România și-a cunoscut zilele acestea încă un iluzionist desăvârșit: Laurențiu Barangă, un politruc cu numai 10 clase care conducea de o lună Oficiul pentru Combaterea Spălării Banilor a fost prins ca farsor după 11 ani în posturi publice. A încercat cineva în ultimul deceniu să curățe politica sau educația de astfel de farsori?  Explicațiile vin de la Emilia Șercan, jurnalistul „PressOne” care a deconspirat zeci de plagiatori de doctorate și care, săptămâna aceasta, l-a descoperit pe falsul absolvent de bac Laurențiu Barangă în vârful piramidei imposturii universitare.

Luni la rând, suspiciunea de COVID poate fi doar o poveste a unor medici pe care îi știi, a unor cunoscuți pe care-i suni din când în când, a unor necunoscuți pe care-i vezi la știri. Până când ți se întâmplă ție.

Să fii suspect în țara care a depășit deja 3.000 de cazuri pe zi și în care Direcțiile de Sănătate Publică nu mai fac de mult anchete epidemiologice amănunțite e mai complicat decât pare. Ca să te testeze, statul îți cere să aștepți simptome clare, iar asta te poate duce, tardiv, pe un pat de terapie intensivă. Și tot același stat îți interzice să ieși din izolare ca să faci un test în sistemul privat.

A venit oare ziua în care suntem pe cont propriu? Și ce e de făcut când te lovești de contradicții administrative, de breșe legale și de propria conștiință în același timp?

Într-o Românie confuză, a trebuit să-mi fac, în ultimele zile, propriul ghid de suspect. Am căutat răspunsuri sau rezolvări de moment împreună cu jurnalista Oana Dobre, cu medicul Mihai Craiu, șeful secției de pediatrie și pneumologie a Institutului pentru Sănătatea Mamei și Copilului din București și cu Vlad Mixich, expert în politici de sănătate publică și președintele Observatorului Român de Sănătate.

Dominic Fritz, Allen Coliban și Elena Lasconi sunt acum primari. Am stat de vorbă cu ei ca să vedem cum înțeleg politica – dacă înjurătura de campanie și finanțările obscure pot deveni istorie, dacă votantul de oraș își va putea vedea mai departe primarul pe stradă, vorbindu-i, de la egal la egal, pe numele mic. Și dacă acest val nou se poate transforma curând într-o nouă generație de oameni politici, indiferent de partidul din care provin.

Îngenunchiat succesiv de administrații corupte sau slab pregătite, Bucureștiul pare adesea un oraș asasinat. Și totuși, nu e decât pe jumătate mort, crede actorul și muzicianul Tudor Chirilă. 

Scriitorul și gazetarul Cristian Tudor Popescu face o istorie a administrației Capitalei și e de părere că Bucureștiul este captiv într-o autovictimizare inertă. 

Iar cu politologul Sorin Ioniță analizăm lupta electorală Gabriela Firea - Nicușor Dan - Traian Băsescu.  Seria de podcasturi "Alegeri în marile orașe" se încheie astăzi cu Bucureștiul.

On the Record este un podcast săptămânal produs de Recorder și susținut de Banca Transilvania. 

Dacă Iașul crește și Timișoara vrea mai mult și mai mult, Clujul e deja departe. Are orgoliul orașelor care cuceresc, deopotrivă, teritorii și oameni. În ultimii ani, visul de a emigra al multor tineri români trece mai întâi prin Cluj. 10.000 dintre cei care se hotărăsc să plece de acasă se stabilesc aici, în fiecare an. Venirea lor urcă orașul peste dealurile din jur și clatină tihna cu care se obișnuiseră clujenii vechi.

Iar această expansiune frenetică a făcut din Cluj un pol al coolness-ului românesc. Cu toate festivalurile lui, cu transportul ecologic și joburile bine plătite, e orașul în care mai toți tinerii vor să trăiască măcar o săptămână pe an. 

