Revista presei internaționale

Declarațiile președintelui american au lăsat loc multor interpretări. Va implica el Statele Unite în război, riscând o escaladare periculoasă? Sau mai este loc pentru diplomație? – se întreabă comentatorii.

”În primul rând, intimidarea”, observă Le Figaro:

 

”Pentru a pune presiune pe Iran, Statele Unite avertizaseră de mult timp cu privire la capacitățile sale militare.

În primăvară, desfășurarea de bombardiere B2 a transmis un prim semnal: aceste bombardiere sunt singurele capabile să transporte bomba suficient de puternică pentru a ajunge la infrastructura programului nuclear îngropată în granitul de la situl Fordo.

Mesajul trebuia să convingă Teheranul să negocieze. După ce și-au făcut simțită prezența, avioanele au plecat. Dar amenințarea nu a dispărut”.

 

 

„Poate că Trump încearcă pur și simplu să câștige timp sau să sperie Teheranul pentru a reveni la masa negocierilor”,  crede CNN. „Sau poate că nu știe cu adevărat ce va face” – ceea ce nu ar fi surprinzător, având în vedere alegerea complicată.

Dar indiferent ce va decide Trump, va avea consecințe cruciale pentru securitatea Israelului, a Orientului Mijlociu în sens larg și pentru puterea și influența Statelor Unite. Trump nu poate ști dacă un atac american asupra instalațiilor subterane de la Fordo ar avea succes sau dacă ar atrage Statele Unite mai adânc într-un conflict prelungit – coșmarul Casei Albe și al multora dintre susținătorii președintelui”.

Însă pentru Foreign Policy, oricât de complicată ar fi decizia, rostirea unei fraze precum „Nimeni nu știe ce voi face”, așa cum a făcut Donald Trump, „nu este o modalitate de a se angaja într-un conflict major care prezintă riscuri pentru Statele Unite, Iran, Israel și întreaga lume”.

„Mai degrabă, pare a fi o modalitate de a încredința luarea deciziilor privind strategia americană și securitatea națională liderului unei alte țări, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu”, mai scrie revista americană. (Sursa. Courrier International).

Dar partea ciudată a poveștii este că remarcile lui Donald Trump cu privire la Iran au avut loc cu ocazia unei întâlniri care ar fi trebuit consacrată fotbalului.

Le Monde vorbește despre ”Întâlnirea absurdă la Casa Albă între Donald Trump și o delegație de la Juventus Torino”. 

Potrivit cotidianului italian Il Fatto Quotidiano, această întâlnire nu se afla pe agenda oficială a Casei Albe, iar jurnaliștii au fost invitați „în ultimul moment”. Aceștia din urmă au profitat de ocazie pentru a discuta alte subiecte cu președintele Statelor Unite, începând cu escaladarea confruntărilor dintre Israel și Iran.

Daily Mail notează la rândul său că ”jucătorii nedumeriți ai lui Juventus au fost martorii unei întâlniri „ciudate” la Casa Albă cu Donald Trump. Președintele a lansat o tiradă la adresa sportivilor transsexuali și a Iranului.

Juventus s-ar fi putut gândi că vor vorbi cu Trump despre campania lor pentru Campionatul Mondial al Cluburilor, care se desfășoară în Statele Unite, dar a devenit rapid evident că nu va fi cazul.

În timpul unui schimb de replici deosebit de stânjenitor, Trump i-a întrebat pe jucători: „Ar putea o femeie să intre în echipa voastră, băieți?”

Tot mai multe publicații internaționale analizează posibila cădere a regimului ayatollahilor de la Teheran. Dar cum trebuie să aibă loc un asemenea proces? Implicarea poporului iranian este un factor cheie, spun comentatorii.

După cum notează The Economist, ”regimul iranian este adesea descris ca fiind decăzut, corupt, falimentar și disprețuit de cetățenii săi. Este oare pe cale să se prăbușească? Pe rețelele de socializare, unii iranieni au sărbătorit asasinarea generalilor lor cu emoji-uri cu carne la grătar. Cu toate acestea, Iranul poate să-și sfideze agresorii și nu să capituleze. Iar un război extins cu victime civile numeroase ar putea acționa pentru a mobiliza opinia publică într-o țară intens naționalistă”.

Citeste siIran: Liderul suprem își joacă propria supraviețuire și pe cea a regimului său

The New York Times este de părere că ”o prăbușire completă a statului iranian ar crea noi riscuri - inclusiv necesitatea de a securiza materialele nucleare ale Iranului. Aceasta ar crește considerabil perspectivele implicării americane în conflict.

