
Sign up to save your podcasts
Or


De câteva săptămâni, protestele la adresa mărcii Tesla și a fondatorului ei se întețesc în toată lumea. În Europa, contestarea lui Elon Musk s-a îndreptat inițial către marca auto prin mici glume sau îndemnuri la a nu mai cumpăra mașini Tesla.
În America, protestele au devenit mai radicale. Săptămâna trecută, în fața unui magazin Tesla din Manhattan s-au strâns sute de protestatari zilnic la chemarea unei organizații ecologiste. Gluma se îngroașă, pentru că la Las Vegas a fost arestat preventiv un cetățean suspectat că a incendiat cinci mașini Tesla și le-a ciuruit cu o armă de foc. Autorul riscă 20 de ani de detenție.
Europenii, în schimb, sunt mai pragmatici. În luna februarie a.c., vânzările Tesla la nivelul Uniunii Europene au scăzut la jumătate față de anul trecut. Ar fi prea simplu să se considere că doar implicarea lui Elon Musk în politică a dus la scăderea vânzărilor în Europa și în China. Tesla are și o problemă de fond, chiar dacă Musk nu o recunoaște. Pare că izvorul de inovare a cam secat, iar lansarea unor modele noi a întârziat sau nu s-a bucurat de succes. Din cauza acestor factori, piața a penalizat compania prețul acțiunilor scăzând la jumătate în ultimele trei luni.
Recent, Elon Musk a organizat pe rețeaua X o mare reuniune cu salariații la care aceștia au putut să adreseze întrebări. Dar, nu întrebările salariaților au fost importante, ci ideile omului de afaceri. Ca de obicei la întâlnirile publice, Musk a fost surescitat, ținându-și băiețelul pe umeri și transmițând evident doar mesaje pozitive legate de Tesla.
Cel mai subiectiv a fost sfatul adresat salariaților de a nu-și vinde acțiunile pe care le au la companiile grupului, apoi, a anunțat, fără să ofere detalii, lansarea unei mașini autonome plus modele mai accesibile. Dar, cine îl mai poate crede pe Musk, pentru că repetă aceste lucruri de câțiva ani buni? Nu au lipsit nici bla-bla-urile cu „viitorul luminos și incitant și cu lucruri la care nimeni nu a îndrăznit să viseze, precum mașina zburătoare supersonică”.
Dincolo de Tesla și proiectele lui de business, Elon Musk pare că „și-a prins urechile” în DOGE, adică Departamentul de eficiență guvernamentală. Crearea instituției a plecat de la o idee bună și anume reducerea cheltuielilor statului și, în același timp, o scădere a birocrației guvernamentale. Un obiectiv normal pentru un buget care cheltuiește anual 7.000 miliarde de dolari, adică veniturile încasate de 20 de companii americane mari.
Lucrurile s-au complicat când echipa lui Musk a trecut la treabă. Desigur, au fost și sunt multe critici la adresa DOGE, dar obiectivele nu pot fi puse la îndoială.
De exemplu, cea mai recentă gafă a departamentului condus de Musk a fost că, după ce le-a cerut tuturor funcționarilor ca de la sfârșitul lunii februarie a.c. să trimită săptămânal un mail în care să scrie cinci lucruri pe care le-au făcut la serviciu, căsuța de mail a DOGE a fost plină și a transmis automat că „mesajul nu poate fi acceptat pentru moment”. Astfel, un milion de angajați la stat au mai găsit un motiv să ironizeze eforturile echipei de la DOGE de a eficientiza activitatea instituțiilor guvernamentale.
De altfel, în câteva săptămâni, Musk a adus la DOGE o echipă de 100 de oameni, tineri și fani ai omului de afaceri. Cei mai mulți sunt absolvenți ai unor prestigioase universități americane, au avut joburi în sectorul privat, în special în industria financiară și au acceptat să lucreze pe bani mai puțini pentru „a-și ajuta țara”. Ei spun că muncesc 120 de ore pe săptămână, față de birocrați care lucrează doar 40 de ore. Este, probabil, o exagerare, care, însă, arată elanul cu care au venit oamenii lui Musk.
Dar, elanul nu este totdeauna suficient. DOGE se lovește de o opoziție constantă, uneori subiectivă, alteori bazată pe legi, iar cea mai complicată este blocarea inițiativelor departamentului în instanță.
Cu toate acestea, obiectivele DOGE nu sunt compromise. Experții cred că în acest moment sunt trei scenarii posibile. Primul este acela că DOGE își va atinge obiectivele în timp. Al doilea, că va schimba complet administrația, în bine sau în rău, rămâne de văzut și al treilea este că America va rămâne cu un președinte mai puternic, dar cu o administrație mai slabă. În orice caz, „vrăjile” lui Elon Musk continuă.
Anul trecut, în luna decembrie, Consiliul Concurenței autoriza cu condiții o tranzacție din sectorul de retail. Este vorba despre preluarea brandului Profi de către compania Ahold Delhaize, cea care deține în România magazinele Mega Image.
A fost o tranzacție mare chiar și la nivel european, pentru că suma preluării a fost estimată la 1,3 miliarde de euro. Condiția impusă de Consiliul Concurenței era ca 87 de magazine Profi din 44 de localități, în care piețele Mega Image și Profi se suprapun, să fie vândute către alte companii.
”Ziarul Financiar” a scris ieri că există oferte neangajante pentru cele 87 de magazine și că tranzacția este estimată la o valoare de 50 milioane de euro. Vânzarea celor 87 de magazine trebuie privită dintr-un punct de vedere mai special. Se știe că de ani de zile producătorii români acuză marile rețele comerciale de practici incorecte. Mai întâi, a fost vorba despre impunerea unor așa-numite taxe abuzive, precum taxa de raft sau cea de marketing. A urmat apoi subiectul termenelor de plată și cel al prezenței efective în magazine a produselor românești. A fost nevoie de câțiva ani și de câteva legi ratate pentru ca acuzațiile producătorilor să se mai estompeze.
În tot acest timp, dosarul supermarketurilor a devenit unul european, astfel că a fost promovată o directivă numită a practicilor comerciale neloiale. De fapt, legislația europeană, preluată apoi la nivel național, impunea, pe lângă termene de plată maxime, o negociere anuală între producători și comercianți. De altfel, unele state europene, precum Franța, au în legislația națională termene clare până la care negocierile anuale trebuie să aibă loc.
Legislația europeană sau cea națională nu a făcut decât să atenueze războiul dintre rețelele comerciale și producători, nu să îl oprească. Acum, divergențele capătă alte forme. Taxele impuse de supermarket au intrat „în umbră”, problema este a modului în care se fac delistările din magazine. În plus, creșterea inflației a adus cu sine un „țap ispășitor”, bineînțeles, marile rețele comerciale. Răspunsul unor state a fost plafonarea adaosului comercial practicat de magazine.
În tot acest conflict s-a uitat prea des că rețelele comerciale au nevoie de cantități mari de produse, de o anumită calitate, ambalate după standarde precise. De asemenea, s-a trecut prea ușor cu vederea că toate marile rețele comerciale prezente în România au finanțat și încurajat asociații sau producători români care să poată livra marfa în condiții de calitate și cantitate cerute de comerțul modern.
S-a uitat prea ușor că, în cele din urmă, producătorii nemulțumiți de supermarketuri aveau toată libertatea de a-și construi propria rețea de magazine. În ultimă instanță, într-o economie liberă nimeni nu te obligă să vinzi în supermarketuri.
În aceste condiții, scoaterea la vânzare a celor 87 de magazine Profi ar trebui să fie o mană cerească pentru producătorii români nemulțumiți de colaborarea cu supermarketurile.
Stimați producători români, dacă rețelele comerciale sunt atât de abuzive și de incorecte, nu aveți decât să cumpărați cele 87 de magazine scoase la vânzare! Ar fi un prim pas pentru a vă crea propria rețea de vânzări. Desigur, un singur producător nu va putea cumpăra magazinele. Dar, există asociații, există patronate și există bănci care sunt gata să finanțeze un plan serios de afaceri.
În ultimă instanță, statul român, care a pierdut milioane de euro la Casa de comerț Unirea, ar putea să facă, dintr-o mișcare, o rețea de magazine. Acum este momentul ca producătorii români să arate că pot să facă un lucru concret. Dacă nu vor sau nu pot să cumpere cele 87 de magazine ar fi bine ca pe viitor să nu mai spună nimic critic la adresa supermarketurilor!
Ieri, Ministerul Finanțelor a publicat datele privind execuția bugetară pe primele două luni ale anului. Întrebarea cea mai fierbinte a acestui moment este dacă guvernul va putea să reducă deficitul bugetar la nivelul asumat, adică la 7% din PIB.
Datele pe primele două luni nu sunt deloc încurajatoare. Adică, deficitul bugetar a crescut în termeni nominali până la 30 miliarde de lei și s-a redus ușor ca procentaj din PIB, iar cheltuielile continuă să crească mai mult decât veniturile. Cu alte cuvinte, rezultatele consolidării fiscale nu se văd.
Ministrul finanțelor, Tanczos Barna, încearcă să convingă că totuși bugetul este pe drumul cel bun. A găsit ministrul câteva date care îl avantajează. Tanczos Barna scrie că a avut loc o reducere a cheltuielilor de funcționare ale statului cu 5%. Este posibil ca lucrurile să fie așa, pentru că în datele execuției bugetare cheltuielile de funcționare nu sunt evidențiate separat. Dar, ce folos că la capitolul cheltuieli de funcționare (care sunt relativ scăzute) s-a făcut o reducere, când cheltuielile de personal au crescut cu 16% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar cele cu asistența socială au urcat cu 10%? Am luat aceste două exemple pentru că sunt capitolele de cheltuieli cele mai mari din structura bugetară.
Ministrul Barna mai arată că veniturile din TVA au ajuns la 25 miliarde de lei, o creștere semnificativă. Este adevărat, dar și rambursările de TVA au crescut pe măsură, astfel că în total sumele din TVA care au rămas la buget au fost mai mici decât anul trecut. Un ultim detaliu: chiar dacă guvernul se laudă că va fi un an cu investiții record, deocamdată, în primele două luni volumul investițiilor publice a scăzut. Este posibil ca investițiile publice să fie din nou un „buffer”, o zonă tampon, prin care se va regla la un moment dat nivelul deficitului bugetar.
Ar mai fi câteva teme de analiză ale evoluției bugetului, dar va mai fi timp. Mai interesant este că, întâmplător, ieri, Institutul de Statistică portughez a publicat datele bugetare pentru anul 2024. Ele sunt relevante și pentru România, pentru că bugetele celor două state europene sunt foarte apropiate. Concret, veniturile totale bugetare ale Portugaliei, în anul 2024, au fost de 124 miliarde de euro, ceea ce înseamnă aproximativ 620 miliarde de lei. Anul trecut, România a avut venituri de 575 miliarde de lei. De asemenea, Portugalia a avut cheltuieli bugetare de 122 miliarde de euro, echivalentul a 610 miliarde de lei. În schimb, anul trecut România a cheltuit din buget aproximativ 727 miliarde de lei. Sunt cifre care arată mărimea relativ egală a celor două economii. De altfel, mai este o asemănare și anume aceea că ambele state au fost sau sunt sub procedura de deficit excesiv și au avut în perioada crizei economice și a pandemiei rate înalte ale deficitului bugetar.
De aici încep diferențele. Astfel, în anii 2023 și 2024, Portugalia a avut excedent bugetar, de 1,2% și respectiv 0,7% din PIB. Rezultatul a fost că datoria publică portugheză a scăzut spectaculos în doi ani cu 20 de puncte procentuale, până la 95% din PIB. Ceea ce arată că singurul drum pentru ținerea sub control a datoriei statului este echilibrul bugetar.
Anul trecut, în Portugalia, veniturile bugetare au crescut cu 6,3%, iar cheltuielile cu 7,6%. În România, veniturile au urcat cu 10%, iar cheltuielile cu 19%. Încă o dată se poate vedea diferența de cifre și de abordare responsabilă a bugetului. Și Portugalia a crescut cheltuielile de personal, cu salariile, dar, față de România ritmul a fost mult diferit. Și anume, în Portugalia, creșterea a fost cu 8,5%, ca o compensare a inflației, în România creșterea a fost cu 24%. De asemenea, Portugalia a urcat cheltuielile cu asistența socială cu 10%, în timp ce România le-a crescut cu 17%. În aceste cifre stă „secretul” excedentului bugetar portughez.
Și încă o diferență semnificativă: România a avut „stabilitate” politică, în Portugalia, guvernul de centru-dreapta nu a primit un vot de încredere, Parlamentul a fost dizolvat și vor avea loc alegeri anticipate în luna mai a.c. Ceea ce ne arată că în absența responsabilității, „stabilitatea” politică nu ajută cu nimic finanțele publice și economia.
Ieri, agenția de rating Fitch a publicat o scurtă analiză referitoare la economia românească. Sunt două elemente surprinzătoare în comunicatul Fitch. Primul este frecvența cu care apar analizele agenției de rating.
Ne obișnuisem ca după ce o agenție de evaluare dădea calificativul să se aștearnă tăcerea până la următoarea notare. Analizele de țară existau dar ele se adresau investitorilor potențiali și nu erau publice. De data aceasta, după două luni de când Fitch a schimbat perspectiva de rating a României din stabilă în negativă, agenția a revenit cu un nou raport.
Al doilea element surprinzător îl găsim chiar în comunicatul agenției. Este vorba despre trimiterile lungi și amănunțite la situația politică a României. Evenimentele se știu în România, dar Fitch simte nevoia să le treacă în revistă, ceea ce spune ceva. Și anume, transmite un mesaj către potențiali investitori. Dacă aceștia s-au obișnuit cu deficitul bugetar imens, cu creșterea datoriei publice sau cu creșterea, în continuare, anul acesta, a deficitului balanței comerciale, mesajele despre politică ar trebui să ne îngrijoreze. Orice investitor vede în atmosfera politică din România un factor perturbator și până la clarificarea lui va aștepta. Dacă agențiile de rating încep să aloce un spațiu atât de mare pentru descrierea situației politice, așa cum se spune pe românește, „nu-i a bună”. Nu este total neobișnuit ca agențiile de rating să facă trimiteri în rapoartele lor și către zona politică. Dar, când jumătate din analiză este acaparată de politică este un semnal că lucrurile sunt complicate. Dacă indicatorii economici se pot îmbunătăți folosind decizii specifice, evoluțiile din politică pot fi imprevizibile.
O altă veste rea vine chiar de la președintele interimar, Ilie Bolojan. Într-o emisiune la postul de televiziune Antena 3 CNN, președintele Bolojan a declarat că economia României este în stagnare și are nevoie urgentă de măsuri pentru evitarea recesiunii.
Nu ne îndoim că președintele interimar își bazează declarația pe date sigure care pot veni fie de la Institutul de Statistică, fie de la Banca Națională a României. De oriunde ar fi, putem fi convinși că Ilie Bolojan nu se joacă cu vorbele. Acesta știe ce impact poate avea o declarație de acest gen asupra investitorilor și asupra piețelor financiare.
Faptul că economia românească nu mai crește este a doua veste rea. Mediul de afaceri spera ca anul 2025 să fie salvat prin creșterea economică. Era singura evoluție pozitivă într-un ocean de deficite și datorii. Dacă pierdem creșterea economică de anul acesta, pierdem tot, iar măsuri de stimulare a economiei sunt dificil de luat pentru că nu există spațiu fiscal.
O veste bună a venit de la Comisia Europeană. Instituția a selectat trei proiecte românești din domeniul minier pentru a fi finanțate cu 615 milioane de euro. Este vorba despre extracția grafitului la Baia de Fier, județul Gorj, despre exploatarea zăcământului de brucit din Budureasca, județul Bihor, și despre exploatarea de aur și cupru de la Rovina, județul Hunedoara. Este neclar dacă sumele sunt alocate exclusiv pentru începerea exploatării sau vor fi utilizate pentru a realiza în țară și o activitate de procesare.
În fine, ieri a apărut și informația că decizia de includere a României în programul „fără vize” a fost suspendată. A fost atât de multă emoție încât a părut că destinul economic al României atârnă de vizele pentru America.
Să fim serioși! Vizele pentru America nu înseamnă aproape nimic. Cei care le primeau înainte le vor primi și de acum încolo. Pentru afacerile companiilor românești, America înseamnă puțin, iar obligativitatea sau absența vizelor nu are cu adevărat niciun efect asupra exporturilor. Vizele americane ar trebui să le aducă aminte oamenilor de afaceri români, încă o dată, să se concentreze pe Schengen, adică pe Europa. America este departe geografic de România, iar o dată cu introducerea taxelor vamale se îndepărtează și mai mult. De peste două decenii, se vorbește despre cucerirea pieței americane, dar nu se întâmplă nimic. Cu sau fără vize, afacerile dintre România și SUA vor fi la fel.
Guvernul a anunțat lansarea noului program Start Up Nation. Lăsând la o parte detaliile tehnice pe care orice viitor candidat trebuie să le citească atent, sunt câteva noutăți pe care le aduce varianta nouă a programului.
În primul rând, Start Up Nation 2025 are la dispoziție un buget record, de 440 milioane de euro. În al doilea rând, toți banii alocați sunt din fonduri europene. Este o situație salutară, dacă avem în vedere că s-a discutat mult în ultimii ani despre utilizarea cu precădere a fondurilor europene, în locul celor de la bugetul național. Mai ales într-un ciclu bugetar european în care fondurile comunitare sunt din belșug, atât din bugetul multianual, cât și din planul național de redresare și reziliență (PNRR).
În al treilea rând, programul de anul acesta aduce o premieră și anume introducerea unor cursuri de antreprenoriat, fără absolvirea cărora cei care vor să primească finanțarea nu se pot înscrie în programul Start Up Nation. În principiu, ideea este binevenită. E util ca tinerii care vor să înceapă o afacere să aibă în prealabil o serie de cunoștințe de bază. Dar, în destul de multe cazuri, cursurile de formare profesională au fost făcute formal, doar pentru ca firmele de profil să încaseze banii. Dacă așa vor sta lucrurile și în cazul Start Up Nation, atunci buna intenție nu va valora prea mult.
Departe de mine de a fi foarte critic cu noul Start Up Nation, dar este nevoie ca atunci când lansezi un program de 440 milioane de euro să existe o evaluare a ceea ce s-a întâmplat în anii anteriori.
Rareori în România programele de ajutor de stat au o evaluare a eficienței cu care s-au cheltuit banii. Oarecum surprinzător, pentru Start Up Nation există o analiză a impactului realizată de Consiliul Concurenței.
Astfel, instituția care supraveghează mediul concurențial a publicat săptămâna trecută un raport care evaluează rezultatele programului în anii 2017 și 2018. Astfel, Consiliul Concurenței arată că obiectivele programului ar trebui să fie clar definite și ușor de cuantificat. Concret, în analiză se spune că obiectivul „îmbunătățirea performanțelor economice ale IMM-urilor” este vag și dificil de cuantificat.
Raportul Consiliului Concurenței precizează că îndeplinirea obiectivului este relativă. Adică, din perspectiva menținerii pe piață a companiilor ajutorul de stat a avut un impact pozitiv, dar, în ceea ce privește cifra de afaceri obiectivul nu a fost îndeplinit, beneficiarii programului înregistrând cifre de afaceri mai mici decât concurenții care nu au apelat la sprijin.
Trebuie spus că Start Up Nation de anul acesta are obiective la fel de neclare ca și edițiile anterioare, ceea ce ne arată că guvernul nu a ținut cont de observațiile Consiliului Concurenței.
O altă recomandare a autorității de concurență este că programul ar trebui să facă o selecție a sectoarelor economice cărora li se adresează schema de ajutor de stat, în sensul stimulării unor domenii competitive. În sprijinul acestei idei a venit și analiza care arată că beneficiarii ajutorului de stat au înregistrat rezultate mai slabe decât concurenții lor care nu au primit fonduri.
Zona în care a funcționat programul a fost cea a înființării de locuri de muncă, în sensul că, în perioada 2020-2022 o companie care a primit fonduri a avut de două ori mai mulți angajați decât o firmă care nu a beneficiat de bani publici.
În anii 2017-2018, programele Start Up Nation au finanțat aproximativ 15.000 de IMM-uri cu o sumă totală de 2,9 miliarde de lei, din care 420 milioane de lei au provenit din fonduri europene. Vorbim despre bani mulți, aproximativ 600 milioane de euro, și de aceea guvernul ar fi trebuit să țină cont de observațiile autorității de concurență. Nu a făcut-o. Start Up Nation este, fără îndoială, un program important, dar care ar trebui modernizat în funcție de obiectivele europene și naționale ale acestei perioade.
