
Sign up to save your podcasts
Or


Vorbim atât de mult despre persoanele dificile pe care le întâlnim, de modul în care ne fac acestea să ne simțim. Însă te-ai gândit care este cauza mai profundă a unei astfel de percepții și ce putem face pentru a avea relații armonioase chiar și cu aceste persoane aparent inflexibile? Andrei Alexandrescu, psiholog și consultat de Business Strategy și Management, ajută oamenii să-și orienteze comportamentele către perfomanță și îi ghidează în complexa artă a relaționării. Acesta ne dezvăluie care sunt principalele aspecte de care ar trebui să ținem cont atunci când interacționăm cu persoane pe care le numim dificile sau nemulțumite. Află care sunt tehnicile de rezolvare a conflictelor cu astfel de persoane și cât de mult ne influențează convingerile modul nostru de a percepe oamenii și situațiile din viață. Fie că este vorba despre cineva cu care lucrezi sau chiar de partenerul de cuplu, nu uita că în spatele unei persoane aparent dificile, nervoase sau rigide din punct de vedere emoțional, se poate ascunde oricând un strigăt de ajutor!
Cu siguranță, ai fredonat la un moment dat versurile pieselor aflate în topurile internaționale: ,,Mariola” și ,,Rampampam”. Astăzi, la Urban Flex, o să ai ocazia să o cunoști mai bine pe Minelli, una dintre cele mai apreciate artiste, compozitoare și textiere din România. Minelli se bucură de un real succes, atât în România, cât și în străinătate. Artista ne mărturisește că a iubit muzica dintotdeauna, însă parcursul ei în cariera muzicală nu a fost unul ușor. Povestea ei este o reală sursă de inspirație și motivație. Chiar dacă la 21 de ani a devenit mamă și acest fapt a implicat, desigur, sacrificii și eforturi, Minelli nu a renunțat niciodată la ceea ce iubește cu toată ființa. Astăzi pășește cu emoții pe marile scene ale lumii, iar soțul ei este mereu alături de ea să-i reamintească extraordinarul din tot ceea ce a reușit să clădească până acum. Cum a reușit să aibă succes pe plan internațional, găsindu-și în același timp un echilibru între cariera solicitantă și viața de familie cu doi copii, ne povestește chiar ea.
Anul 2023 este un an complex care implică schimbări profunde din toate punctele de vedere, sensuri ascunse și plăți karmice, iar Astrologia Chineză ne ghidează, prin intermediul elementelor astrologice, pentru a putea face provocărilor sale. Invitata de astăzi, Valentina Vînătoru, maestru Feng Shui & Ba Zi și expert în Astrologia Chineză, ne dezvăluie aspectele de care să ținem cont în anul 2023, pentru a avea o viață armonioasă și pentru a transforma toate provocările acestui an în oportunități menite să ne ajute să evoluăm pe plan spiritual, amoros, dar și profesional. În premieră, Valentina Vînătoru ne prezintă harta relației pentru Shakira și Pique, pentru a exemplifica impactul unui an karmic asupra relațiilor. În acest episod, vei afla care sunt zodiile care vor fi favorizate pe plan profesional în 2023, cum să-ți dobândești liniștea interioară într-un an al transformărilor, așa cum este Anul Iepurelui de Apă, situația României din perspectiva astrologiei chineze și luna în care nu ar trebui să iei decizii importante!
Când ai râs ultima dată la muncă? Când ai vorbit ultima dată cu bucurie despre munca ta? Ioana State, una dintre cele mai apreciate femei care fac Stand-up în România, ne vorbește despre deciziile pe care le-a luat de-a lungul timpului pentru a afirma astăzi cu tărie că iubește ceea ce face, iubește oamenii cu care interacționează, altfel spus, iubește viața cu un entuziasm rar întâlnit. Înainte de a-și descoperi pasiunea, Ioana a avut parte de mai multe experiențe: a fost agent de asigurări, a absolvit Facultatea de Litere, visând să fie profesoară, a lucrat într-o corporație și nu numai. Totuși, atunci când a simțit că nu e împlinită, a decis să își dea demisia într-un moment cheie al vieții sale. Pregătește-te de un episod în care o să râzi, descoperind în același timp și latura sensibilă a Ioanei, o reală sursă de inspirație pentru cei care își doresc să aducă o schimbare în viața lor. Te-ai gândit că bucuria ta poate fi la o decizie distanță?
,,Lecții de franceză” sau ,,Aventurile mele cu furculița, cuțitul și tirbușonul pe meleagurile Franței” este o carte pe care o poți savura relaxat, într-o după-amiază. Dacă ești pasionat de călătorii, gastronomie, vin și, nu în ultimul rând, povești spuse cu umor, sigur te vei regăsi în cartea scrisă de Peter Mayle. Tea ne-a adus azi o carte asemeni un show culinar care ne poartă prin spectaculoasa bucătărie franceză, unde gustul și masa în sine sunt o adevărată experiență. Volumul este o veritabilă declarație de dragoste dedicată Franței sau, altfel spus, patriei gastronomiei. Poți să afli procesul special de acordare a stelelor Michelin, detalii despre cele mai spectaculoase Festivaluri de mâncare din Franța: Festivalul Broaștei, Festivalul Puiului, Festivalul Brânzei, dar și care sunt principalele diferențe culturale din Marea Britanie și Franța.