Unii analiști se tem că Iranul ar putea intra în haos și chiar în război civil, radiind instabilitate în tot Orientul Mijlociu”.

”Conform aproape tuturor criteriilor, Republica Islamică și-a pierdut legitimitatea”,

scrie comentatorul revistei Newsweek.

”Guvernează fără un consimțământ semnificativ, bazându-se pe represiune violentă, cenzură și o elită clericală fără răspundere. Este antidemocratică prin intenție, incapabilă structural de reformă și fundamental în contradicție cu aspirațiile populației Iranului, covârșitor de tinere, urbane și conștiente de globalitate”.

Citeste siCe se știe despre locul secret în care s-a refugiat ayatollahul Ali Khamenei

În același timp, scrie Newsweek, ”Iranul este o societate profund naționalistă, chiar dacă poporul disprețuiește regimul islamist. Orice intervenție care pare a fi determinată de factori externi riscă să consolideze narațiunea regimului și să provoace reacții negative.

Așadar, deși schimbarea regimului nu este imposibilă, ea trebuie, în cele din urmă, să fie făcută de iranienii înșiși”.

”Proeminența lui Pahlavi a crescut după revenirea lui Trump”

Analizând posibilitatea unei succesiuni a prințului moștenitor Reza Pahlavi, El Mundo consideră că 

 

”Fiul șahului știe că regimul ayatollahilor este mai slab ca niciodată.

Proeminența lui Pahlavi a crescut și ea odată cu revenirea lui Donald Trump la Casa Albă. Contactele excelente ale prințului cu figuri proeminente din Administrația republicană, cum ar fi secretarul de stat Marco Rubio, combinate cu sprijinul evident din partea guvernului israelian sub conducerea lui Netanyahu, l-au încurajat pe Pahlavi în aspirațiile sale. Și probabil au contribuit la stârnirea anxietății sale. Ca și cum ar fi acum sau niciodată”.

 

Iar ziarul britanic Daily Express vede trei schimbări de politică pe care Occidentul trebuie să le adopte într-o nouă eră îndrăzneață pentru Iran.

Prima: ”aplicarea unei presiuni maxime asupra regimului. Sancționarea unor sectoare cheie, inclusiv petrolul și sistemul bancar și desemnarea Gărzilor Revoluționare  drept entitate teroristă în întreaga Europă.

A doua: ”denunțarea publică a încălcărilor drepturilor omului în Iran și susținerea urmăririi penale a oficialilor regimului pentru crime împotriva umanității.

Și a treia: Recunoașterea și implicarea opoziției democratice: Recunoașterea faptului că schimbarea reală trebuie să vină din interiorul Iranului - de la poporul său și de la rezistența sa organizată”.

Pe măsură ce războiul dintre Israel și Iran continuă la cote înalte, presa internațională se întreabă care este, în cele din urmă, scopul strategic al statului evreu. Iar riscurile sunt multiple, atenționează comentatorii.

”Israelul urmărește să distrugă toate instalațiile nucleare ale Iranului sau să provoace căderea regimului iranian. Două obiective dificil de atins”, scrie Pierre Lellouche, fost ministru francez al Afacerilor Europene, într-un comentariu pentru Le Figaro.

”Știm că iranienii au aproximativ 2.000 de rachete balistice și că produc în jur de cincizeci pe lună. De asemenea, știm că israelienii vor avea nevoie rapid de interceptoare antirachetă americane și chiar de bombe pentru a-și continua campania împotriva iranienilor.

În această chestiune, Israelul este în prezent singur. Londra și Parisul au anunțat că nu vor ajuta la doborârea dronelor și rachetelor iraniene, așa cum au făcut anul trecut”.

Foreign Policy se întreabă dacă Israelul are o strategie de ieșire. Altfel, Netanyahu s-ar putea implica într-un război de uzură cu Iranul:

 

”Ceea ce trebuie să fie profund îngrijorător pentru Netanyahu este strategia tot mai evidentă a Teheranului de a duce un război de uzură, o reluare a „războiului orașelor” pe care Iranul l-a purtat cu Irakul în anii 1980.

Plaja de ținte a Iranului în Israel pare să includă instalații militare și nucleare, oglindind ceea ce Israelul vizează în Iran, deși fără același tip de precizie.

Dar rachetele iraniene au lovit o serie de clădiri rezidențiale, în Tel Aviv sau din împrejurimi. Majoritatea rachetelor și dronelor iraniene au fost interceptate, dar este nevoie doar de câteva pentru a provoca pagube grave”.

 

 

Atacurile israeliene „au realizat ceea ce protestele împotriva regimului, cum ar fi Mișcarea Verde din 2009 și mișcarea Femei, Viață, Libertate din 2022 și 2023, nu au putut”, scrie o jurnalistă iraniano-britanica în publicația britanică The Observer.

Cu siguranță, o „intervenție militară străină este rareori curată. (...) Umbra războiului planează peste fiecare stradă din Teheran și frica unui război regional mai amplu este reală”, scrie comentatoarea.

Citeste siUrmează prăbușirea regimului teocratic iranian? Ecuația este foarte complicată

„Dar în spatele fricii se află o limpezime ciudată. Oamenii vorbesc despre ce ar însemna să trăiască fără Gărzile Revoluționare.

Despre cine ar putea umple acel gol. Despre posibilitatea ca acest lucru să marcheze începutul sfârșitului. Este prea devreme să știm. Dar tăcerea care domina odinioară aceste conversații - o tăcere bazată pe frică - începe să se rupă.”

”Este război între ciumă și holeră”, crede cotidianul libanez L'Orient-Le Jour citat de Courrier International.

Deși sfârșitul anunțat al erei iraniene este, fără îndoială, „o binecuvântare pentru Orientul Mijlociu”, „începutul erei israeliene este un blestem”. (...)

”Israelul nu are mijloacele de a distruge singur programul nuclear al Iranului și vrea să atragă Washingtonul într-un conflict care ar inflama întreaga regiune.

 

Chiar presupunând că Israelul reușește și regimul, în cele din urmă, cade, ce se întâmplă în continuare?

Cine va organiza tranziția puterii într-o țară în ruine, cu 90 de milioane de locuitori, de 75 de ori mai mare decât Israelul și de trei ori mai mare decât Irakul?

Cum își poate imagina cineva că acest lucru ar putea duce la altceva decât la un haos generalizat care se extinde mult dincolo de granițele Iranului?”

 

După atacul Israelului asupra Iranului, comentatorii încep să-și pună întrebări cu privire la viitorul regimului teocratic de la Teheran. Cu toate slăbiciunile arătate de conducerea iraniană în aceste zile, ecuația se poate dovedi extrem de complicată.

Ziarul elvețian Le Temps, citat de Eurotopics, consideră că  ”societatea iraniană este complet deconectată de regim și ar putea saluta sfârșitul Republicii Islamice, care a devenit din ce în ce mai autoritară de la Revoluția Islamică din 1979. Cu toate acestea, ar fi suficient ca civili iranieni să fie uciși de atacurile israeliene pentru a schimba situația. Paradoxal, un astfel de scenariu ar putea mobiliza o parte a populației în spatele regimului.”

”Este posibil să fie răsturnat regimul iranian al ayatollahilor?” – se întreabă și El País.

În orice caz, Reza Pahlavi, ”fiul șahului, își hrănește visul etern. Cu toate acestea, prințul are pe atât de multă celebritate pe cât îi lipsește sprijinul suficient în rândul opoziției iraniene.

 

Problemele cronice ale opoziției, de decenii, au fost diviziunea profundă și divergențele ireconciliabile dintre facțiuni. Acestea au împiedicat până acum articularea oricărei strategii credibile care ar reprezenta cea mai mică amenințare la adresa regimului ayatollahilor și care ar oferi o oarecare speranță milioanelor de cetățeni din Iran care aspiră la o schimbare a sistemului.

Experții subliniază că vechile diviziuni dintre stânga și dreapta, monarhiști și republicani, ca să nu mai vorbim de alte clivaje, nu au făcut decât să se adâncească în cadrul diasporei.

 

 

Ziarul german online taz atrage însă atenția că nicio țară din Orientul Mijlociu nu a devenit democratică în urma unei intervenții militare externe:

”Occidentul nu a reușit să sprijine schimbarea din interior. Europa ar fi putut pune Garda Revoluționară pe lista teroriștilor și să îndrepte presiunea politică și economică împotriva elitelor. În schimb, a negociat, a curtat și a rămas tăcută în timp ce poporul iranian protesta, era arestat, era executat”.

Citeste siExpert francez, la RFI: Adevăratul obiectiv al ofensivei israeliene este de a răsturna regimul molahilor

Pentru unii comentatori, există pericolul ca Israelul chiar să se cufunde într-un război fără de sfârșit.

„Dacă această traiectorie continuă, amploarea conflictului s-ar putea extinde în curând, marcând potențial începutul unui război regional mai amplu care nu ar servi nici intereselor iraniene, nici celor israeliene”, avertizează în revista franceză L’Express, Mohsen Milani, profesor de științe politice la Universitatea din Florida de Sud și autor al recentei cărți „Ascensiunea și rivalitatea Iranului cu SUA în Orientul Mijlociu”.

CNN atenționează că ”fără o strategie clară de ieșire din Iran, Israelul riscă un alt război fără sfârșit.

Campaniile intensive de bombardament au o modalitate de a mobiliza oamenii chiar și în jurul celor mai nepopulare regimuri. Interviurile realizate de CNN în Iran sugerează că până și iranienii mult timp oprimați sunt acum mai furioși pe Israel decât pe propriii lor lideri nepopulari.

Desigur, a trecut mai puțin de o săptămână de la escaladarea conflictului și multe s-ar putea schimba încă. Iranienii s-ar putea revolta; negocierile nucleare ar putea fi reluate; președintele Trump ar putea chiar să se răzgândească.

Dar nu nu ar fi pentru prima dată când Israelul este cuprins într-un conflict fără o strategie clară de ieșire”.

Atacurile israeliene asupra Iranului și evenimentele din Statele Unite sunt principalele subiecte pentru presa internațională. Care este scopul ultim al Israelului? – se întreabă jurnaliștii. De asemenea, comentatorii vorbesc despre parada militară prezidată de Donald Trump, despre protestele ”No Kings” și asasinatele politice din Minesotta.

„Iranul are o serie de opțiuni, fiecare cu propriile riscuri”, analizează The New York Times.. „Limitarea sau abandonarea programului său nuclear ar echivala cu capitularea, ceea ce ar putea slăbi și mai mult sprijinul pentru guvern.”

„Un răspuns mai agresiv, inclusiv vizarea potențială a unor ținte americane, ar escalada aproape sigur conflictul într-un moment în care capacitățile iraniene sunt grav degradate”, adaugă cotidianul american. „Atacurile masive ale Israelului nu au făcut decât să sublinieze faptul că Iranul se află în cea mai gravă situație din ultimele decenii.”

În acest context, BBC se întreabă: „Care sunt cele mai grave scenarii?” „În ciuda tuturor negărilor Washingtonului, Iranul este convins că forțele americane au aprobat și, cel puțin tacit, au susținut atacurile Israelului”, scrie BBC. Și ar putea decide să atace ținte americane în Orientul Mijlociu (tabere ale forțelor speciale din Irak, baze din Golf sau misiuni diplomatice).

Politico notează că atacul Israelului asupra Iranului va dăuna, fără îndoială, ambițiilor nucleare ale Teheranului. Însă există un sentiment tot mai mare că operațiunea israeliană are potențialul de a duce la ceva mult mai mare: răsturnarea guvernului islamist iranian.

Chiar dacă regimul cade, nu există niciun motiv să fim siguri că ceva mai bun îl va înlocui, avertizează actuali și foști oficiali. Un stat iranian eșuat, fără lider, ar putea fi un teren fertil pentru tot felul de probleme noi. O autocrație mult mai militarizată ar putea, de asemenea, prelua puterea, una și mai hotărâtă să obțină o armă nucleară.

Situația din SUA este, de asemenea, în atenția comentatorilor.

După cum comentează The Guardian, ”protestele transmit un mesaj răsunător: oamenii din întreaga țară nu vor fi intimidați de tacticile de intimidare ale președintelui Trump”.

Vorbind despre parada militară de sâmbătă, El País, citat de Courrier International, observă că fost de fapt „un fel de petrecere privată” un spectacol pentru președinte, care își sărbătorea cea de-a 79-a aniversare și căruia unii membri ai publicului i-au cântat „La mulți ani”. Un „mic concert” a închis evenimentul, în timpul căruia „artiștii au întors spatele publicului și au cântat pentru președinte și anturajul său”.

The New Yorker analizează consecințele asasinatelor politice din Minesotta.

 ”Ar trebui abordată violența politică ca o amenințare la adresa sănătății publice?” – întreabă revista.

”Tratarea violenței politice ca pe o contagiune ar putea ajuta la protejarea viitorului democrației americane.