Dezvăluirile despre viața din interiorul uneia dintre cele mai mari companii digitale din lume, Facebook, stârnesc, fără îndoială, interesul. Este exact ce se întâmplă cu apariția editorială intitulată „Oameni neglijenți”, o carte scrisă de cea care a fost timp de șapte ani directoarea departamentului de politici publice la nivel mondial la Facebook, pe numele ei Sarah Wynn-Williams.
Cartea a fost „condamnată” în instanțele americane, în sensul că justiția a dat câștig de cauză companiei Facebook arătând că autoarea a încălcat o clauză semnată la rezilierea contractului prin care era obligată să nu denigreze firma. Cu toate acestea, cartea nu a fost interzisă, iar publicul a devenit și mai curios să o citească. Dovada cea mai bună în acest sens este că săptămâna trecută cartea a fost în top 3 vânzări pe rețeaua Amazon.
Ce spune Sarah Wynn-Williams în cartea publicată recent? Cotidianul francez „Les Echos” face o sinteză. Un fapt șocant este ritmul de muncă impus de vicepreședinții companiei. Aceștia lucrau aproape non-stop și îi obligau pe subordonați să intre în același program. Sarah Wynn-Williams scrie că șefa ei dormea doar între orele unu noaptea și cinci dimineața, ritm de lucru la care s-a adaptat și ea pentru a putea răspunde în timp util mail-urilor pe care le primea.
Sarah Wynn-Williams povestește o întâmplare ce pare de-a dreptul ireală. Aflată chiar în sala de nașteri, în plin travaliu, a primit un mesaj de la vicepreședinta de operațiuni a companiei care vroia o serie de informații înainte de întâlnirea pe care o avea programată cu președintele Braziliei. Sarah a luat laptopul și a scris un e-mail. Soțul ei și medicul au încercat să o oprească, dar nu au reușit să o convingă.
În orice caz, recunoaște autoarea cărții, nu doar Facebook a fost de vină. „Acum îmi este rușine de ceea ce am făcut, dar am fost mereu o persoană care nu vrea să îi dezamăgească pe alții, însă, la Facebook am simțit că nu am de ales”, scrie Sarah Wynn-Williams.
Nu lipsesc nici acuzațiile de hărțuire sexuală. Nu intrăm în detalii care se pot găsi în carte, dar să spunem că în cauză a fost, pe de o parte, vicepreședintele Joel Kaplan, fostul ei șef, la adresa căruia compania a făcut o investigație în anul 2017 care l-a găsit nevinovat pe cel acuzat. Pe de altă parte, mai există o acuzație de hărțuire sexuală și la adresa unei alte vicepreședinte, Sheryl Sandberg. Cert este că autoarea cărții despre Facebook consideră că a fost îndepărtată din companie tocmai din cauză că a denunțat hărțuirea la care a fost supusă.
Nici Zuckerberg nu are parte de o prezentare prea elogioasă. Autoarea cărții povestește cum într-o seară în care se organizau jocuri de societate era tot mai evident că toată echipa îl lăsa să câștige pe șeful Facebook. Când Sarah Wynn-Williams a refuzat să intre în acest joc, ea a fost acuzată că a trișat. Este doar un exemplu, care poate părea banal, dar care vorbește de la sine despre atmosfera de la vârful companiei.
Totodată, Sarah arată că a fost nevoie de mult timp și multă energie pentru a-l face pe Mark Zuckerberg să recunoască rolul pe care l-a jucat Facebook, în anul 2016, în alegerea ca președinte a lui Donald Trump.
Dincolo de ritmul de lucru și de atmosfera de la Facebook, Sarah Wynn-Williams denunță și unele instrumente de cenzură a conținutului pentru a pregăti intrarea pe piața chineză, care până la urmă nu a mai avut loc. De asemenea, politica grupului nu a oprit mesajele de ură în Birmania.
Facebook a reacționat. Un purtător de cuvânt a declarat că „Sarah Wynn-Williams a fost concediată din cauza performanțelor slabe și comportament toxic, că o anchetă a stabilit că acuzațiile de hărțuire sunt nefondate, iar cartea este mincinoasă și defăimătoare și nu ar fi trebuit publicată niciodată”. Cu siguranță, părerile despre carte vor fi împărțite. Dar, cum se spune, niciodată nu iese fum fără foc.
O analiză a BCR arată locul pe care sectorul de apărare românesc îl are la nivel european. Cu puncte slabe, dar și cu puncte tari. Trebuie doar ca eforturile bugetare care se vor face să fie integrate în strategia europeană de dezvoltare a sectorului de apărare.
România va crește cheltuielile de apărare, în următorii ani. Cu cât? BCR a realizat două scenarii, citate de profit.ro.
România a crescut în ultimii ani cheltuielile militare de la 1,6%, în anul 2023, la 2,25% din PIB, anul trecut. Ca structură, cheltuielile de apărare arată în felul următor: 35% constituie plata personalului, 30% este cota alocată pentru achiziții de echipamente noi, iar 20% din totalul cheltuielilor sunt cele cu infrastructura (cu precizarea că România plătește dezvoltarea bazei militare Kogălniceanu). Spre comparație, în Polonia, stat la care ne uităm de multe ori ca la un exemplu de bune practici, achizițiile de echipamente înseamnă 40% din bugetul total, iar pentru salarii se alocă numai 30%.