Dar e Clujul un oraș fericit, așa cum ne e proiectat adesea? Și dacă da, ce-l face să meargă – politica locală sau oamenii lui? Am vorbit despre toate astea cu vloggerul Mircea Bravo, cu jurnalistul Mihnea Măruță, cu universitarul Daniel David și cu fostul senator Péter Eckstein-Kovács.

Sunt puține orașe din România în care alegerile vin anul acesta cu o competiție reală. Locuri în care primarul în funcție e luat la întrebări pe stradă și se simte obligat să răspundă. Pentru că oamenii știu că votul lor e important. Timișoara are șansa asta.

Dincolo de calcule politice și de sondaje, Timișoara face din nou, un pas înaintea altor mari orașe – testează, în premieră, dacă un om politic născut și educat în afara României poate să ajungă primar. Fenomenul electoral Dominic Fritz se întâlnește aici cu un conservatorism al alegătorului român mulțumit de Nicolae Robu, primar pe care îl știe.

După Iași, mergem azi la Timișoara. Să înțelegem cum reușește un oraș să-și țină politicienii cu respirația tăiată, dar și ce îi lipsește. Și, peste toate, dacă-i o întâmplare că de aici s-a zgâlțâit, în România, comunismul. Pentru că Timișoara de astăzi e greu de descifrat fără o incursiune în trecutul ei recent, dominat de muzica rock și de furia împotriva sistemului. Ne poartă prin Timișoara de atunci și de acum poetul Robert Șerban, scriitorul Mircea Mihăieș, universitarul Vasile Popovici și actorul Ovidiu Mihăiță.

On the Record este un podcast săptămânal produs de Recorder și susținut de Banca Transilvania.

În mai puțin de o lună, vor fi alegeri locale. Dar câți dintre noi simt că au cu adevărat de făcut o alegere? Acolo unde politicienii au decis să vadă mase electorale, noi, jurnaliștii, alegem să vedem oameni. Și, acolo unde politica locală împarte metropolele în parcele imobiliare, noi alegem să căutăm personaje și întâmplări. 

În startul noului sezon al podcastului On the Record am hotărât să mergem în marile orașe ale României, să trecem dincolo de zgomotul electoral și să înțelegem cum s-au transformat Iașul, Timișoara, Clujul și Bucureștiul în ultimii 30 de ani. 

Pornim de la Iași, un oraș îngropat multă vreme în stereotipuri și în care nu ajunge nici acum decât o autostradă desenată pe hârtie. Am hoinărit pe străzi și prin istoria recentă a orașului împreună cu: scriitorii Florin Lăzărescu și Liviu Antonesei, profesorul Alexandru Călinescu și ziaristul Toni Hrițac.

După trei ani de existență, reporterii Recorder deschid ușa redacției și vorbesc despre cum a apărut ideea unui titlu de presă ieșit din tipare și cum s-a transformat această idee pe parcurs.

Un autoportret audio rostit cu sinceritate de oamenii de la Recorder și ilustrat cu imagini și sunete din viața redacției. O declarație de dragoste pentru jurnalism spusă pe 11 voci.

Două luni de relaxare și de incoerență au fost de-ajuns ca România să treacă de la 16.000 la 50.000 de bolnavi de COVID-19. Scenarii cu mii de oameni în spitale și sute în stare gravă, rostite cu teamă în martie, par acum cuvinte profetice.

Pandemia ne arată România, așa cum e. Cu Direcții de Sănătate Publică prăbușite, în care datele se culeg cu pixul în mână, dar care refuză să angajeze absolvenți de Sănătate Publică. Cu un Minister al Sănătății sufocat de funcționari depășiți. Cu secretari de stat care iau spitalele la pas să numere paturi de Terapie Intensivă până ies la socoteală. Cu medici furioși și obosiți, atâția câți au mai rămas. Și, deasupra tuturor, cu politicieni mai îngrijorați de viitorul lor politic și de timingul alegerilor decât de gestionarea pandemiei.

Ne îndreptăm din nou spre izolarea forțată, în ciuda optimismului politic? Are România instituțiile, oamenii și forța să oprească valul de recorduri negative? Explică Răzvan Cherecheș, profesor de Sănătate Publică și Directorul Centrului pentru Politici de Sănătate de la Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca.