Deși ne naștem întregi, capabili de simțire, emoție, apoi cogniție și comportamente, undeva pe drum învățăm inconștient să curatorizăm părți din noi pentru a obține siguranță și apartenență. Iar astfel, sinele nostru devine fragmentat și începem inconștient să ne căutăm jumătatea în exterior, pentru a redeveni întregi.
Ne petrecem mare parte din viață căutând în partenerul de cuplu părți din noi pe care le-am pierdut sau pe care am învățat să le suprimăm. Ne atrage ce lipsește în noi, dar nu de puține ori exact trăsăturile care ne-au atras inițial la partenerul de cuplu ajunge să ne amenințe.
Cum arată sinele social în relații și cum ne ajută oglina partenerului de cuplu să ne reîntregim sinele, pentru a rămâne în parteneriat ca doi oameni întregi care se iubesc, nu ca două jumătăți care caută să se completeze?