Scopul principal al sănătății publice este prevenția.

Tratarea violenței politice ca pe o contagiune ar putea ajuta la protejarea viitorului democrației americane. Și totuși, aceleași fracturi care pot alimenta violența politică pot pune în pericol colaborarea necesară pentru a aborda crizele de sănătate publică. Ele pot duce, de asemenea, la cel mai periculos simptom dintre toate: un sentiment de neputință. Dar, dacă pur și simplu așteptăm ca boala să lovească, s-ar putea să fie deja prea târziu”.

Protestele de la Los Angeles par să fi avut ca rezultat afirmarea unui nou lider al democraților: guvernatorul Californiei, Gavin Newsom. Comentatorii se întreabă în ce măsură această confruntare va deveni una relevantă pentru întreaga politică națională. În același timp, relațiile Americii cu vecinul Mexic și cu partenerii europeni se deteriorează.

Gavin Newsom, un „erou” democrat, se gândește la alegerile prezidențiale din 2028, titrează Courrier International:

”Confruntat cu protestele care au cuprins Los Angeles-ul și cu răspunsul autoritar al lui Donald Trump care a urmat, guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, dorește să se poziționeze ca un protector al democrației”.

The New York Times comentează situația în felul următor:

„Când Gavin Newsom a apărut în fața camerelor de filmat marți seară, el era încă guvernatorul Californiei și se adresa alegătorilor săi. Dar odată ce și-a terminat discursul, a devenit clar că omul nu se adresa doar cetățenilor statului său, ci întregii sale țări și partidului său aflat în dificultate.”

De partea sa, The Wall Street Journal exprimă unele rezerve în această privință:

„Trump l-a evidențiat pentru violență și revolte, iar răspunsul său feroce a încălzit inimile democraților aflați în căutarea unui erou. Totuși, într-un moment în care Newsom a încercat să-și tempereze imaginea, a te adresa în primul rând bazei democrate riscă să-ți consolidezi profilul de progresist de stânga și să-l asociezi cu imagini de tulburări urbane.”

BBC amintește că, în ianuarie, Newsom a vizitat împreună cu Trump locurile devastate de incendii într-o suburbie a orașului Los Angeles și s-a angajat să colaboreze cu noua administrație republicană în eforturile de recuperare.

Protestele din Los Angeles au pus capăt brusc și decisiv acestei destinderi.

Trump a beneficiat frecvent de faptul că a avut un adversar politic cu care să se compare - fie că a fost vorba de Hillary Clinton în 2016, Nancy Pelosi în ultimii ani ai primului său mandat prezidențial sau Joe Biden în timpul revenirii sale la putere.

Citeste siLos Angeles, o ciocnire între administrația Trump și Democrați

Deși există riscuri pentru Newsom în această luptă - suspendarea ajutorului federal pentru California și amenințarea arestării fiind doar două dintre acestea notabile - este, de asemenea, o confruntare pe care pare mai mult decât dispus să o îmbrățișeze”.

Mexicanii strâng rândurile

În acest timp, protestele din California tensionează și mai mult relațiile dintre Washington și Mexic.

El País América observă o revenire a sentimentului de „unitate națională” în Mexic, ca răspuns la acuzațiile SUA. Mexicanii „strâng din nou rândurile împotriva inamicului”.

În Franța, Libération notează că expulzarea migranților la Guantanamo îi vizează inclusiv pe francezi și alți europeni.

”Strategia este bine stabilită: lovește puternic și folosește simboluri pentru a descuraja mai bine. Simpla menționare a numelui Guantánamo trezește imediat amintiri sumbre ale războiului împotriva terorismului de după 11 septembrie 2001. Cu toate acestea, de la revenirea sa la Casa Albă, Donald Trump pare hotărât să transforme această enclavă militară într-o zonă de tranzit pentru migranții care așteaptă deportarea.

Printre persoanele vizate se numără cetățeni ai multor țări aliate: Franța, Germania, Regatul Unit, Italia, Belgia, Irlanda, Olanda, Polonia etc. Un document menționează cifra de 800 de europeni, inclusiv 100 de români, 170 de ruși și un austriac”.

Presa europeană reacționează după ce un fost elev în vârstă de 21 de ani a împușcat mortal nouă adolescenți și un profesor la o școală din orașul austriac Graz. În aceeași zi, un tânăr de 14 ani a înjunghiat mortal un asistent didactic în timpul unui control al bagajelor, la intrarea într-o școală din Franța. Cum pot fi făcute școlile mai sigure? – se întreabă jurnaliștii.

