni ar fi fost de neconceput, cel puțin în state democratice.

China și Singapore au testat primele ideea, iar Australia și Norvegia au deja milioane de utilizatori care își  pun de bunăvoie telefoanele să îi monitorizeze ca să se poată întoarce la viața de dinainte. Franța, Germania și Marea Britanie vin din urmă, iar Apple și Google vor lansa în câteva zile o aplicație proprie care ne urmărește pentru a ne avertiza dacă ne-am apropiat de o persoană infectată cu SARS-CoV-2.

Vom fi obligați să acceptăm aceste aplicații? Ce vor afla serverele despre noi? Cine va avea acces la date? Ne-a ajutat în vreun fel inteligența artificială, până acum, în pandemie?

Invitatul acestui episod „On the recod” este jurnalistul George Buhnici. Îl știți deja din podcastul #IDGLCC, de pe canalul lui de YouTube și de pe Cavaleria.ro.

Acolo unde e sărăcie apare, deseori, și violența. Iar în România, sărăcia se adâncește în aceste zile în care virusul cel nou conviețuiește cu unul mai vechi – cel al nepăsării unui stat care ignoră încă efectele colaterale ale pandemiei de COVID: izolare socială, abandon școlar, abuzuri.

Știm prea puțin despre ce se întâmplă acum în sate, despre ulițele păzite de jandarmi și despre copiii trimiși să facă lecții online chiar dacă n-au internet acasă.

De ce adâncirea în sărăcie a României rurale ne privește, de fapt, pe toți explică azi Mihaela Nabăr, directorul executiv al Fundației World Vision România.

Paștele în timpul pandemiei ne-a împărțit în credincioși și atei, în creștini practicanți și creștini cu numele. Disputa despre a lua lumină, dar și coronavirus n-a lăsat pe nimeni deoparte.

De unde această dorință a ortodocșilor practicanți de a fi la biserici, în noaptea Învierii, cu gândul la viața veșnică și nu la cea de azi? De ce Biserica Ortodoxă Română are ezitări în a asuma Paștele în singurătate și în tăcere, așa cum alte confesiuni au făcut-o?

În episodul de azi „On the record”, am căutat o explicație împreună cu Laurențiu Gheorghe, filosof și teolog, care și-l poate închipui pe Hristos spunând „Stați acasă!”. Pentru atei, poate fi  un exercițiu de empatie. Pentru credincioși, un fel de a căuta lumina rațiunii.

Cât de mult am pierdut în primele patru săptămâni de blocaj economic și în cât timp putem recupera.  Ce vom găsi când ne vom întoarce la joburi? Cât pot rezista companiile din România? Ce ne mai permitem să plătim, ca stat, în lunile care urmează și de ce criza de azi nu seamănă cu cea din 2009? Ne-a explicat Dan Bucșa, economistul-șef pentru Europa Centrală și de Est al UniCredit.

Primul oraș închis din cauza coronavirusului în România, Suceava ilustrează începutul unei crize pe care scenariile guvernamentale o văd întinsă pe încă trei luni. Ce au în comun cu cel de la Suceava alte zeci de spitale desemnate să lupte acum cu noul virus? Stă la pândă în aceste zile și o altă criză, a medicamentelor? Explică în detaliu Victor Ilie, jurnalist de investigație și autorul unor anchete despre diagnostice fictive, trafic de medicamente și excese de putere în spital.

Zeci de mii de români care munceau în țările din vestul Europei s-au întors luna aceasta în România, după ce criza provocată de pandemia de coronavirus le-a spulberat contractele de muncă și planurile de viitor. Suntem mai mulți, mai săraci și mai speriați de ce urmează. Ne vom înțelege unii cu alții? Am vorbit cu Radu Umbreș, doctor în antropologie socială al University College din Londra, interesat de migrație, dar și de relațiile de rudenie și de încredere dintre oameni în lumea rurală.

Izolați în case și speriați, ne consolăm zilele acestea cu gândul că, dincolo de granițe, altora le e, poate, și mai rău. În România, însă, trauma vieții în comunism încă există, iar regimul autoritar în care ne-am întors de nevoie o scoate acum la lumină.

Ca să înțelegem anxietatea colectivă, așa cum o trăim acum în România, cât ne ajută frica și cât rău ne poate face, am vorbit cu Vlad Stroescu, medic psihiatru pasionat de științe sociale.