Analiza BCR arată că în cazul în care România va urca nivelul cheltuielilor de apărare la peste 3% din PIB ar trebui să acorde prioritate achiziției de echipamente, pe modelul Poloniei, urmând ca ulterior să se concentreze pe operațiuni, întreținere și activitatea de cercetare-dezvoltare.
Primul scenariu avut în vedere de analiza BCR pleacă de la ideea că România va crește cheltuielile de apărare în anul 2028 la 3,75% din PIB. Creșterea va fi finanțată din creșterea cheltuielilor publice, precum și din scăderea unor capitole de cheltuieli. În această situație, în anul 2028 deficitul bugetar ar atinge 5,3% față de 5% din PIB, nivel agreat de România cu Comisia Europeană.
În al doilea scenariu, cheltuielile cu apărarea ar urma să ajungă în anul 2028 la 5% din PIB. Finanțarea suplimentară ar trebui să vină din majorarea veniturilor bugetare și prin economii la buget. Deficitul bugetar ar ajunge la 5,5% din PIB, față de angajamentul luat față de Comisia Europeană pentru un deficit de 5%.
Analiza precizează că în ambele scenarii România nu ar atrage deschiderea procedurii de deficit excesiv, pentru că președinta Comisiei Europene a anunțat că vor fi scoase din calculul deficitului bugetar cheltuielile de apărare care ajung la 1,5% din PIB pe o perioadă de patru ani.
România are a 11-a cea mai mare armată din NATO, iar raportat la populație ocupă locul 12 cu 3,5 soldați la mia de locuitori, un nivel similar cu cel al Franței și al SUA. De aceea, se arată în raportul BCR, prioritatea armatei este acum modernizarea echipamentului față de creșterea dimensiunii forțelor umane.
Pe de altă parte, investițiile în sectorul de apărare au avut o intensitate mai mică decât în alte domenii dinamica fiind de 0,3-0,4% din PIB între anii 2021 și 2024, în schimb în restul economiei ritmul a fost între 3,7% și 5,1%.
Analiza BCR arată că anul trecut Polonia a avut cele mai mari cheltuieli cu apărarea, de 4,1% din PIB, urmată de Estonia, SUA și Letonia. La nivel european, Germania a alocat anul trecut 2,1% din PIB și s-a aprobat posibilitatea de a face cheltuieli de peste 1%. Marea Britanie va majora cheltuielile militare la 2,5% începând cu aprilie 2027. Totodată, opt state europene au avut anul trecut cheltuieli de apărare mai mici de 2%, printre ele numărându-se Italia și Spania.
Germania și Franța vor beneficia cel mai mult de creșterea cheltuielilor militare, pentru că au firme producătoare în domeniu. România are și ea câteva companii care vor putea lucra pentru sectorul de apărare local și european. Este vorba despre firme din domeniul fabricării metalelor sau producerea unor echipamente de transport. După cum se poate vedea statele Uniunii Europene se pregătesc să înceapă programele de reînarmare. România nu face excepție.
Legislația fiscală este atât de încurcată încât firmele mari au ajuns să se încurce în ea. Impozitul minim combinat cu impozitul specific dau un amestec complicat din care companiile riscă să fie la mâna fiscului, adică la felul în care inspectorii interpretează legile.
Camera Consultanților Fiscali (CCF) atrage atenția, printr-o adresă publică transmisă Ministerului Finanțelor, că legislația privind impozitarea unor companii mari este neclară. Tema este cu atât mai complicată cu cât în acest moment companiile pregătesc finalizarea bilanțurilor contabile pentru anul trecut și implicit auditarea lor. Din acest punct de vedere, unele firme sunt în situația de a interpreta legislația fiscală.
Despre ce este vorba? Fără a intra în amănunte tehnice, există două tipuri de impozite: impozitul minim pe cifra de afaceri și impozitul suplimentar din activitatea de petrol și gaze. Problema apare pentru companiile care au obținut venituri din domeniul energetic (petrol și gaze) pe lângă cele din activitatea de bază.
Ca un exemplu, avocatul Gabriel Biriș arăta recent felul în care o companie din sectorul de retail a ajuns să fie considerată o firmă energetică doar pentru că în apropierea unui supermarket avea în proprietate o benzinărie.
Să ne întoarcem la tema aplicării legislației fiscale. Problema este că unele companii se află la intersecția interpretării a două impozite, unul pe cifra de afaceri, al doilea, suplimentar pe veniturile din petrol și gaze. Camera Consultanților Fiscali arată că sunt două abordări: în prima interpretare, unele companii au plătit impozitul minim pe cifra de afaceri, când acesta a fost mai mare decât impozitul pe profit, chiar dacă au obținut și venituri din petrol și gaze. A doua interpretare este cea a companiilor care plătesc impozit pe profit plus impozitul specific pe cifra de afaceri.
Această abordare neunitară nu doar că este anormală într-o economie în care legislația fiscală ar trebui să fie clară și simplu de aplicat, dar este profund dezavantajoasă mediului de afaceri. În sensul că un viitor eventual control fiscal ar face ca firmele să fie la mâna inspectorilor fiscali și la interpretarea legilor de către aceștia. Consultanții cer Ministerului Finanțelor o precizare clară legată de aplicarea legislației. O clarificare este, fără îndoială, absolut necesară. Dar, problema este mai complicată.