Ziarul austriac Kleine Zeitung crede că trebuie ”să spunem adio iluziei că școala nu este o oglindă a societății, ci un refugiu în amonte, unde îți poți exersa curiozitatea despre viață într-un mediu familiar și sigur.

Verificări ale identității, detectoare de metale, uși încuiate ale sălilor de clasă: toate aceste lucruri vor trebui discutate acum. Altfel, nu va mai fi posibil să se îndeplinească promisiunea de a-i proteja pe tineri și pe părinții lor.

Societatea este bolnavă, iar boala nu se mai termină la porțile școlii.

 

„Este un fenomen cunoscut de mult timp, dar care nu a fost niciodată abordat pe deplin: ciclul victimă-agresor”, citim în La Stampa.

”Agresorii sunt adesea persoane care au fost ele însele agresate. Nu este vorba despre «răzbunare», ci despre extinderea unui model. Este vorba despre convingerea că poți fi acceptat doar dacă le provoci altora ceea ce tu a trebuit să înduri. ... Bullying-ul creează un ciclu perpetuu de violență.”

Frankfurter Allgemeine Zeitung critică atât numărul tot mai mare de arme în rândul populației, cât și reportajele trucate:

„Un acces mai ușor la arme de foc nu ne face viața de zi cu zi mai sigură. În Austria, numărul deținătorilor autorizați de arme a crescut considerabil în ultimii ani. Apoi este voyeurismul revoltător deja promovat online la scurt timp după oribila crimă de la școala din Graz.

Imagini ale operațiunii poliției, evacuarea școlii și chiar presupuși saci cu cadavre au circulat pe tot felul de platforme.

Mediile care le procură și le promovează cu titluri despre «scene oribile» ar trebui criticate. Nu în ultimul rând pentru că acest lucru ar putea atrage imitatori.”

Ziarul francez Libération adaugă că „Proliferarea cuțitelor, de exemplu, este în mod clar o problemă care trebuie abordată. Dar moartea asistentului didactic de la Collège Françoise-Dolto din Nogent, Franța, arată, de asemenea, că problema violenței în școli este mult prea complexă pentru a fi abordată cu soluții de securitate prefabricate. Răspunsul corect se află la intersecția dintre educație și securitate.”

Iar Le Monde amintește că ”președintele Republicii, primul ministru și ministrul Educației Naționale: au discutat o serie de măsuri, inclusiv interzicerea rețelelor de socializare pentru persoanele sub 15 ani.

Referirea președintelui Macron la o „mobilizare europeană” se referă direct la competențele Uniunii Europene (UE).

Acesta este unul dintre motivele pentru care textele franceze, inclusiv legea din 2023, care obliga deja rețelele sociale să implementeze instrumente de verificare a vârstei și să refuze înregistrarea minorilor sub 15 ani, nu sunt implementate”.

Pentru realizarea acestei rubrici a fost folosit drept sursă portalul Eurotopics.

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

America începe să se confrunte cu un val de proteste violente împotriva autorităților de imigrare. Președintele Trump a mobilizat mai întâi Garda Națională în Los Angeles. Presa internațională pune în discuție tendințele autoritariste ale lui Donald Trump.

Le Monde vorbește despre ”escaladarea calculată” a președintelui american.

”Decizia de a trimite Garda Națională și pușcașii marini în megalopolisul californian, ocolind autoritățile locale, face parte dintr-un model de tensiune dorit și asumat.

Recurgerea la militarizare amintește de tendințele autoritare pe care Donald Trump le-a ascuns puțin în timpul primului său mandat. A fost descurajat să folosească armata împotriva protestatarilor de către vocile mai rezonabile din jurul său, pe care a avut grijă să le respingă la întoarcerea sa la Casa Albă. Însă escaladarea intenționată a președintelui face un deserviciu cauzei pe care pretinde că o apără.

Citeste siLos Angeles, o ciocnire între administrația Trump și Democrați

Partidul Democrat a plătit scump pentru inacțiunea sa în materie de imigrație, care, alături de îngrijorările legate de puterea de cumpărare, a contribuit semnificativ la înfrângerea Kamalei Harris. Cu toate acestea, tacticile forțate și aroganța sunt puțin probabil să permită Statelor Unite să realizeze reforma esențială a imigrației care a lipsit de decenii”.