Filmul ,,Titanic” a revenit pe marile ecrane! Pentru a supraviețui, avem nevoie să ne spunem povești. Titanicul, o poveste aflată la granița dintre dragoste și moarte, o tragedie care fascinează mințile și inimile oamenilor de generații întregi. Se împlinesc 25 de ani de la debutul capodoperei cinematografice ,,Titanic”, filmul care a bătut toate recordurile. Emanuel îți prezintă aspecte mai puțin cunoscute din povestea ultimelor clipe ale Titanicului. Știai că tragedia de la începutul secolului al XX-lea a influențat una dintre invențiile fără de care lumea modernă nu ar mai fi fost la fel? Radioul. A existat chiar și un autor care a prezis scufundarea Titanicului, cu 14 ani înainte de tragedie. ,,Titanic” este acel film pe care îl revezi cu aceeași fascinație. Filmul care ne arată că într-o clipă toate clasele sociale, oameni celebri, bogați sau săraci se pot transforma în două categorii radicale: cei pierduți și cei salvați. În fața morții, clasele sociale nu mai contează, rămâne doar misterul unei povești care continuă să guverneze și azi inimile oamenilor.
Acest episod este o discuție închinată iubirii, un ghid al vindecării pentru El & Ea. Relația de cuplu este o terapie transformatoare în sine, pentru că vindecarea adevărată vine prin conexiune cu Celălalt, printr-o apropiere profundă menită să ne îndeplinească nevoia primordială de... IUBIRE. Vom face cunoștință cu doi psihoterapeuți care ne vor împărtăși secretele lor atât din experiența profesională, cât și din cea personală. Cristina și Victor formează un cuplu de 11 ani. Cristina Flueraș, psihoterapeut autonom Gestalt de peste 12 ani, și-a dedicat în totalitate munca și suportul oamenilor care simt nevoia să aibă relații mai armonioase. Victor Flueraș, psiholog și psihoterapeut, consideră că fiind mai conștienși, putem aduce mai multă armoniem pace și iubire în relațiile cu ceilalți. Cu toții ne dorim să fim iubiți, văzuți, acceptați, însă modul nostru de a oferi și de a primi iubire este adesea diferit. Istoria transgenerațională, presiunea socială, etichetele pe care ni le pune societate ne afectează adesea relațiile. Invitații de azi ne arată de ce bărbații sunt mai rigizi din punct de vedere emoțional, spre deosebire de femei, dar și cum pot lucra partenerii pentru a-și armoniza relația.
Emaa este vocea aceea unică, pătrunzătoare din spatele hiturilor din România pe care le-ai ascultat pe repeat în ultimii ani. A colaborat cu Silent Strike, Deliric, Satra B.E.N.Z, The Motans, Killa Fonic și nu numai. Se consideră o persoană tristă la bază, însă tristețea este cea care îi aduce claritate în gândire, empatie pentru cei din jur și expresivitate emoțiilor pe care le transmite. Prin muzică, ea reușește să transforme stările de tristețe într-un mesaj optimist și autentic pentru publicul ei. Crescută într-o familie de artiști, muzica a devenit o parte din ea. Pe lângă muzică, Emaa mai are și alte pasiuni pe care ni le dezvăluie în episodul de azi: sporturi extreme, anime-uri, filme documentare. Ascultă acest episod și descoperă povestea de viață a artistei Emaa, începuturile ei, cum a reușit să aibă colaborări cu cei mai apreciați artiști din România, ce o inspiră atunci când își scrie piesele și cum a depășit momentele dificile după mutarea din Timișoara.
2023 este un an al schimbărilor profunde, al regăsirii libertății personale și al vindecării la nivel de suflet, de karma, de subconștient. Anul în care nu te mai poți minți pe tine însuți, spunându-ți ,,sunt bine”. Barbara Bacauanu, fondatoare a Școlii de Științe Spirituale și astrolog, având o pregătire de peste 20 de ani în domeniul științelor spirituale, ne dezvăluie cum ne va ajuta anul 2023 în procesul de autovindecare, pentru a ne putea redobândi independența și a ne bucura de relațiile pe care le merităm cu adevărat. Anul 2023 va sta sub semnul lui Saturn în Pești, ceea ce va însemna o zguduire a relațiilor, tocmai pentru că Saturn ne va pune în situația de a renunța la măști, la filtre, la aparențele amăgitoare ale societății, depășindu-ne astfel cele mai mari blocaje. Anul care ne va învăța să ne despărțim de oamenii nepotriviți, să ieșim din zona de confort, să ne îmbrățișăm vulnerabilitățile și să ne acceptăm singurătatea. Discuția de astăzi va fi imboldul care îți va da curaj să decizi pentru propria fericire și să aduci schimbarea mult dorită în viața ta!
From the publisher's feed

26 Listeners

8,306 Listeners

12 Listeners

1 Listeners

2 Listeners

11 Listeners

6 Listeners

8 Listeners

3 Listeners

0 Listeners

1 Listeners

0 Listeners

0 Listeners

0 Listeners

0 Listeners