Astfel, recent avocatul Gabriel Biriș a făcut publice datele unei analize referitoare la aplicarea practică a impozitului minim pe cifra de afaceri. Impozitul poate fi plătit de companii care au o cifră de afaceri mai mare de 50 milioane de euro. În practică, pot exista următoarele situații: companiile care au o rată a profitului mai mare de 6,25% nu sunt afectate de impozitul minim și vor plăti doar impozit pe profit; firmele care au o rată a profitului cuprinsă între 1% și 6,25% vor plăti impozitul minim, care calculat în termeni de impozit pe profit înseamnă o rată cuprinsă între 16% și 100%; companiile care au o rată a profitului mai mică de 1% trec practic pe pierdere, pentru că impozitul minim de 1% este mai mare decât profitul; în fine, în cazul în care firmele înregistrează pierderi aplicarea impozitului minim nu face altceva decât să majoreze nivelul acestora.
Numeric, analiza avocatului Gabriel Biriș arată că în România sunt 1.084 de companii care au o cifră de afaceri mai mare de 50 milioane de euro. Dintre acestea, 70% sunt afectate de impozitul minim, în sensul că pierderea este mai mare, intră pe pierderi sau le micșorează marja de profit, în timp ce pentru numai 30% efectul introducerii impozitului minim este neutru. Trebuie spus că firmele afectate au în total 28% din cifra totală de afaceri din economie. Impactul după cum se poate vedea este mare.
Dar, care vor fi efectele previzibile? Acționarii firmelor afectate ar putea lua mai multe decizii prin care să evite creșterea fiscalității. Vorbim despre divizarea companiei, despre mutarea în străinătate, despre reducerea investițiilor sau despre schimbarea modelului de business, în sensul trecerii de la producția și vânzarea de produse finite către facturarea de servicii de producție. După cum se poate vedea, toate variantele sunt nefavorabile economiei românești. Așa se întâmplă când legile sunt făcute cu intenția de a „stoarce” cât mai mulți bani de la companii.
Astăzi, Rezerva Federală americană va decide să mențină rata dobânzii la nivelul actual. Acestea sunt așteptările analiștilor. Ei sunt îndreptățiți să creadă în stagnare, pentru că economia americană este între două tendințe: creșterea inflației și încetinirea economiei.
Astăzi, FED, banca centrală americană, va decide nivelul ratei de dobândă de politică monetară. Experții pariază că decizia FED va fi să mențină ratele neschimbate.
E logic să se întâmple așa, pentru că în acest moment economia americană se află între riscul revenirii inflației și pericolul intrării în recesiune. Cu atât de multe necunoscute ce ar putea să facă FED? Deocamdată, să lase lucrurile așa cum sunt.
De la momentul în care Donald Trump a declanșat haosul tarifelor vamale cuvântul incertitudine a fost pronunțat foarte des de reprezentanții mediului de afaceri și de experți. Mai mult, chiar Jerome Powell, președintele Rezervei Federale, a vorbit într-un discurs public, în data de 7 martie a.c., despre incertitudine.
„Nu trebuie să ne grăbim. Suntem bine poziționați și putem aștepta o clarificare a mișcărilor de politică economică”, a spus Powell. Ceea ce, tradus, înseamnă că Rezerva Federală va amâna pentru o perioadă orice mișcare a dobânzii-cheie.
De altfel, multe bănci centrale se află în aceeași situație. Incertitudinea din economia globală obligă băncile centrale să fie prudente, să aștepte. La fel face și Banca Națională a României, care, însă, așteaptă o reducere a deficitului bugetar și o politică fiscală clară a guvernului.
În comparație cu începutul lunii martie a.c., situația economiei americane este mai complicată. Efectele politicii comerciale a administrației Trump sunt imprevizibile, iar investitorii pe piețe au reacționat, în sensul că indicii bursieri au scăzut. Acum, nu mai pare atât de ciudat să se vorbească despre economia americană, care a încheiat anul trecut cu o creștere bună, cu 2,3%, că ar putea intra în recesiune. Într-adevăr, este greu de spus dacă spectrul recesiunii este real sau doar un reflex logic în fața deciziilor haotice pe care le ia președintele american.
Ipoteza recesiunii se bazează pe câteva elemente și anume: în fața creșterilor de taxe vamale, companiile ar putea să își reducă investițiile. În același timp, mediul economic instabil ar putea să îi determine pe consumatorii persoane fizice să își tempereze consumul. Totodată, SUA urmează și un program de reducere a cheltuielilor statului sub conducerea lui Elon Musk. Între atât de multe reduceri de cheltuieli, recesiunea ar putea veni în mod firesc.
În doar câteva săptămâni, banca centrală a văzut cum se deteriorează situația economiei plus percepția asupra ei. Ambiția Rezervei Federale americane a fost să ia toate deciziile pentru ca inflația să se întoarcă la o rată de 2%, după ce la un moment dat ajunsese la 7,2% în iunie 2022.