Ziarul german Handelsblatt, citat de Eurotopics, scrie:

”Trump își testează limitele puterii politice. Și există motive întemeiate să credem că puterea principală a Occidentului s-ar putea confrunta cu o adevărată criză constituțională. (...) Toate acestea contribuie la o imagine antidemocratică , extrem de alarmantă.”

Totuși, protestele reprezintă o provocare serioasă pentru președintele SUA, subliniază Irish Independent:

„Marșurile femeilor și protestele BLM din prima sa administrație s-ar putea să fi devenit, uneori, zgomotoase și haotice. Dar violența lor nu a fost niciodată îndreptată spre Casa Albă așa cum este acum. Acest moment este diferit. Foarte diferit.

Protestatarii din California s-ar putea dovedi a fi fronda supremă - și cea mai neașteptată -  la adresa lui Trump, a cărui stea norocoasă aproape de necontestat pare să se apropie de sfârșit.

Pentru mulți migranți ilegali care se confruntă cu deportarea, spectrul arestării sau chiar al morții rivalizează cu potențiala violență care îi așteaptă în națiunile lor de origine. Aceștia sunt oameni care nu au literalmente nimic de pierdut.”

Iar New York Times, își exprimă la rândul său teama față de o derivă dictatorială:

 

”Este imposibil să închizi ochii la un președinte care desfășoară armata într-un oraș american în numele unor minciuni grotești despre o invazie străină.

De fapt, este greu de imaginat un avertisment mai clar despre calea către dictatură. Trump a plănuit să organizeze o paradă militară masivă la Washington de ziua sa, 14 iunie, aparent pentru a sărbători cea de-a 250-a aniversare a armatei. Tancuri au fost fotografiate în drum spre capitală, cu Monumentul Lincoln înfățișându-se tragic în fundal, ca un fel de distopie hollywoodiană.

În acea zi, vor avea loc demonstrații în toată țara sub sloganul „Fără regi”. Împotriva tuturor așteptărilor, să sperăm că încercarea lui Trump de a înăbuși disidența nu va face decât să o alimenteze”.

 

Los Angeles a fost duminică martorul unor noi ciocniri între forțele de ordine și protestatarii împotriva politicii guvernamentale de imigrare. Guvernatorul Californiei l-a îndemnat pe Donald Trump să renunțe la decizia de a desfășura Garda Națională, a cărei prezență nu face decât să „agraveze situația”, transmite Courrier International. Presa internațională urmărește evenimentele.

The New York Times subliniază că „autoritățile locale și statale nu au solicitat ajutor pentru gestionarea protestelor dispersate. Cei 75.000 de membri ai forțelor de ordine din administrațiile statale, districtuale și municipale din California - 9.000 numai în Los Angeles – ar fi mai mult decât suficienți pentru a face față acestui tip de tulburări.

„Însă domnul Trump și principalii săi consilieri au înclinat spre confruntarea cu liderii Californiei, prezentând protestele ca o amenințare existențială pentru țară, ceea ce a declanșat noi demonstrații în tot orașul”, mai scrie cotidianul american.

The Atlantic vede aici o strategie și mai machiavelică:

„Dacă Trump ar putea invoca puteri de urgență pentru a impune controlul federal asupra procesului de vot - adică, controlul său”, notează revista. „Sau ar putea suspenda votul până când, în opinia sa, ordinea este restabilită. În ambele cazuri, locurile din statele democrate ar putea rămâne vacante o perioadă.”

”Donald Trump exploatează ciocnirile din Los Angeles pentru a-și înăspri politica de imigrație”, titrează Le Monde.

Trimiterea Gărzii Naționale ”își propune să dea un exemplu și marchează o nouă etapă în confruntarea sa cu statele și orașele democrate.

Miliardarul nu a arătat întotdeauna același entuziasm pentru apărarea integrității țării și a instituțiilor. Pe 6 ianuarie 2021, în timp ce mii de protestatari au luat cu asalt clădirea Capitoliului pentru a împiedica certificarea alegerilor prezidențiale, Donald Trump, așezat în fața televizorului de la Casa Albă, nu a solicitat intervenția Gărzii Naționale”.

De partea sa, Fox News vede o rezistență fanatică a democraților împotriva ICE din Los Angeles împotriva lui Trump. Iar aceasta s-ar putea întoarce împotriva lor.