În toamna anului trecut, Fed a început să relaxeze ratele dobânzii, adică să le scadă. Banca centrală americană era aproape de țintă, respectiv rata inflației a ajuns în ianuarie a.c. la 2,5%. O performanță care este pusă sub semnul întrebării de efectele pe care le vor avea creșterile de tarife vamale asupra economiei.
Experții prognozează o creștere a inflației, ceea ce ar obliga FED să oprească pentru o perioadă scăderea dobânzii de politică monetară. În același timp, analiștii prognozează o încetinire a economiei, ceea ce ar face necesară o reducere a ratei dobânzii.
Este un mediu economic foarte delicat în care chiar și Rezerva Federală americană ezită să ia o decizie. De aceea, rata dobânzii de politică monetară va rămâne în același interval cuprins între 4,25% și 4,50%.
În plus, Jerome Powell vrea să păstreze intact și statutul independent al băncii centrale. Mai ales că în mandatul anterior președintele Trump își făcuse un obicei din a încerca să influențeze deciziile de politică monetară ale băncii centrale. Nu ar fi de mirare să vedem în următoarea perioadă aceeași abordare a lui Donald Trump. În concluzie, FED așteaptă.
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) trage un semnal de alarmă referitor la evoluția economiei globale în condițiile în care SUA impune taxe vamale. Efectele sunt menționate în raportul OECD: producție mai mică, inflație mai mare, încetinire a creșterii economice.
OECD a publicat raportul privind perspectivele economice. Prognoza instituției internaționale este deja tradițională, doar că raportul din martie a.c. are ceva în plus și anume este primul după ce administrația Trump a început să aplice noua sa politică economică.
Analiza OECD oferă câteva repere despre felul în care va evolua economia mondială în noile condiții de creștere a incertitudinii. Raportul notează pentru început că anul trecut economia mondială a fost rezilientă și a înregistrat o creștere cu 3,3%. Cele două motoare de creștere au fost veniturile realizate de companii mai mari decât în anul precedent și reducerea ratelor de dobândă.
Ceea ce a câștigat anul trecut, va pierde anul acesta. Prognoza OECD arată o încetinire a creșterii economiei mondiale pe fondul scăderii încrederii consumatorilor și a creșterii incertitudinilor din economie. Sursa acestora este în principal schimbarea politicii economice în multe state, respectiv introducerea de bariere comerciale.
Raportul OECD precizează că deciziile privind taxele vamale luate de SUA și cele de răspuns ale altor state vor avea consecințe economice. Taxele vamale mai mari vor aduce venituri suplimentare la buget pentru toate statele care cresc tarifele, dar în același timp prețul bunurilor importate va fi mai mare, ceea ce îi va afecta pe consumatori, fie că este vorba despre persoane fizice sau companii.
Anul trecut, la nivelul economiei mondiale s-a înregistrat o creștere a salariilor mai mai mare decât nivelul productivității. Dar, această evoluție a dus în cele mai multe economii la o creștere a costurilor cu forța de muncă. În Europa, au crescut salariile minime, în timp ce în unele economii, precum Brazilia, Statele Unite, Spania, Marea Britanie sau Canada, salariile au depășit nivelul de dinainte de pandemie. Sunt, însă, și state în care salariile nu au ajuns la valoarea pe care o aveau înainte de anul 2020. Este cazul Italiei, Franței sau Japoniei.
Tensiunile inflaționiste vor persista în economia globală. Multe state vor avea și anul acesta rate ale inflației ridicate sau în orice caz mai mari decât nivelul ideal de 2%. Cu toate acestea, raportul OECD previzionează că economia mondială își va încetini creșterea față de anul trecut (3,2%), iar inflația va fi mai mare în multe dintre economii. Statele care aplică taxe vamale mai mari, precum SUA, Mexic sau Canada, vor avea și o rată a inflației mai ridicată.
Analiza OECD arată riscurile și provocările cu care se va confrunta anul acesta economia mondială. Ele pleacă de la aceeași temă, cea mai complicată, și anume taxele vamale introduse de SUA și măsurile în oglindă luate de statele afectate de deciziile administrației Trump.
Sunt o serie de calcule care arată că o creștere cu 10% a taxelor vamale bilaterale între SUA și țări terțe duce la reducerea producției mondiale cu 0,3% timp de trei ani și, în același timp, la o creștere a inflației cu 0,4 puncte procentuale timp de trei ani. Dincolo de cifre, tendințele sunt importante, iar ele arată că taxele vamale au impact în economia mondială, în sensul scăderii producției și creșterii prețurilor. Să recunoaștem, nu este chiar evoluția pe care ne-o dorim pentru economie.
Mai complicat este că o rată a inflației mai mare decât așteptările de la începutul anului va obliga băncile centrale să își reseteze politica monetară, adică fie să amâne reducerea dobânzii, fie chiar să ajungă la o creștere a dobânzii de politică monetară. În aceste condiții, politica monetară va rămâne prudentă în cele mai multe economii ale lumii.
În concluzie, raportul OECD arată că anul acesta va fi dificil pentru economia mondială. Un an plin de incertitudini, un an sub amenințarea creșterii inflației și un an în care creșterea economică va încetini. Complicat, nu-i așa?
From the publisher's feed
Rubrica abordează teme, de la cele mai complexe, precum deficitul bugetar și efectele asupra vieții economice și sociale, evoluția pieței muncii, finanțarea sistemelor publice, până la subiecte…