”Trump dorește ca violența să se încheie acum, spre deosebire de escaladarea acesteia, așa cum s-a întâmplat în timpul revoltelor de la Rodney King sau în revoltele ulterioare morții lui George Floyd, care au provocat daune materiale de miliarde și numeroase decese.

Deși democrații nu au reușit să prezinte argumente politice convingătoare pentru a se opune aplicării legilor privind imigrația, este posibil să se opună activității federale în orașele albastre din ce în ce mai ostile”.

Iar BBC consideră că ”era probabil inevitabil ca statul California, și Los Angeles în special, să devină locuri critice într-o confruntare cu administrația Trump în domeniul aplicării legilor privind imigrația.

Din 2018, California a fost un „stat sanctuar” care limitează cooperarea oficială cu autoritățile federale de imigrație. În noiembrie 2024, Consiliul Local al orașului Los Angeles a adoptat o măsură și mai strictă, care interzice resurselor și personalului orașului să asiste eforturile federale de aplicare a legilor.

Conservatorii au dat vina pe aceste politici acuzând crearea unei atmosfere de „nelegiuire” care a pregătit scena pentru ciocnirile din acest weekend”.

De la 1 ianuarie, zona euro mai câștigă un membru: Bulgaria. Presa internațională comentează trecerea țării la moneda comună și observă diviziunile interne pe acest subiect.

Potrivit CNBC News, ”momentul marchează o schimbare față de rapoartele de anul trecut, care au concluzionat că Sofia nu a îndeplinit așa-numitele criterii de convergență.

Există atitudini mixte cu privire la aderarea la zona euro în Bulgaria. Un sondaj publicat anul trecut de UE a sugerat că 49% din public este în favoarea aderării la blocul euro. Opinia politică este, de asemenea, împărțită, mai multe partide naționaliste și președintele țării pledând împotriva aderării”.

Agenția Reuters notează într-un comentariu că ”mulți se tem de creșterile de prețuri, așa cum s-a întâmplat și în alte țări.

Premierul Rosen Jeliazkov a prezentat măsurile pe care guvernul urmează să le ia pentru a crește gradul de conștientizare și transparență, precum și pentru a proteja grupurile vulnerabile și persoanele în vârstă.

El a spus că nu va exista un termen limită strict și nu vor exista comisioane pentru cei care doresc să își convertească economiile din leva în euro”.

Euronews vorbește despre avantajele dar și dezavantajele trecerii la moneda comună:

 

”În teorie, euro înseamnă rate ale dobânzii mai mici pentru companii și consumatori și facilitează comerțul transfrontalier în cadrul zonei euro.

Companiile nu mai trebuie să se angajeze în tranzacții de schimb valutar sau să se îngrijoreze că fluctuațiile cursului de schimb le vor eroda profiturile sau activele. Cetățenii nu mai trebuie să plătească comisioane la casele de schimb sau pe factura cardului de credit atunci când călătoresc într-o altă țară a UE.

Pe de altă parte, țările care aderă pierd o anumită autoritate asupra propriei economii. Renunță la capacitatea de a-și stabili propriile rate ale dobânzii și se confruntă cu restricții privind cheltuielile guvernamentale și deficitele, deși aceste reguli s-au dovedit flexibile în practică. Și nu mai pot câștiga competitivitate în raport cu alte țări permițând devalorizarea cursului de schimb al monedei lor”

 

.

Nu toată lumea este convinsă că moneda unică este cea mai bună opțiune, subliniază și editorialistul ziarului francez Les Echos:

„Este bine cunoscut faptul că mai multe țări nu vor să se îmbarce pe corabia euro: Danemarca, Suedia, Polonia, Ungaria. Peste opt din zece europeni (83%) sunt în favoarea monedei euro ca instrument tehnic, practic și stabilizator. Nu este puțin lucru. Cu toate acestea, atractivitatea sa nu este încă universală.”

Iar Deutsche Welle în limba bulgară observă că eforturile președintelui pro-rus Rumen Radev au fost în zadar.

„Unul dintre principalele obiective a fost probabil acela de a diminua bucuria pentru finalizarea uneia dintre misiunile strategice cheie ale țării. ... Iar Radev și compania au reușit într-o oarecare măsură. Lucrul bun la campania lui Radev a fost că a mobilizat susținătorii monedei euro și a reușit să stârnească o dezbatere serioasă. ... În această discuție a devenit clar că nu există argumente împotriva monedei euro, ci doar temeri vagi, cum ar fi creșterea prețurilor, care poate apărea cu sau fără moneda euro.”